În apărarea unui intelectual de marcă (sau despre civilitatea discursului public)

  În mod obișnuit, dacă avem de-a face cu o persoană de înalt nivel educațional sau științific, cum este cea despre care vom vorbi, ea nu are nevoie stringentă de defensori (defenseur,fr.=apărător). Despre ea vorbesc faptele sale, operele sale, comportamentul său general (nu cel accidental).

   Există o civilitate a comunicării interumane, civilitate care înseamnă o formă curtenitoare, respectuoasă a schimbului de informații. Englezii, încă in urmă cu cinci sute de ani aveau mania respectului față de cel cu care vorbeau folosind universal formula: „onorabilul meu preopinent…” – chiar dacănu era deloc onorabil în realitate. Dumnezeu l-a „zidit” pe om, adică a închis sufletul nostru într-o formă materială, corporală și pentru a ne înțelege unii cu alții, ni s-au dat cuvintele, care aleargă de la unul la altul, realizând ca efect al lor ulterior satisfacerea nevoilor reciproce.

  Un reputat lingvist american, John L. Austin (1911-1960), care s-a ocupat de filosofia limbajului, arăta că atunci când cineva ni se adresează, aceasta este o formă de respect arătat față de noi; deci avem datoria de a-I răspunde cu aceași tonalitate, eventual și mai afectuoasă, fiindcă ne-a luat în seamă, are încrederea că îi putem răspunde. Ne-a așezat într-un plan superior. Așa proceda marele Caragiale când era cu Eminescu la ziarul,,Timpul”. Știa că are în fața lui un om de mare culltură literară și filosofică și intra în discuție cu poetul. Cine intră într-o discuție cu un altul, se așează implicit într-un plan inferior și îl transpune pe opinentul potențial într-un plan superior, fiindcă acela știe mai mult, el mă va informa. (,,Măi Mihai, oare chiar așa de mare să fie Kant ăsta?” Afectuos, Eminescu îi arăta cu răbdare ce om minunat și ce mare gânditor a fost filosoful de la Konigsberg, Immanuel Kant).

   Așadar, cel ce ne vorbește, cel care scrie un articol, o carte, dovedește civilitate față de noi. Cu ce-i răspundem? Cu jigniri? Cu vulgarisme? Insulte?

   După 1989, lipsa de respect, de bun simț, a primit forme rebarbative, cel mai ilustru exemplu negativ fiind C. Vadim Tudor, scriitor din păcate, care ataca persoana preopinentă:,,Cine te crezi tu, măi, ardei umplut?”(vizavi de  persoana dolofană pe atunci a ziaristului I.Cr.). Nu este îngăduit a ataca aspectul fizic al omului, ținuta lui, vestimentația, starea materială. Insultele, etichetările, imprecațiile, nu dovedesc decât lipsa argumentelor, incapacitatea de a emite idei. Încă de la 1840, în programul „Daciei Literare”, editorul Mihail Kogălniceanu cerea  să nu atacăm persoana, ci ideile emise.

   De câte ori cineva face un comentariu în presa online, îndată ce a fost salvat mesajul, I se comnunică așezarea acestuia într-o coadă de așteptare, urmând a fi examinat spre a fi admis sau nu, fiindcă unele nu sunt la temă, altele conțin obscenități, insulte, jigniri. De teama de a nu spune că  e cenzură, multe comentarii trec fără să merite și se aruncă în aceeași cocină aurul și gunoiul.

 Singuri ne așezăm mai jos decât preopinentul nostru. Insultele noastre nici nu-l ating, ci atestă cât de primitivi am ajuns doar noi.

    Dacă s-a expus o părere, putem să o contrazicem, argumentând cu răbdare, calm și speranța de a-l convinge. Recurgerea la batjocură, insulte, atac la persoană, atestă că adevărul nu e de partea noastră. Adevărul conferă totdeauna liniște celui ce îl exprimă, putere de neclintit,  curaj în fața primejdiei sau a morții.

