Andrei Moldovan despre poezia antiutopică. În revista „Vatra”

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu când dau peste vreun număr nou de revistă, îi caut mai întâi pe „ai noştri”. Pe bistriţeni, adică. Ceea ce am făcut şi în cazul recentului număr (2/2012) al revistei „Vatra”. Unde, din cei 37 (mulţi, da’ buni!, vorba aceea) de semnatari, trei sunt de-ai noştri: Mihaela Ursa, Andrei Moldovan şi Ioan Mărginean. Dar să nu uit: Şi despre această ediţie a revistei, numai de bine! Cu alte cuvinte, un număr la fel de consistent, la fel de interesant, ca suratele lui mai mari. Altfel spus, e un număr de citit in integrum. Rubrică de rubrică: „tolle lege”, „carmen saeculare”, „epica magna”, „vatra-dialog”, „cronica literară”, „scanner”, „literatura cibernetică”, „răspunsuri”, „studii teoretice”, „cu cărţile pe masă”, „lecturi”, „cartea străină”, „cronica plastică”, „triptic”, micelii”, „dicţionarul poeţilor mureşeni”, „teologica”, „uşa deschisă”, „talmeş-balmeş”, „contra-tolle”. Şi cam atât. Nu dăm nume pentru că, aşa cum am spus, sunt mulţi. Pe-ai noştri, însă, musai să-i amintim, căci sunt puţini (dar la fel de buni!). „Literatura 2.0”, un text semnat de Mihaela Ursa (sângeorzancă get-beget), care vorbeşte despre mutaţiile culturale într-o literatură digitală, adică mutarea masivă a revistelor literare de pe suportul tipărit către mediul internautic. „Cui îi este frică de digitalizare?”, „O nouă literatură sau doar o reintegrare conceptuală?”, „Cui rămân criticii?” sunt doar câteva întrebări pe care şi le pune autoarea, concluzionând că, în cazul literaturii digitale va apare şi cititorul digital, iar lectura va fi una corporal-senzorială.
Ioan Mărginean (măluţan la origine) este autorul unui consistent grupaj de poezie, intitulat „Anotimpul din Patmos”. Din care cităm: „Ai văzut zâmbetul celor căzuţi ca pe o cruce,/ ca pe un blestem ce îl ducem la casele noastre./ Barbar, fără altare, doream/ să trezesc râsul grecilor,/ care mi-au dresat frica, învăţându-mă/ să slăvesc zei străini./ Dar azi – să ţin cumpăna dreaptă,/ să opresc morile de vânt şi să concep regia.”(XXIX) Ar merita citat întregn poemul, dacă (iarăşi dacă!) ar îngădui spaţiul tipografic.
Andrei Moldovan glosează („Pe seama unor antologii”) despre antologia lui Zaharia Stancu din 1934, dar, mai ales, despre poezia antiutopică. Chiar aşa se intitulează antologia alcătuită de Daniel D. Marcu: „Poezia antiutopică. O antologie a douămiismului românesc” (Editura Paralela 45, Piteşti, 2010). Cei antologaţi sunt: Ruxandra Novac, Domnica Drumea, Dan Coman (un alt, distins, bistriţean), Cosmin Perţa, Teodor Dună, Şerban Axinte, Ştefan Manasia… dar, nu!, n-are rost să-i înşirui pe toţi. N-o să-i ţineţi minte, iar pe unii o să-i uitaţi repede. De aceea, am să vă spun că, după ce lămureşte cititorul ce e cu poezia antiutopică, Andrei Moldovan pune degetul pe… „rana” fiecărui poet antologat. Ar merita să reproducem, fie şi parţial, opiniile criticului despre producţiile poeţilor din această antologie, unitară, totuşi, în diversitatea (de stil, orientări, tematică, limbaj) a autorilor, dar nu e posibil. Motivul este acelaşi: spaţiul tipografic! Prin bunăvoinţa gazdei (l-am numit pe Menuţ Maximinian, directorul editorial al cotidianului „Răsunetul”), vom consemna, în încheiere, opinia lui Andrei Moldovan despre generaţia douămiistă: „Luând în seamă vocile Poeziei antiutopice, nu neapărat cu obiectivitatea ce ne-am fi dorit-o, mărturisesc, observăm că generaţia douămiistă, în neliniştea sa creatoare, aduce multe înnoiri limbajului, poetic până la urmă, lucru ce nu-i poate fi contestat, dar nu produce mutaţii structurale. Ele se întâmplaseră mai devreme. Producând o poezie de calitate, ei plătesc încă tribut optzecismului. Cât despre utopie, admitem că există texte antiutopice, nu şi poezie antiutopică. Autorii strânşi între coperţile volumului o dovedesc pe deplin.”
Vorbe de boier, am zice şi noi!