Azi, Andrei Moldovan

Ancheta Societăţii Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud

1. Ce credeţi că ar trebui să ştie cititorii despre dumneavoastră?
Nu prea multe lucruri. Cititorii sunt interesaţi în primul rând – şi e bine că este aşa! – de cărţile autorilor. Evenimentele din viaţa lor stârnesc curiozitatea doar dacă sunt ieşite din comun, dacă sunt ele însele senzaţionale, ceea ce se întâmplă mai rar. Aşadar, cititorii ar fi de dorit să ştie că ostenelile mele scriitoriceşti sunt pe tărâmul arid al istoriei şi criticii literare, iar deschiderea unei astfel de cărţi cere şi puţină iniţiere, dacă nu vrei să o închizi prea repede. Adevărat, este suficientă o iniţiere ce se face şi prin studiul literaturii în liceu, dar cu condiţia ca orele să fie frecventate. Îmi pare rău, dar asta e...

2. De ce scrieţi?
Este modul meu de a comunica, de a mă exprima, de a depune mărturie despre propria mea existenţă, în credinţa că şi asta trebuie să fie un lucru important. Vreau să spun că orice existenţă este importantă pentru omenire şi fiecare individ, în domeniul în care înţelege să se perfecţioneze (fie că este brutărie, fie că este filosofie), prin ceea ce face mărturiseşte despre sine şi despre lume. Eu nu ştiu să fac alte lucruri mai bune.

3. Cum vedeţi rostul scrisului?
Scrisul este o meserie ca oricare alta şi nu cred că trebuie tratat altfel. Vreau să spun că un tâmplar, dacă nu învaţă meseria cu sârguinţa necesară şi dacă o practică doar din când în când, va fi un tâmplar prost. În literatură nu este altfel. Literatura nu se face doar “din inspiraţie” şi în timpul liber. Eu nu cred în scriitorii de duminică şi nici nu scriu despre ei. Apoi, mai este un lucru în care nu cred : în autorii ce vor să-şi delecteze cititorii, să le ofere un mod « plăcut » de petrecere a timpului liber. Fără îndoială că există cititori care caută o astfel de literatură, cu conotaţii comerciale, şi o găsesc. Este problema lor. Eu discut doar din perspectiva autorilor pentru care creaţia literară trebuie să fie la fel de importantă ca fizica, biologia, filosofia sau alte domenii ale cunoaşterii. Privită astfel, rostul literaturii este destul de vizibil. Altfel, totul riscă să fie o pierdere de vreme.

4. Care sunt valorile în care credeţi?
Sunt un retrograd în privinţa asta, pentru că eu mai cred în valorile durabile pe care omul creator le poate produce. Cred în nobleţea fiinţei umane, în moralitate, într-un echilibru al existenţei responsabile, în Legea Absolută care guvernează Universul şi care ne-a răsfăţat cu darul gândirii şi al creaţiei, după chipul şi asemănarea sa. Acestor daruri le suntem datori.

5. Cum scrieţi?
Greu. Mai întâi trebuie să fiu convins de necesitatea tratării unui anumit subiect. Apoi, parcurg cărţile despre care scriu cu creionul în mână şi cu adnotări foarte multe. În paralel recurg la documentări suplimentare de câte ori este nevoie. Transcriu apoi toate notele şi, de obicei, mi se relevă mai multe perspective. O aleg pe aceea care mi se pare mie mai potrivită. Alegerea nu este una întâmplătoare, ci trebuie să răspundă şi exigenţelor unui suport teoretic solid. Apoi redactez, de mână, iar la culegerea electronică a textului mi se întâmplă să recurg la multe modificări. Până la urmă ies vreo 3-4 pagini de comentariu critic. Cine crede că asta ar putea însemna să scrii uşor, cred că se află într-o mare eroare. Asta nu mă împiedică să îi invidiez pe cei care scriu şi repede, şi mult, şi bine.