   De relativ bună vreme, în paginile prezentului cotidian (și concomitent în alte publicații pare-se) au apărut o serie de articole  cu tematică socio-politică a reputatului filosof, politolog, profesor și ex-rector universitar, fost ministru de externe și al educației, Andrei Marga(n. 1946). Dacă am număra zece intelectuali de seamă ai României actuale, ar fi imposibil să nu enumerăm între aceștia și pe reputatul om de cultură clujean. Volumele publicate de domnia sa descumpănesc prin vastitate și volum informațional, așezându-l între cele mai luminate spirite ale culturii europene și bucurându-se de o recunoaștere europeană solidă. Destul ar fi să amintim că I s-au decernat ,,Ordinul de Merit al Republicii Federale Germania în grad de Mare Cruce”(2003) și ,,Premiul Herder”(2005) și multe alte insemne onorific-academice.

   Domnia sa a implementat în învățământul românesc de cultură general un început de reformă, dar mai ales a fost cel care a realizat un real multiculturalism la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj – concept generos, la care azi s-a cam renunțat european, dar nu din cauza inițiatorilor, ci din pricina celor care nu se vor integrați în cultura europeană, rămânânând doar beneficiari ai civilizației europene și inamici ai democrației.

   Chiar dacă reputatul profesor univ. dr. s-a ocupat între altele de studiul unor neomarxiști cum ar fi Marcuse, Habermas sau Școala de la Frankfurt, aceasta nu I se poate imputa ca o scădere, ci mai curând ca un merit, fiindcă, de nu am studia pe inamicii democrației și liberalismului, cum i-am putea combate ideologic și practic în societate? Nu așa facem și cu virușii?

   În structurile sale de gândire, dl. prof. univ Andrei Marga este un om de dreapta, un liberal. Născut la București(1946), din părinți plecați de la Bistrița în urma Dictatului de la Viena din 1940, domnia sa a avut o carieră remarcabilă, un fel de Titu Maiorescu al nostru, dar în filosofie și socio-politică.

  Tocmai pentru aceasta, mie personal mi s-a părut bizară fractura dintre structura ideologică a domniei sale și apologetica unei stângi, care în politica noastră a generat mari probleme și încă mai generează. Oricum, dezbaterea onestă e una și înlocuirea civilității discursive cu altceva, este inacceptabilă. Unele articole au generat o furtună de comentarii,  ceea ce la urma-urmei e un lucru f. bun atât pentru autor, cât și pentru public și pentru publicație, ziarul on-line.

Cum vom avea un popor civilizat dacă perrmitem să apară în presă toate ticăloșiile verbale sau faptice? Rolul politicii editoriale este –cred-  major. Dacă e vorba de cenzura bunului simț, fie! E bună! Deja multe publicații on-line nu mai permit excesele verbale, subcultura, agramatismele. Să învațăm întâi să scriem și apoi să vorbim, să ținem discursuri. Întâi gândim, dacă putem, apoi vorbim; nu invers, fiindcă ne păgubim întâi pe noi.

  Cât privește  gradul nostru de „clever”-ium (deșteptăciune), fiecare din noi, cei șase miliarde putem fi numit cu ușurință „proști”, fiindcă nu suntem atoate cunoscători. Dumnezeu este singurul care știe mai mult decât toți savanții lumii la un loc, este frumusețea și izvorul tuturoro frumuseții și al artelor din lume, este Medicul Cel mai presus decât toți medicii la un loc, este mai înțelept decât toți filosofii veacurilor la un loc și încă pe departe mai presus de toate etc. etc. Modestia este totdeuna cea mai potrivită atitudine a noastră, respectful, civilitatea într-un cuvânt. Greșeli cine n-a făcut de la Adam încoace? Numai Unul știm că a fost fără de greșeală și păcat, dar era Dumnezeu întrupat în smeritele noastre trupuri de pulbere.