Apăăă, vindem apăăă!

Înainte de a aborda problema apei potabile a judeţului nostru, înşfăcată de ghearele ascuţite şi nesătule ale politicienilor autohtoni, am să trimit cititorii la ceea ce înseamnă cu adevărat azi problema apei potabile pe o planetă numită Terra – planeta albastră – care este dominată în proporţie de 71% de ape. În anul 1995, Ismail Seralgeldin, vicepreşedintele Băncii Mondiale, cea care a stabilit că apa, deşi este un dar de la Dumnezeu, trebuie musai să aibă un preţ, a declarat: „Dacă războaiele sec. XX au fost pentru petrol, cele ale sec. XXI vor fi pentru apă”.

Studiile arată că 1700 de mc de apă anual pe cap de locuitor este pragul minim, sub care apar tensiuni sociale, iar o ţară sub 1000 mc de apă este sortită unei crize naţionale şi nu numai şi care generează alte crize majore, aşa cum spune Cicero: „fiecare lucru este în celălalt”. Ca exemplu, din 37 de conflicte armate ale ultimilor 50 de ani 30 s-au produs în zone aride. Aici se poate aminti că gherilele Fatah ale lui Yaser Arafat au fost înfiinţate ca o reacţie împotriva sistemului israelian de administrare a apei, care controla apele Iordanului, reducându-i deliberat debitul în vreme de secetă şi restricţionându-l sever, deşi teritoriile palestiniene şi Iordania depind în mod vital de apele acestui important râu. Fundamentaliştii islamici şi-au legat multe din actele lor teroriste de problemele apei. Mai sunt însă multe alte probleme pe această temă pe toate continentele, chiar SUA aflându-se permanent în conflict cu Canada, ţări uriaşe care îşi dispută de ani de zile apa din Marile Lacuri. China, cu populaţia ei numeroasă, în criză de apă, a planificat o serie de devieri ale fluviului Irtiş, care adapă marea ţară dar şi Kazahstanul şi Rusia, realizând, cu scopul irigărilor, un canal de comunicare cu râul Karamai, ceea ce a diminuat grav resursele de apă ale Kazahstanului îndeosebi, fapt ce a dus la tensiuni nerezolvate până azi.

În ceea ce priveşte resursele de apă ale României, se poate spune că Dumnezeu ne-a pus mâna în cap. Avem de toate: râuri, fluviu, mare. Ne lipseşte doar respectul faţă de apă şi de sănătatea ei.

Dar, să ajungem la noi acasă. Cu ajutorul Consiliului Judeţean, apa potabilă necesară locuitorilor din judeţ, îndeosebi din mediul urban, este la mâna societăţii „Aquabis”. În ultimii ani, UE a dat o grămadă de bani pentru alimentarea cu apă potabilă a localităţilor rurale, puţine la număr, ce-i drept. O mare parte din milioanele de euro alocaţi pentru aceasta au intrat în buzunarele largi ale celor care s-au „străduit” să-i obţină, mai mult pentru ei şi nu pentru comunităţile rurale, amintind doar marea afacere cu cişmelele aduse pe bani grei din Ungaria, cu comisioanele de rigoare, cişmele care au ajuns la fier vechi sau rămase plantate, lângă fântâni, pe uliţele satelor, ca o dovadă a excrocheriei. Preţul unui mc de apă era în urmă cu 4-5 ani de nici un leu pentru ca azi el să fie mai mare cu peste 300%. Or fi costurile de vină, dar şi fuga după bani mulţi pentru buzunarele politicienilor aflaţi în Consiliul de Administraţie, dar şi pentru astuparea marilor găuri din acele „pierderi tehnologice” care înseamnă incompetenţă, aşa ajungându-se ca preţul unui mc de apă să ajungă la 2,30 lei începând cu luna mai, adică dublu de cât cel al gazului metan.

Cel mai grav lucru, prezent în toate societăţile comerciale nenorocite ale statului parazitar, este existenţa acelor consilii de administraţie, formate din politicienii puterii, care încasează milioane de lei lunar fără să facă nimic, la nivel de ţară suma fiind de milioane de euro care ar putea să fie folosiţi de stat pentru alte nevoi sociale, element parazitar care încarcă cel mai mult costurile, care sunt aruncate în cârca „beneficiarilor”, iar apa, spre exemplu, se duce în mare parte în şanţuri şi canale, semn al indolenţei şi nepăsării factorilor de răspundere.

Ultimul preţ al apei, cel din luna mai, urmând şi alte majorări, pentru că la partid trebuiesc mulţi bani, arată cât de preocupaţi sunt cei de la putere de criza economică, o criză care este doar una a poporului şi nu a acestor căpuşe care au dus ţara pe marginea prăpastiei.

Ca încheiere, un sondaj de opinie pe care l-am realizat la nivelul comunei Teaca, la alegerile europarlamentare din luna viitoare, prezenţa la urne nu va mai fi mai mare de 25%. Dacă va fi aşa, aceasta este răsplata acestor oameni necăjiţi faţă de politicienii acestei ţări care, se pare, mulţi dintre ei nici măcar nu merită să iasă în afara ţării, pentru a nu o face de ruşine. Poate că procentul era de 100% dacă era vorba de un vot pentru plecarea lor definitivă din această ţară.