6. În cariera dv. scriitoricească, există oameni cărora le datoraţi ceva?
Fireşte că sunt şi nu puţini. Nivelul la care mă aflu ca scriitor – atâta cât este – îl datorez şi unor oameni de la care am învăţat nu puţine lucruri. Aş vrea să-i amintesc aici pe doi dintre ei. În primul rând, este vorba despre profesorul Ion Vlad, teoretician şi critic, de la care am încercat să deprind rigoarea ştiinţifică, responsabilitatea pentru cuvântul scris, necesitatea ca orice evaluare să se bazeze pe un support teoretic solid şi, pe cât posibil, fără fisură. Nu în ultimul rând, toate astea înseamnă şi o exigenţă sporită faţă de creaţiile scriitorilor comentaţi. Se întâmplă nu de puţine ori să citec o seamă de cărţi şi să nu scriu despre ele, pentru că mi se pare că nu comunică.
Apoi, vreau să-l amintesc pe criticul şi istoricul literar Niculae Gheran, realizatorul monumentalei ediţii critice a operei complete a lui Liviu Rebreanu. Am realizat în colaborare cu domnia sa volumul Liviu Rebreanu prin el însuşi (Editura Academiei Române, 2008, premiat de Uniunea Scriitorilor – Filiala Cluj), carte la care am lucrat împreună timp de patru ani, la sfârşitul cărora – am mai spus-o! – consider că am absolvit un veritabil curs de textologie, disciplină care nu se predă nici la facultăţile de litere. De fapt, în România putem număra pe degete textologii pe care-i mai avem. Nu a fost un curs comod, iar «calvarul» nu s-a terminat, pentru că lucrăm şi acum în echipă într-un proiect ce vizează valorificarea moştenirii culturale a lui Rebreanu prin documentele aflate la Biblioteca Academiei Române (în esenţă este vorba despre corespondenţa indirectă). Avantajul este mereu de partea mea.
Mă opresc aici cu enumerarea, pentru că, dacă aş înşira toate persoanele cărora le datorez ceva pe tărâm literar, ar însemna să umplu o pagină numai cu numele lor. Cu toate astea, ţin să spun că am învăţat câte ceva de la fiecare scriitor despre care am scris şi le sunt îndatorat pentru asta.

7. Consideraţi că aveţi format un cerc de cititori? Cine sunt ei şi ce aşteaptă de la dv.?
Pentru că volumele mele sunt în domeniul istoriei şi criticii literare, cititorii lor sunt, evident, într-un număr mai restrâns decât cei care preferă poezia sau proza. În acelaşi timp, cercul lor nu este unul controlabil. Ar putea fi cei interesaţi de scriitorii comentaţi de mine, la fel de bine cum pot să fie cititorii obişnuiţi ai revistelor la care public în mod frecvent (Vatra, Mişcarea literară) sau oameni preocupaţi de comentarea fenomenului literar, în general, şi mai puţini cei care s-ar interesa de cariera mea literară. Dacă rămân lucid, trebuie să recunosc asta. Surprize, însă, în acest sens, am avut destul de multe.

8. Credeţi în prietenii literare?
Da. Pe tărâmul literaturii întâlneşti multă lume. Pe unii începi să-i preţuieşti, iar dacă ajungi să comunici mai des cu ei, se întâmplă ca lucrurile să se îndrepte spre ceea ce numim prietenii literare. Aş menţiona aici redactorii care lucrăm la “Mişcarea literară”. Munca noastră presupune şi multe discuţii în contradictoriu, uneori chiar momente mai tensionate. Cu toate astea, cred e este vorba până la urmă de prietenie, ceea ce nu e puţin lucru. Şi nici singurul.

9. Fiecare scriitor gândeşte la cartea de căpetenie care să-l reprezinte. Aţi scris-o deja? Dacă nu, cum o imaginaţi/ proiectaţi?
Nu, încă nu am scris-o; dar am gândit-o. Mai exact, ar fi vorba despre două cărţi. Mai întâi, am în vedere o panoramă a poeziei române de azi, luând în seamă ultimul sfert de veac.Este un proiect mai vechi, de aceea comentariile mele despre cărţi merg în mod preferenţial spre volumele de poezie, spre acei autori care, cred eu, ar trebui incluşi într-un astfel de studiu. Aşa se explică şi ultimul meu volum, Poeţi români de azi. Alte erezii (Casa Cărţii de Ştiinţă, 2011). Riscul inevitabil al unei astfel de lucrări este acela, asumat, de a supăra pe multă lume, atitudini nu totdeauna neîntemeiate.
Al doilea volum, în faza de proiect, pe care îl consider o carte de căpetenie, în ce mă priveşte, ar fi să se intituleze Un Rebreanu hăituit şi ar urma să constituie un mod nou de a privi opera romancierului (dar şi opera oricărui scriitor) printr-un parcurs al determinărilor (inclusiv biografice) care duc la crearea de valori estetice. Vizează o explorare a poieticului din mai multe perspective, de aşa natură încât să ducă la o revalorizare a esteticului. Pentru că nu sunt decât în faza de proiect şi documentare teoretică, nu voi spune mai multe lucruri despre acest copil nenăscut, din motive de superstiţie.

