”JUMĂTATE DIN CRIZĂ E SENTIMENTUL DE CRIZĂ”

Am intrat sentimentul de criză cam de pe la jumătatea anului trecut, când numai cine nu voia nu credea că ne așteaptă încă e etapă de ”strângere a curelei”. Și de atunci sentimentul/ sentimentele au tot crescut, ca niște ape ce ne acoperă până peste cap, nu de joacă, ci de pericol. De la apă a pornit acest text. Aceeași apă, cărată de peste munte, care stă acolo de mult, cu prețul vechi, e acum cu cincizeci de bani mai scumpă. Peste noapte. Nici nu cred că a mutat-o cineva pe raft.
Sentimentul acesta al crizei este chiar unul de criză, apoape de furie. El nu are rolul de a-i pregăti pe oameni, ci mai mult de a-i speria dinainte de un fapt care chiar se întâmplă. Fără scăpare. Nașterea sentimentului este începutul de drum. Și, de acolo, omul croiește în jurul vieții lui tot soiul de variante, se consumă, astfel încât, în momentul când criza pornește, se declanșează, aproape fizic, el este deja obosit și face cu greu față realității. Pregătirea societății pentru criză, cu atâta timp înainte, nu are un efect benefic, de cunoaștere și atenuare a efectelor, a impactului, ci îl apasă pe muritor cu alte și alte griji. Cum să mai viseze, cum să mai iubească?
Psihologic, e o mare greșeală. Poate voită, nu bine intenționată. Fiecare își cunoaște crizele personale, și le gestionează cum poate, dar când se revarsă peste omul cel de toate zilele și apele crizei globale, cu greu se mai văd ieșiri la suprafață.
Dicționarele consemnează ”criza” ca fiind ”o manifestare ascuțită a unor neconcordanțe sau contradicții”, ”un moment critic, culminant”, ”o perioadă de tensiune, de tulburare”. Există crize naturale, tehnice, crize în sănătate, în educație, criză în familie, criză de apendicită, criza refugiaților, criza de imagine, dar dintre toate cea mai acută este cea economică și, de fapt, singura care marchează lumea, pe spații extinse. Criza banilor, a puterii de cumpărare îi preocupă pe oamenii de azi. Nu se nasc plângeri, analize, sondaje, strategii de marketing pe marginea unor crize de carte, de lectură, de cunoaștere. Crizele spirituale, față în față cu cele materiale, se văd/ se percep diferit.
Cei care anunță din timp aceste crize, cu efectele lor, pe termen lung, nu fac altceva decât să se adreseze nivelului sentimental ( obișnuit cu altfel de crize, de existență ), la care omul se vede întors de multe ori. De acolo începe dezechilibrul. Iar de la sentiment la realitate nu-i decât un pas.