Aurel Podaru: Viaţa este în cărţi

Momente de sărbătoare în familia scriitorului beclenar Aurel Podaru. Numai odată în viaţă are omul 70 de ani. Cunoscutul scriitor s-a născut în Tritenii de Sus, judeţul Cluj, fiind cel de-al şaselea din cei 9 copii ai lui Simion şi Ludovicăi, ţărani înstăriţi.

Clasele I-VII, în comuna natală, liceul la Turda, facultatea de agronomie la Cluj, promoţia 1964.

Şi-a început activitatea profesională pe malul Prutului, în judeţul Botoşani, ca inginer agronom la G.A.S. Ripiceni, judeţul Botoşani, şi a încheiat-o, după 37 de ani, în 2001, când s-a pensionat din funcţia de director al Casei Orăşeneşti de Cultură Beclean. A mai lucrat în învăţământul agricol, în industria nutreţurilor concentrate, inspector de mori, ziaristică etc.

Activitatea literară a început-o în liceu, când începe să frecventeze Cenaclul Pavel Dan din Turda, condus de profesorul, scriitorul şi marele animator cultural Teodor Murăşanu.

Debut absolut, în revista Astra, Braşov, 1968, cu povestirea Caii. A colaborat la revistele: Astra, Ateneu, Cronica, Banatul, Bucovina literară, Steaua, Tribuna, Cetatea culturală, Citadela, Confluenţe, Dacia literară, Hyperion – caiete botoşănene, Minerva, Mişcarea literară, Orient Latin, Sinteze literare etc.

Debut editorial: O fotografie veche, înrămată, proză scurtă, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1994.

Alte cărţi publicate: Exerciţii la microfon, interviuri, 996; Chef cu terorişti. Scene dintr-o revoluţie însângerată, microroman, 2000; Proasta de Claudia, proză scurtă, 2004.; PRIVIND. Prin galeriile de artă, cronici plastice, 2006; Ioana pentru totdeauna, antologie de autor, Editura Dacia XXI, col. Scriitorii la ei acasă, 2011.

A alcătuit şi îngrijit următoarele ediţii: TEODOR MURĂŞANU, Un poet care a trăit demult (coordonator), 1998; Amintiri despre Pavel Dan (în colab. cu Ion Buzaşi), 2003; La Beclean pe Someş, cândva…(coordonator), 2004; Ion Câţcoveanu, Scrisoare din Nord, versuri, 2004; Anotimpul cailor (coordonator), 2006; Pavel Dan şi Blajul (în colab. cu Ion Buzaşi şi Sergiu Pavel Dan), 2007; Pavel Dan, Literatură populară. Caiete, 2007; Gara Beclean pe Someş. Istorie şi cultură (coordonator), 2008; Carnetele de la Beclean (coordonator), 10 volume, 1998-2008; Umbletul cuvintelor. Prozatori turdeni, 2009.

Este prezent în 13 antologii de literatură română, 5 almanahuri literare, 6 dicţionare, inclusiv în DICŢIONARUL GENERAL AL LITERATURII ROMÂNE, tom P/R, editat de Academia Română, 2006.

Iniţiative culturale: Iniţiatorul şi preşedintele Cenaclului literar Grigore Silaşi Beclean (1968-1978); co-fondator şi preşedinte al Fundaţiei Culturale Memoria, Filiala Beclean (înfiinţată în 1997); iniţiatorul (în colab.) şi organizatorul principal al Colocviilor de la Beclean (1998-2008), iniţiatorul şi organizatorul Întâlnirilor Clubului Saeculum (din 1999 până în prezent), iniţiatorul şi organizatorul manifestării Bunavestire ART (2002-2008); co-fondator şi preşedinte al Asociaţiei Culturale Clubul Saeculum Beclean (2002 şi în prezent); redactor-responsabil al Observatorului de Beclean (1994-2000), redactor şef al publicaţiei Bunavestire, redactor al revistei Minerva (1993-1999).

