Basmul românesc

Basmele sunt literatură pentru copii, astăzi ele s-au modernizat, evoluția lor se îndreaptă spre ficțiune sau povestea științifico-fantastică, copiii sunt mai mult atrași de poveștile SF care arată tehnologia viitoare, decât spre revizuirea trecutului. Lumea basmelor înseamnă lumea copiilor, dacă această lume a basmelor ar dispare, atunci automat ar dispare și lumea copiilor. În această lume binele triumfă totdeauna asupra răului. Cea mai importantă trăsătură a basmului este optimismul, basmul în general, produce o puternică impresie asupra imaginației și asupra sensibilității copiilor, ele sunt apăsat educative, prin morala lor ușor de recepționat. În aceste basme predomină elementul fantastic, cu eroi cu calități supranaturale. La noi românii sunt obiceiuri foarte vechi de a spune povești, de obicei seara la gura sobei, basmele noastre s-au născut din dorința și nevoia oamenilor de a-și transmite gânduri, trăiri, simțăminte, Ileana Cosânzeana și Făt-Frumos sunt numele cele mai uzitate aici, ele sunt întruchiparea frumosului în poveste și totdeauna au foarte mari calități fizice și morale.
Amintim câțiva importanți oameni de folclor care au adunat, au cules, au publicat basme în Țara noastră, de pildă în Transilvania avem pe Ion Pop-Reteganul, care realizează prima colecție de proză din Transilvania și Ioan Slavici, în Moldova îi găsim pe Ion Ghe. Sbiera și Ion Creangă, în Muntenia sunt Nicolae Filimon, acesta culege primele basme populare pe care le publică în ,,Țăranul român” în anul 1862 la București, printre basme se află și cele fantastice, de exemplu ,,Roman Năzdrăvanul, Omul de flori cu barbă de mătase, Omul de piatră” și Petre Ispirescu, care deține o colecție de 60 de reeditări, din anul 1882 și până în zilele noastre, Ispirescu culegând în total 70 de basme, nu doar din Muntenia care au fost cele mai multe, ci și din Moldova, Transilvania, Oltenia. Vedem la Ispirescu o eleganță aparte, basmele sale au o narațiune simplă, limpede, bine și ușor înțeleasă de cititor, expunerea aceasta îmbină expresii din literatura scrisă cu expresii care aparțin literaturii culte, de asemenea se folosesc și procedee ale oralității, de pildă stereotipiile, repetițiile și onomatopeele, Ispirescu formează prima colecție de basme populare muntenești, culegere bine primită de către Vasile Alecsandri, B. P. Hașdeu, Barbu Delavrancea, Alexandru Odobescu. Mihai Eminescu a cules basme din Moldova, el a cules cinci basme, ,,Călin Nebunul, Borta vântului, Frumoasa lumii, Finul lui Dumnezeu, Vasile, finul lui Dumnezeu. Prima consemnare a unui basm românesc semnalată în manuscris a fost făcută în Prahova în anul 1750, basmul avea tema ,,hoțul salvat de diavol”, basmul acesta a fost reprodus schematic și publicat în anul 1913 de către Dumitru Furtună. Însă întâiul basm detaliat a fost redactat în anul 1797 de către un anonim, basmul avea numele ,,Istoria unui voinic înțălept și învățat”, eroul însurându-se cu fata împăratului datorită istețimii sale.
Basmul este o operă de creație literară, cu o geneză aparte, o oglindire a vieții pe un suport fabulos, este un gen foarte larg, depășește mult romanul și este mitologic, știință, etică, eroii fiind în afară de oameni și anumite ființe himerice și anumite animale. Basmul se identifică cu riturile străvechi și este unul dintre cele mai vechi apariții în literatura universală. În mediul folcloric se folosește expresia ,,poveste”, însă cercetătorii o numesc ,,basm.”Dicționarul numește basmul ca ,,o specie a epicii populare în proză, bazată în genere pe elementul fantastic, simbolizând lupta dintre bine și rău și biruința finală a binelui. În popor este cunoscut pe o arie largă sub denumirea de poveste.” Basmul naște interes prin publicarea colecției fraților Wilhelm și Jacob Grimm, ,,Povești despre copii și despre casă”, tipărită între anii 1812-1815. Tema basmului nu este o schemă, ci este o forță nespusă, nescrisă, făcându-se simțită pe întreg parcursul poveștii și pe lângă această temă se alcătuiește toată povestea. În basme se află teme tradiționale, deci permanente și universale, teme istorice și chiar teme actuale cu episoade care au un nou conținut. Proza folclorică prezintă aspecte ale vieții, ca iubirea, gelozia, ura, invidia, bunătatea, răutatea, perfidia, temele putând fi didactice-moralizatoare, legendar-mitologice, absurde, umoristice. Tema fundamentală rămâne neschimbată, doar ideile se schimbă, ele aducând o nouă ordine. Acțiunile fantastice ale basmului sunt făcute tot de personaje fantastice, eroii putând fi pozitivi și negativi. Cel mai important personaj al basmului este Făt-Frumos, inteligent, bun, isteț, frumos, voinic, bun la suflet, el poate fi băiat de împărat, însă și fiul babei și al moșului, sau fiu de vânător și chiar argat. Însă ca punct comun, copilăria lui este totdeauna neobișnuită. Eroul își demonstrează calitățile atunci când se duce să-și salveze iubita și-n acest caz toate ființele naturii îi sar în ajutor, toate acțiunile eroului nostru sunt într-o armonie deplină. Ileana Cosânzeana întruchipează motivul dragostei și este simbolul frumuseții. Eroina poate fi fata împăratului, sau fata babei și a moșului, zână sau cenușăreasă. În basme întâlnim și personaje care sunt împotriva eroului nostru, ca de pildă zânele rele. Zmeul este o ființă înzestrată cu o mare forță fizică, naiv și cu minte puțină, el se poate metamorfoza în orice lucru sau în orice ființă dorește, uneori are mai multe suflete și mai multe capete, însă nu poate niciodată să iasă învingător.
