Apariţie editorială ! Să ne facem timp și pentru suflet - Pr. VASILE BENI, Ed. Nosa Nostra, 2020

„Cu neputință este ca cineva să rămână evlavios, dacă nu va citi în fiecare zi, măcar câteva pagini pentru sufletul său”- spune marele dascăl al Răsăritului, Sfântul Ioan Gură de Aur. ”Să vestesc oamenilor pe Dumnezeu îmi este cea mai mare bucurie” mai spune același sfânt, la fel ca alți iubitori de Dumnezeu, precum Fericitul Augustin, Nicolae Cabasila sau Sf. Nicolae Velimirovici.
Ne bucurăm să vedem că și părintele bistrițean Vasile Beni voiește ca prin scrisul domniei sale „să vestească pe Dumnezeu oamenilor”.
Mereu grăbiți în acest veac furtunos, „pierdem ani pe nimicuri, iar la sfârșit cerșim o clipă pentru suflet”- cugeta melancolic și Nicolae Iorga, citat de părintele Vasile Beni în „Argumentum libri” la noua carte a domniei sale,
Editura bistrițeană „Nosa nostra” scoate acum, în toi de vară, un al doilea volum de „Învățături, predici, meditații și pilde de urmat”, reamintindu-ne de comoara cea mare, pe care o purtăm în ființele nostre de pulbere: SUFLETUL.
Oricât ar insista slujitorii lui Dumnezeu asupra cuvintelor lor, acestea se sting curând în spațiul ce ne înconjoară, iar apoi și în inimi, năpădite de cele din lume și de omeneasca uitare. Cartea în schimb, este un vector ce alungă uitarea, readucând aminte, luptând biruitor cu timpul.
Lecturând paginile acestei noi și frumoase apariții, reținem puternica oralitate a stilului părintelui Vasile Beni de la ”Panta Nosa”, Biserica vrednicilor slujitori de la Coroana, unde este coleg la Sf. Altar cu distinsul protopop al Bistriței, Alexandru Vidican, cu părintele prof. Nicolae Feier și tânărul doctorand teolog Emanuel Vidican.
Parcurgând fiecare pagină, păstrezi puternica impresie că părintele îți vorbește personal inimii tale neliniștite, cu apostolica dumisale blândețe și înțelepciune.
Redactarea lucrării a presupus și face dovada unei foarte bogate și exhaustive informări din marii duhovnici români și străini, dar și din literatura laică, știind că beletristica studiază tocmai mișcarea sufletului omenesc, exteriorizată în comportamente și acțiuni.
Din primele file aflăm din partea autorului ce se dorește prin această trudă duhovnicească: „Paginile acestea urmăresc să-i aducă pe oameni la fericire”. Unii ar spune că e ceva de neatins, dar știm că nicăieri în lume și nimeni nu va afla adevărata fericire decât în Biserica lui HRISTOS. Căci așa scrie părintele:
„Dacă ar fi mai mulți oameni în Biserică, ar fi mai puțini în tribunale, în închisori, în secțiile de neuropsihiatrie. Dacă oamenii ar iubi mai mult rugăciunea, ar fi mai puține drame în familii. Dacă pruncii ar fi crecuți după învățătura Mântuitorului, ar fi mai mulți oameni de omenie și de caracter. Dacă oamenii ar posti mai mult, nu ar avea parte de atâta suferință”(p.6)
Un foarte plăcut moment meditativ avem chiar dintru început, despre sărbători, despre Ziua cea Mare și fără seamăn:„Duminica, Biserica și Sf. Liturghie” , aceste„limanuri pentru corăbiile sufletelor noastre”, căci „ omul, muncind, se ostenește cu trupul și cu sufletul”, iar pentru aceasta, „Dumnezeu i-a rânduit omului anumite popasuri”.
Deoarece ici și colo vedem pe unii din lume că nu înțeleg semnificația fără seamăn a Zllei celei Mari a istoriei, Duminica, părintele reamintește că .
1. Este Ziua cea Mare a creației Universului,
2. HRISTOS a înviat din morți în Întâia zi a săptămânii. („Duminica este Doamna zilelor și capul săptămânilor” –cum ziceau străbunii.)
3. .DUHUL SFÂNT se coboară peste Sf. Apostoli Duminica și se întemeiază Biserica.
4. Duminica, HRISTOS „investește cu darul preoției și al duhovniciei pe Apostolii săi”.
5. Tot „Duminica „HRISTOS săvârșește în fața lui Luca și Cleopa prima Euharistie după Învirere”
6. „Duminica săvârșeau Sf. Apostoli Sf. Liturghie”
Încă în Vechiul Testament se făcea promisiunea unui nou legământ și se promitea: „Și o altă zi de sărbătoare vă voi da vouă...”. Iată, ni s-a dat, în locul vechii sâmbete.
Enumerând titlurile incluse în cuprins, realizăm cu ușurință și temele incluse, de mare folos sufletesc:.„Fără atitudine de pocăință, rugăciunea nu valorează nimic în fața lui Dumnezeu”; „Postul nu este simplu exercițiu alimentar, ci are scop educarea gândirii”, ,„Câteva exemple despre iertare”, „Sf. Scriptură e și a oamenilor puternici”, Sfeștania sau sfințirea caselor”, „Despre singurătate”, „Liturghia prin fapte și în afara Bisericii”, „Chemarea Sfintei Cruci: din orice cădere există ridicare...” „Faptele iubirii creștine” etc.
