Atitudinea unei adolescente

Am cerut unei clase a VIII-a, unde am ore de limba latină, să opteze pentru una dintre expresiile latineşti analizate anterior şi să elaboreze un text, în limba română, din perspectiva cetăţeanului român al anului 2010.

Cum nu i-am cerut consimţământul, dar vreau să fac acest gest de a-i publica gândurile, îi folosesc iniţialele majuscule ale numelui său: N.M. Ea a ales o sintagmă cumplit de potrivită acestui timp românesc cumplit: ”Acta, non verba!” Şi ce scrie un omuleţ de 15 ani? Iată:

”Limbajul scris şi cel vorbit creează între oameni anumite relaţii. Una foarte importantă este promisiunea.

Este ceva special în fiecare promisiune făcută. Te legi de tot universul şi te desparţi de toată nemurirea, atunci când faci o promisiune. Promisiunea e ceva sacru. Iar o promisiune încălcată e mai rău decât o moarte interioară.

Eu consider că faptele bune sunt roadele unor promisiuni respectate, fie faţă de tine, fie faţă de cei din jur.

E foarte uşor să vorbeşti, să promiţi, dar observ că e mai greu să te ţii de cuvânt. De aceea, vorbele în ziua de azi nu mai sunt aşa de valoroase. Faptele sunt aşteptate de la orice persoană. E greu să promiţi. Eu consifer că e mai greu să promiţi decât să te ţii de promisiune.

Timpul a promis că nu se scurge decât în jurul unui cadran, în prezenţa vieţii şi a morţii. Soarele a promis că va rămâne pentru toţi. Şi s-a ţinut de cuvânt.

Peniţa mea a promis că se va toci, când eu voi scrie aceste rânduri şi cerneala va seca.

Inima mea a promis că se va frânge oridecâteori va fi aşezată pe altarul unei cărţi neîncepute.

Promisiunile nu sunt făcute pentru a fi încălcate, ci sunt rostite pentru a fi respectate.

Faptele sunt mai preţioase decât vorbele. Dar vorbele izvorâte din inimă vor fi respectate, aşa cum faptele făcute din suflet vor fi eterne.

Deocamdată, aştept de la ceilalţi fapte, ca să pot dărui vorbe.”

Doamne, ce copii cu minte frumoasă avem!