Au scris despre cărţile lui: Radu Mareş, A. I. Brumaru, Dan Stanca, Alex Ştefănescu, Dan Mănucă, Cornel Ungureanu, Andrei Moldovan, Rodica Mureşan, Adrian Dinu Rachieru, Mircea Popa, Nicolae Prelipceanu, Aurel Rău, Ion Buzaşi, Ovidiu Pecican, Olimpiu Nuşfelean, Liviu Bleoca, Simona Konradi, Cornel Cotuţiu, Ion Radu Zăgreanu, Virgil Raţiu, Horea Gârbea, Ioan Pintea, Ion Beldeanu, Doina Cernica, Nae Antonescu, Sorin Gârjan, Victor Ştir, Maria Daniela Pănăzan, Val Talpanaru, Constantin Secu, Radu Ţuculescu, Alexandru Jurcan, Gheorghe Pârja, Emilian Marcu, Mircea Ioan Casimcea, Rodica Draghincescu, Constantin Buiciuc, Tit-Liviu Pop, Icu Crăciun, Sever Ursa, Magdalena Vaida, Victor Sterom, Ioan Popa, Vasile Zetu, Anica Facina, Rusanda Mureşan, Al. Ţion, Veronica Balaj, Marcela Ciortea, Bogdan Odăgescu, Mihai Moldovan, Al. Florin Ţene, Virgil Lazăr, Mihail I. Vlad, Grigore David, Ştefan Mihuţ, Valentinn Falub şi alţii.

A predat Editurii Eikon Cartea colocviilor (despre cele 10 ediţii ale Colocviilor de la Beclean), iar în prezent lucrează la o ediţie critică Pavel Dan, primul volum (din cele trei proiectate) fiind gata de tipar.

În numele cititorilor îi dorim onorabilului nostru colaborator mulţi ani, cu sănătate şi bucurii, şi, închinăm, o cupă cu gânduri bune.

Menuţ Maximinian

Referinţe critice (selectiv)

De regulă de mici dimensiuni, povestirile lui Aurel Podaru se înscriu pe linia prozei ardeleneşti, de la Agârbiceanu şi Pavel Dan, la gîndirism, faza transilvăneană a acestuia.

A. I. Brumaru

La Editura Dacia a apărut volumul de proză scurtă „O fotografie veche, înrămată”, aparţinând scriitorului bistriţean Aurel Podaru. Este o proză de o simplitate deconcertantă în care şi ideile, şi cuvintele par abandonate în favoarea imaginii fotografice, nude, developate brusc pe retina celui care priveşte direct, fără să selecteze. Dar această simplitate, incredibil, le conferă un mister total. Citindu-i cartea nu putem să nu exclamăm cu uimire: cum sunt lucrurile aşa cum sunt! Aurel Podaru prezintă atât de simplu, de smerit viaţa satului transilvănean, o viaţă maiestuos-elementară, încât, aflându-te în afara acestei realităţi, ai senzaţia unei revelaţii. (…) Îndrăznesc să spun că, prin simplitatea ei neobişnuită, cartea lui Aurel Podaru este chiar terapeutică.

D[an] S[tanca]

Cele mai reuşite sunt paginile scrise cu umor (atunci când umorul este chiar umor şi nu o invenţie vagă). Se citeşte, de pildă, cu plăcere schiţa Când vaca stă să fete, în care se evidenţiază diferenţa dintre modul de a gândi al femeii şi acela al bărbatului. Femeia se dă de ceasul morţii să găsească o nouă sursă de lapte, pentru că „vaca furnizoare stă să fete”, în timp ce bărbatul nu se poate împăca deloc cu ideea că „arsenalul nuclear al Europei întrece de 2,7 milioane de ori potenţialul distructiv al bombei de la Hiroşima”.

Alex ŞTEFĂNESCU

Aurel Podaru nu se mărgineşte doar la a evoca un spaţiu rustic, ci pătrunde şi în lumea citadină. Personajele sale nu devin însă orăşeni, chiar dacă în acel spaţiu îşi duc existenţa. Oamenii aceştia rămân nişte ţărani eşuaţi, indiferent ce fac, sunt debusolaţi, vulnerabili, mereu în căutarea unui puct de reper şi îşi regăsesc dimensiunile, într-un plan al iluziilor, fireşte, abia când satul reînvie în ei : "- Trăiască geniile locale ! a sărit Ochelaristu’ drept în picioare, cu paharul în mână. Lăutarii izbucniră şi ei cu puteri sporite, atacând o melodie săltăreaţă şi animând brusc întreaga suflare din cârciumă. Câţiva începură să joace, cu toată înghesuiala, ţopăiau atât de bine încât duşumeaua scârţâia, mesele tremurau, sticlele se ciocneau între ele, paharele se revărsau. (…). Muzicanţii le ţineau isonul, nu-i mai văzusem cântând cu atâta dezinvoltură de la nunta nastasiei, când Mihai o luase la joc : O luase de lângă mire…" (despre acel fel de dragoste, p. 119). Orăşenii lui Aurel Podaru dau imaginea unei lumi invadate de nenorocirea satului. Aşa cum oraşul lui caragiale e o lume invadată de mahala. Autorul ironizează spiritul provincial, într-o permanentă tentativă de asalt. Şi pentru că el însuşi se include în spaţiul spiritual evocat, avem de-a face cu o autoironie ce duce la detaşarea necesară pentru ca proza, ea însăşi, să nu cadă în provincialism.