Știm că multe asemenea teme frumoase , practice și utile sunt frecvent întâlnite și în cărțile altor preoți sau pe Youtube la mari duhovnici, dar constatăm –oarecum paradoxal- că fiecare vorbitor/scriitor are o prospețime mereu nouă, că unghiul abordării este mereu atractiv, chemându-ne iar și iar nu doar a-l lectura, ci a-i da viață în existența noastră.
Succesivele interogații, prin care se asigură oralitatea stilistică, ne mențin ceea ce spuneau Marii Părinți ai Bisericii. „trezvia”, incitând la lectură, la un răspuns: „Pentru ce oare Zaheu îl caută pe Dumnezeu pe un drum?”; ”Oare eu, ca un creștin, din ce categorie fac parte?”; „Unde ar trebui să-l cunosc pe Dumnezeu?”„Cine este IISUS HRISTOS?”; „De ce Mama merită un buchet de flori?” etc.
Problemele omului de astăzi își află oglinda în paginile cărții distinsului părinte bistrițean: stresul, depresia, voința omului tânăr de a schimba lumea, despre frică, despre „iubirea fără de margini a lui Dumnezeu pentru noi”, „Despre aceea că Vrăjmașul se infiltrează în toate domeniile vieții”.
Deseori auzim și vedem mărturisiri ale unor intelectuali, că nu pot crede că Dumnezeu este bun, că este proniator și Marele Binefăcător al lumii întregi și al fiecărui om în parte. Ne cutremură pierderea unor ființe dragi și nu ne înțelegem pe noi și Universul în care trăim. Apropierea noastră de Dumnezeu prin lectură și frecventarea Bisericii oferă însă totdeauna răspuns zbuciumărilor noastre.
„Când, în jurul anilor =50, savantul vienez Hans Selye încerca să definească stresul, nu credeam că prea multă lume intuia impactul pe care acesta îl va avea în deceniile următoare asupra omenirii. Astăzi putem diferenția cel puțin două tipuri de stres: cel real și cel imaginar” notează părintele, citând dintr-un excelent condeier local: dr. Mircea Gelu Buta („Reflecții colocviale”).
Câți dintre noi nu am vrut în junețe să schimbăm lumea sau măcar o parte din ea? „Pe piatra funerară a unui episcop anglican –citează părintele Vasile Beni- stau scrise următoarele cuvinte: „când eram tânăr și liber, am visat să schimb lumea. Când am îmbătrânit și am devenit mai înțelept, am descoperit că lumea nu se poate schimba, așa că m-am decis să îmi reduc pretențiile și să schimb doar țara mea. Nici aceasta nu s-a lăsat însă schimbată. La anii senectuții, mi-am propus într-o ultimă încercare disperată să îmi schimb doar familia, pe cei care îmi sunt dragi, dar vai, niciunul nu s-a lăsat schimbat.
Acum, când zac pe patul de moarte, îmi dau seama de adevăr: trebuia să încep cu mine însumi...”(p.27)
Cu blândețe și har, cu dumnezeiască înțelepciune, preotul Vasile Beni ne conduce pe cale, titrând plin de cutezanța reușitei: „Ce trebuie să facem?” Ca referent al domniei sale, îmi permit a spune că sfaturile domniei sale sunt nespus de bune:
„1. Să avem încredere în Dumnezeu, Care nu ne părăsește niciodată.”
Pentru ce -zic- uităm că la Dumnezeu toate sunt cu putință? El e Viața Vieții noastre, dă viață, învie din moarte, va face un Univers nou și o nouă umanitate , de fii ai Lui.
2. „să avem un duhovnic, pentru probleme pe care nu le poți spune soțului sau soției, părinților, copiilor sau prietenilor...și care să ne dea jos povara de pe umeri, să primim un sfat”
3.„Să ne spovedim și să ne împărtășim”, să ne rugăm mereu, în toate momentele posibile.
Nu e bine să cantonăm în deznădejde. Ea ne distruge psihicul precum valurile ce bat mereu și mereu același țărm. Adresându-se ascultătorilor săi, IISUS le spune: „Pentru ce îmi spuneț iDoamne, Doamne (adică văietându-ne-n.n.) dacă nu faceți ce vă spun?”
Lucrarea vrednicului părinte se încheie cu o suită de rugăciuni extrem de utile, sfaturi și chiar șase poezii. Adesea, dragostea pentru ceva sau pentru cineva naște muzică sau ritmicitatea versului, ca o distilare din retortele sufletului nostru. Valoarea lor stă nu în nivele înalte metaforo-stilistice, ci în franchețea cugetului, în capacitatea efuzivă a opinentului.
Mă bucur pentru cei care vor avea această nouă lucrare a Părintelui, lucrare ce va înfrunta vremea cu mai multă putere și succes decât o face cotidiana și fulguranta rostire. Din paginile ei se va înălța statuar și mereu, vorbindu-ne și îndemnându-ne un preot înțelept, cu dragoste lucrătoare și vie pentru Dumnezeu și oameni.