Basmul pune un accent deosebit pe noțiunea de clasă și pe diferența dintre clase, ceea ce se diferențiază cel mai limpede este condiția de om sărac cu cea de om bogat. Metamorfoza în basm nu lipsește, în ,,Povestea porcului” a lui Ion Creangă, purcelul crescut de babă este un flăcău vrăjit care revine el însuși numai noaptea, iar în ,,Porcul fermecat” al lui Petre Ispirescu, porcul era de fapt fiul împăratului, blestemat de mama zmeului ca să se preschimbe în porc și astfel să nu mai poată lua de soție pe fata împăratului de care era îndrăgostit și zmeul.
Cea mai complexă clasificare a basmelor o face Lazăr Șăineanu care a luat în studiu poziția mitologică, legendară, cea psihologică și cea socială, în prima grupă avem Poveștile fantastice, cu ciclurile Pasăre sau omul animal, Interzicerilor, Femeie-plantă, Metamorfozelor, Juruințelor, în grupa a doua găsim Povești psihologice, cu ciclurile Trei frați, Cei doi frați, Incestul, Femeia pierdută, iar grupele trei și patru conțin Povești religioase și Povești glumețe.
Limba basmului românesc, rol decisiv în fondul povestirii, este simplă, energică, expunerea faptelor se face în mod gradat și întâlnim o mare bogăție a metaforelor. De pildă, basmul lui Sadoveanu ,,Porcul fermecat”, poate fi văzut ca un model pentru stilul epic, ,,Merse, merse prin niște câmpii de nisip, așa de greu era drumul, încât făcea doi pași înainte și unul înapoi, se luptă, se luptă și scapă de astă câmpie...” Basmul popular este diferit față de cel din proza cultă, diferența aceasta fiind dată de oralitate, în basmul popular, expresiv, avem imagini metaforice, cadență cu structuri sonore, dialoguri, paranteze, comparații onomatopeice. Oralitatea populară are și alte caracteristici, de pildă optimismul, proverbele și zicătorile, merge uneori spre satiră, umorul moralizator, distanța este arătată prin repetiție, ,,Și merge...și merge...și merge.”
În colecțiile de basme sunt și prelucrări, modificările în compoziția basmelor se văd, în ansamblu, prin reducerea dialogului, descrieri abundente, aici întâlnim grija pentru frază și pentru cursivitate, se fac analize ale motivației psihologice, se scoate violența de acțiune sau de limbaj și de multe ori se scot din text regionalismele, se introduce un limbaj mai îndrăzneț, mai colorat. De aceea caracteristicile acestea delimitează stilul basmelor orale de stilul basmelor prelucrate, primul îmbracă o puternică notă de autenticitate, celălalt este mai mult înclinat spre cartea propriu-zisă. În basm cel care povestește își naște povestea sa proprie, apelând larg la imaginația sa. Binele se înfruntă mereu cu răul, aparent, la început, acest rău este mai puternic, însă la final binele triumfă. Stilul basmului se evidențiază prin oralitate realizată prin anumite mijloace artistice, cum ar fi cuvinte și expresii populare, dialoguri, propoziții interogative și exclamative, regionalisme. Cea mai importantă trăsătură a basmului este valoarea lui morală și estetică, el cultivă apăsat ideea binelui și a frumosului.
Rolul literaturii pentru copii este deosebit de important, copiii trăiesc intens alături de eroii lor din basme, cu multă afecțiune privesc copiii morala ascunsă în basm, copilul este fericit în călătoriile provocate de imaginarul din povești și basme, conținutul acestor basme îl transpune pe copil într-o lume mirifică, de vis, cultivându-i fantezia și dragostea față de bine și față de frumos. Literatura pentru copii sistematizează și lărgește cunoașterea vieții, influențează conștiința și viața afectivă și este un adevărat univers al criteriilor morale pentru potențele sale.