.

Andrei MOLDOVAN

O constantă a prozelor din O FOTOGRAFIE VECHE, ÎNRĂMATĂ este provocarea deliberată a confuziei dintre ficţiune şi realitate, dintre livresc şi amintire (CA ÎNTR-UN VIS, CA ÎNTR-O POVESTE, de pildă). Evocând, autorul creează o lume şi un timp ce lunecă sub semnul ambiguităţii şi transcendenţei, ca în FÂNTÂNA LUI BARBULEA ori în SEMNE (una din cele mai bune povestiri ale volumului), unde se insinuează o viziune de Apocalipsă, ficţiune conferind realităţii comune un halo de stranietate.

Faptul diurn, banal, capătă deodată o notă de suprarealitate care-l încarcă de semnificaţii nebănuite. Iar această trcere dintr-un plan în altul e sugerată sau anticipată, presimţită fie prin dialogul lapidar, fie prin imaginea unei naturi dezlănţuite, fie prin tăceri. Starea de linişte, mai cu seamă, premerge ori însoţeşte aceste treceri.

Cornel COTUŢIU

„Poveste în poveste” face din actul zicerii un spectacol. Prezentul îşi pierde de multe ori consistenţa prin pasul fin făcut spre trecut sau invers, faptul trăit odinioară îşi pierde substanţa intrând în clipa prezentă. Un exemplu îl constituie povestea „Cireşul din faţa casei”, unde faptele se petrec la nivel de memorie şi imaginaţie: figura se conturează când clar, când confuz, rămânând doar amintire la vederea cireşului în al cărui an de rod murise acesta.

Simona KONRADI

Citindu-i cartea (O fotografie veche, înrămată - n.n.), am avut senzaţia unei revelaţii, a trăirii efective a lucrurilor, ceea ce rar se întâmplă în ziua de azi.

Menuţ MAXIMINIAN

Inteligent şi spontan, Aurel Podaru cultivă plăcerea dialogului în registrul grav, îşi obligă partenerii de dialog să se deconspire, să devină reflexivi, conştienţi că nu doar tăifăsuiesc atunci când vorbesc despre situaţia revistelor de cultură, despre personalitatea scriitorului (artistului) sau despre criza contemporană care îmbracă aspecte diverse, axiologică, ideologică, politică şi, mai ales, morală (în vol. Exerciţii la microfon, Editura Clusium, Cluj-Napoca, 1996 – n.n.).

Rodica MUREŞAN

Să reţinem că aceste „exerciţii la microfon” nu sunt făcute la scenă deschisă, ci în cadrul – să-i zicem restrâns – prilejuit de prezenţa unui reportofon ce duce mai întâi mesajul unui cerc de iniţiaţi – cititori ai unei reviste de difuzare nu prea largă – ca apoi acesta să fie purtat mai departe. Acoperind de predilecţie spaţiul destinat interviului în revista bistriţeană „Minerva”, Aurel Podaru aduce în preajma reportofonului feţe bisericeşti, artişti plastici, prozatori sau poeţi, toţi disponibili să decodifice actul de construcţie spirituală, faptul cultural la care participă.

Olimpiu NUŞFELEAN

Volumul evocator (TEODOR MURĂŞANU – un poet care a trăit demult… n.n.), realizat prin strădania întru totul lăudabilă a lui Aurel Podaru, la editura Dacia din Cluj-Napoca (în condiţii grafice şi tipografice remarcabile), are menirea de a ne reaminti prezenţa poetului Teodor Murăşanu şi odată cu el atrăgându-ne atenţia asupra datoriei noastre de a ne cinsti înaintaşii, de a le veghea micile sau marile lor monumente, ce fixează în fiinţa noastră naţională tot atâtea repere de netăgăduit, într-o ascensiune afirmată istoric a neamului românesc, în contemporaneitate.

