Amfora poetului

În Războiul cuvintelor (vezi Ordinea cuvintelor, vol.I, Editura Cartea Românească, 1985, p.83), Nichita Stănescu scria: Dacă materia are timp, cuvântul are eternitate. O nouă lectură a operei unui scriitor năzuiește, credem, să-i verifice cuvântului eternitatea. Cea de a XXVIII-a ediție a Festivalului Internațional de Poezie „Nichita Stănescu”, Ploiești, 27-31 martie 2016, i-a cuprins scriitorului Aurel Rău opera într-o nouă lectură, menită să-i caute cuvântului eternitatea. Când i se înmâna la prestigiosul Festival Premiul Opera Omnia, îi alăturam clipei eternitatea cuvintelor: Pe masa mea și-a găsit loc / Un măr roșu (...) / Prin care se uită la mine/ Grădina în care am crescut.
După unii critici, Aurel Rău e poetul fascinat de înălțimi (vezi Mircea Iorgulescu), ca expresie a vitalității poetice venind din Transilvania, cea care i-a dat cumpăt artistic, dar și fascinația poetică a urcușului. Mi-i sufletul sus, mărturisește poetul, călăuzit de evlavie, în „Emoție de primăvară”, consunând cu versul lui Octavian Goga, Altar avem acolo-n înălțime. Comuniunea cu înălțimile e exprimată în titlurile unor volume de versuri precum Pe înalte reliefuri, Turn cu ceas sau Focurile sacre. Purtând în strădanii prelungi (poetul vorbește de osânda perpetuă ) obârșiile, straturile străvechi ale ființei și verticala locului (s-a născut în satul bistrițean Josenii Bârgăului), le apără acestora înălțimile, la întâlnirea cu timpul modernității. În polifonia modernității, a urbanului, Aurel Rău, apreciază criticul Gheorghe Grigurcu, continuă “a-şi măsura obsedant, cu ochii întredeschişi, uşor hipnotic, peisajul natal, aplecându-se “peste izvorul holtei din pădure”. Dar, apreciază același Grigurcu, vine și lirismul elaborat și sensibilitatea estetică în buletinul de identitate literară , o detașare de “eternitatea străbună”, “desfăcând nervos timpul calendaristic în fișe cotidiene sau lunare”.
De la volumul din 1953, Mesteacănul, la celelalte volume de versuri, Focurile sacre, Zeii asediați, Ritualuri, Cuvinte deasupra vămii, Zodiac, Mișcare de revoluție, Piatra scrisă, Tesoros sau la volumele de proză și eseistică, Oameni de aer, Efigii, În povești cu Ion Creangă, Octavian Goga cenzurat, Andrei Mureșanu în răsăririle magicului, Grecia - călătorie incompletă, Aurel Rău merge, cu temei, spre cea mai elocventă ( și de râvnit!) apreciere critică, aparținându-i, de asemenea, criticului Gheorghe Grigurcu: cel mai mare poet în viață al Transilvaniei. C. W. Schenk îl cuprinde în Lumina piezișă, remarcabilă antologie română - germană, loc de onoare revenindu-i și în antologia de poezie română modernă a Editurii Minerva, Testament.
Este poetul și gânditorul, considerându-se “cetățean al orașului ideilor”, dezvăluind frumuseți din istoria culturală a omenirii, prin traduceri și călătorii, ducând, mai departe, bătălia pentru spirit și cuvânt a generației sale care a avut “loc de întâlnire” în paginile revistei Steaua. Opera mea literară principală e revista Steaua, mărturisea Aurel Rău într-un interviu, traversând un timp ingrat, când „scrisul era supravegheat, chilia pustnicului era iscodită printr-un geam secret și în sufetul tău se instala cel ce te supraveghea în momentul scrisului și al afirmării acestuia prin judecată critică”, dar și un timp al demnității actului creator, al dorinței de a fi, ca scriitor, tu însuți. Biografia revistei Steaua e incompletă fără mărturiile lui Aurel Rău despre prima redacție a revistei în care absolventul Literelor clujene se afla alături de Miron Radu Paraschivescu, Victor Felea, A. E. Baconski, mărturiile despre debutanți și maeștri, energiile și pasiunile revistei venind din anvergura paginilor semnate de Bacovia, Arghezi, Ion Vinea, Adrian Maniu, Vasile Voiculescu, Petru Dumitriu, Agârbiceanu, Blaga (cu traduceri, apoi cu poezie originală), alăturându-li-se Petre Stoica, Mircea Ivănescu, Nichita Stănescu, Matei Călinescu, D. R. Popescu, Mircea Tomuș, Aurel Gurghianu. Alături de aceste nume, unele cuprinse în Cântecul stelelor, versurile poeților de la revista Steaua, Aurel Rău reprezintă ceea ce Marin Sorescu numea forța de gheizer a literaturii române.
Premiul Opera Omnia al Festivalului Nichita Stănescu îi este poetului Aurel Rău, acum, la 85 de ani împliniți, amforă și emoție de primăvară.