10. Grupările literare, cenaclurile, credeţi că mai au vreun rost? Care ar fi el?
Cred în necesitatea grupărilor literare, ca spaţiu de comunicare benefic scriitorilor. Cenaclurile sunt utile, în primul rând pentru că oferă autorilor o modalitate de socializare în breaslă, a cărei necesitate nu poate să fie contestată. Mai mult, dacă în asemenea grupări există şi o atitudine critică, ele pot deveni utile cercuri de verificare a ipotezelor, atitudinilor, ba chiar ale confruntărilor cu alţii şi cu sine. Cu toate astea, fără a le diminua importanţa, literatura se produce individual, în marea arenă. Nu cred în literatura de grup, spectaculară, cu toate zgomotele ce o acompaniază. Ea se umflă ca un balon, atrage atenţia, iar când se sparge, în urmă nu mai rămâne mare lucru. Istoria literaturii, mai mult sau mai puţin recentă, nu duce lipsă de astfel de exemple.

11. La ce lucraţi acum?
Pe bucăţi, lucrez la pomenita panoramă a poeziei noastre de azi. Apoi, sunt prins şi în munca la valorificarea documentelor lui Rebreanu, în echipa redacţională coordonată de Niculae Gheran, dar încerc să-mi onorez şi obligaţiile de colaborare la revistele literare cu care am asemenea angajamente. Din astea va ieşi anul viitor un volum de consemnări critice. In mare, cam asta e...

12. Ce reprezintă pentru dv. Societatea Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud?
Întâmplarea face să fiu şi preşedintele Societăţii Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud, postură în care mă simt responsabil pentru eficienţa asociaţiei. Încerc, alături de ceilalţi scriitori din Comitetul director, precum şi de factorii responsabili de la Centrul Judetean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud – pentru că nu avem personalitate juridică şi activăm în cadru amintitei instituţii – să realizăm un cadru necesar ieşirii scriitorilor « în arenă ». Cât şi cum rezistă acolo, ce valori reuşesc să impună, depinde de fiecare în parte. Actul creaţiei, ca şi moartea – amândouă fiind porţi ale intrării în eternitate – este un fenomen strict individual. Pentru stimularea creatorilor, noi am instituit premii literare anuale, cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean, am editat un dicţionar-antologie al scriitorilor din judeţ (Pretexte, antologie-dicţionar de scriitori din Bistriţa-Năsăud, Editura Eikon, 2008), pregătim un volum cu ancheta literară menită să reprezinte şi o altfel de deschidere spre cititori, precum şi antologii pe genuri literare (poezie, proză, eseu, dramaturgie), care urmează să apară din prima parte a anului viitor, etapizat. E doar un aspect al activităţii – nu voi face un bilanţ – dar e nevoie să menţionez că o raţiune a societăţii este şi aceea de a semnala prezenţa, în Bistriţa-Năsăud a unei vieţi scriitoriceşti ce nu poate fi ignorată.

Comentarii

21/10/12 22:55
Gross Toma

Citind acest interviu, al domnului Petria, m-am bucurat nespus, sinceritatea și profesionalismul domniei sale, în activitatea ce-o desfășoară ca scriitor și critic literar. Cu toate că încă n-am citit vre-o carte de-a dânsului, pe viitor o să caut să le aflu și să le citesc. Am în Rodna și eu un adevărat prieten la care țin foarte mult, este prof. Liviu Păiuș prin care am putea ține o anumită legătură. Vă felicit pentru munca dumneavoastră deosebită și vă urez ca să vă împliniți toate planurile și gândurile ce le doriți realizate Cu aleasă prețuire Rocneanu.Ro

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5