Constantin CUBLEŞAN

Cartea lui Aurel Podau – „Chef cu terorişti – scene din revoluţia însângerată”, Editura Charmides, Bistriţa, 2000 – cu un titlu încărcat de miez, fie el simbolic, este o rememorare a unor evenimente cu puternice implicaţii pe plan european şi naţional. El nu se ambiţionează să le definească (decembrie 1989: revoluţie, lovitură de stat etc.), lăsând aceasta pe seama istoricilor; autorul vrea să le înţeleagă mai bine printr-o retrăire fictivă, situându-se în chiar focul lor. Pe plan literar, o face atât de convingător, cu mijloace proprii scriitorului, încât creează convingerea că a trăit acolo, a participat, a înţeles şi a suferit. Şi totul cu un scris sobru, o notaţie scurtă, exactă, epurată de procedee artistic ornante – gravitatea faptelor nici nu o permitea. Mai simplu, parcă subordonat dictonului „Non multa, sed multum”. Dar şi absenţa calofiliei este un atribut al prozei moderne, în care excelează prin nerv şi concizie.

Tit-Liviu POP

Aurel Podaru este şi în „Chef cu terorişti” acelaşi narator înzestrat cu calităţi de fin analist. S-a spus despre el că este un povestitor al satului ardelean. Iată însă că nu ocoleşte nici subiectele citadine, reuşind să redea cu mare forţă forfota şi mişcările mulţimii. Aici nu mai domină ca în cartea de debut nota confesivă şi monologul, ci comunicarea directă, frustă, care sporeşte autenticitatea şi dă mişcare tablourilor evenimentelor. Aurel Podaru rămâne acelaşi prozator capabil de surprize.

Gavril MOLDOVAN

Şi tot o antologie inedită, surprinzătoare este această ultimă carte a sa, Anotimpul cailor. Inedită şi surprinzătoare pentru că nimeni nu s-a gândit până acum să ne ofere într-o carte, într-o asemenea crestomaţie, tema calului în literatura română, o temă generoasă şi cu simbolistică literară dintre cele mai diverse.

Ion BUZAŞI

Cu o frumoasă copertă de Silvana Zăgreanu, noua carte (PRIVIND. Prin galeriile de artă, Editura Clubul Saeculum, Beclean, 2006 – n.n.) a prozatorului (Aurel Podaru – n.n.) care a aşezat trainic Becleanul pe harta literaturii române, cuprinde cronica unui deceniu şi jumătate de evenimente plastice din zona haşurată de simpatia autorului. Această zonă atinge şi Suceava, cu "Plăsmuirile zburătoare ale lui Cezar Popescu", cu expoziţiile dornenilor Adrian Piticariu şi David Croitor şi cea a Janei Podaru. Impresiilor de privitor iubitor de artă, li se alătură interesante dialoguri cu câţiva artişti.

Doina CERNICA

După studii universitare la Cluj, Pavel Dan se îndreaptă, în 1932, către „Mica Romă”, ca suplinitor de latină şi greacă. Urmează cinci ani de profesorat denşi în evenimente: titularizarea, căsătoria, boala, naşterea unui fiu, colaborările la diferite publicaţii, moartea.

A fost episodul decisiv în afirmarea atît a omului, cît si a scriitorului Pavel Dan, episod căruia Ion Buzasi, Sergiu Pavel Dan si Aurel Podaru i-au dedicat volumul Pavel Dan si Blajul (Beclean, Editura Clubul Saeculum, 2007, 281 p.). Cei trei editori au urmărit mai întîi o încadrare a acestuia în ansamblul biografiei şi activităţii scriitorului, după care l-au detaliat în capitole specializate: prezenţa nuvelistului şi a eseistului în publicaţiile blăjene, fragmente din nuvele care trimit la topos-ul blăjean, fragmente din monografii, studii, evocări şi corespondenţă care îl relaţionează pe scriitor de oraşul de pe Tîrnave. În final, sînt incluse versuri dedicate scriitorului. Aşadar, o structură care ţinteşte epuizarea unui capitol de monografie.

Dan MĂNUCĂ

Ediţia îngrijită de Aurel Podaru (Pavel Dan, Literatură populară. Caiete, Editura Clubul Saeculum, Beclean, 2007 – n.n.) are meritul de a introduce în circuitul operei lui Pavel Dan un caiet de folclor rămas inedit pînă astăzi, păstrat în manuscris în fondurile Arhivei de Folclor din Cluj-Napoca. Caietul cu nr. 383 a fost redactat de tînărul Pavel Dan ca răspuns la un chestionar al lui Ioan Muşlea din 1932. El are 68 de pagini şi cuprinde date şi informaţii (însoţite de texte) despre o serie de ocupaţii şi obiceiuri tradiţionale din Transilvania, cum ar fi plugăritul, stupăritul, obiceiuri de sărbători, obiceiuri la moarte, date despre credinţele în fiinţe mitice, practici magice, medicină populară, poveşti, snoave, legende, bocete, descîntece, doine şi strigături. Toate acestea sunt culegeri făcute direct de către scriitor de la ţăranii din satul său, Tritiul de Jos, dar şi din alte sate învecinate, aparţinînd Cîmpiei Transilvane, cum ar fi cele din Ţigăreni-Coc. (…). Piesele folclorice sunt notate după metoda dialectală a atlaselor lingvistice, ceea ce păstrează pronunţia originală nefalsificată.

Cunoştinţele noastre despre opera lui Pavel Dan se îmbogăţesc şi mai mult lecturînd cele două prefeţe semnate de Aurel Podaru şi Andrei Moldovan, care, cu pricepere şi obiectivitate, aduc noi argumente în favoarea rolului jucat de elementul folcloric în scrisul lui Pavel Dan.

Mircea POPA

Să spunem că locul ocrotea o „geografie subiectivă” de foşti ai închisorilor care puteau numi, cu farmec, o „istorie alternativă” exemplară, dar şi de tineri care contestau valorile oficiale, dar şi de autori ai locului care ştiau să fie solidari? Să-i iubească şi să-i admire pe cei ajunşi în gara Beclean pe Someş? Întâiul Călător este Teohar Mihadaş. Cartea (Gara Beclean pe Someş. Istorie şi cultură, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2008 – n.n.) e inaugurată de poemul lui Teohar Mihadaş, Reminiscenţă: „În gara Beclean pe Someş, cândva,/În tomnatica zi aceea,/Cu zări adiind a Sahară/…” Rostiri memorabile, care definesc o bună aşezare într-un timp/spaţiu ce poate câştiga sacralitate sunt destule în această antologie. Drumurile celor ce vin aici se pot numi pelerinaje, trecerea – un simbol al fiecăruia dintre noi. În acest timp în care nivelăm fiecare loc, topo-grafiile devin, parcă, mai necesare ca oricând. Cartea şi locul lui Aurel Podaru pot fi modele pentru cărturarul care îşi respectă confraţii “din imediata apropiere”.

Cornel UNGUREANU

O ispravă bună, pentru iubitorul de literatură serios, pune pe masă spre sfârşitul de an 2007 o împătimire de fumos din judeţul Bistriţa-Năsăud, prin iniţiativa inspirată a unui beclenean, Aurel Podaru (Editura Clubul Saeculum): scoaterea din fază de manuscris, la un ceas de centenar, a ceea ce prin anii 1932-1933 a constituit osârdia de folclorist episodic luminat, a unui de mari chemări spre un loc distinct în literatura transilvană autentică, de o rafinată modernitate, coborâtor în straturi freatice (obiceiuri, poveşti, snoave, legende, doine, strigături şi descântece), Pavel Dan. Manuscris care s-a aflat în aşteptare în Arhiva unei Filiale de Academie, mai bine de 70 de ani de la dispariţia autorului (…). Sunt comunicate aici, niciodată prea târziu, în pagini nu multe, câteva adevărate comori în rostirile lor de magic şi colorit, ci irizări anterioare creştinismului, de sud-est european, transcrise fonetic, într-un cod de farmec, ştiinţific, adoptat de titlul „licenţiat în litere”, acum din celălalt veac, ci şi trei micro-studii, erudiţie şi intuiţie, cuprinse într-o rubrică Anexe: [Balade haiduceşt]. Ciclul lui Pintea Viteazul; Ciclul novăceştilor; Motivul Lenore…”, toate cu puncte de incidenţe într-un perimetru clujean. De mai menţionat şi o succintă Prefaţă la obiect, pozitivă, Între culegere şi şantier de creaţie,a profesorului bistriţean Andrei Molovan şi o Postfaţă, nu mai puţin găsindu-şi locul, pertinentă, Elementul folcloric în opera lui… semnată de îngrijitorul Ediţiei, din oraşul învecinat cu vatra unui Ion Pop Reteganul. Pentru o idee despre frumuseţe şi haina ei grăită, un singur citat, floare culeasă din Tritenii de jos, loc de baştină pentru culegător: „Mă uitai ghin gheal în şăs/ Nu văd ca la mândra mers./ C-aşa calcă ghin călcâie/ Ca congheiul pe hârt'ie,/ C-aşa calcă ghin chičioare/ Ca congheiu pe scrisoare…” S-o invidieze o alta, inclusă de Lucian Blaga în Antologia lui, mai târziu: „Nu ştiu luna pe cer merge,/ Ori mândra la izvor trece,/ Ori luna s-a-ntunecat,/ Ori mândra s-a supărat…”; ori chiar o variantă, la Lăncrănjan, unde se spune despre mândră: „C-aşa merge de frumos/ Gândeşti că scrie pe jos”.

Aurel RĂU