Basme româneşti, într-o colecţie inedită

Editura Karuna ne invită la o întâlnire cu basmul. Colecţia Basmul românesc, debutează cu culegerea de basme coordonată de Tiberiu Irimia şi Doina Macarie. În prefaţă, drd. Mariana Irimia prezintă istoricul apariţiei acestei culegeri, proiect educativ al Asociaţiei Happy Smile, avizat de Ministerul Educaţiei. Culegerea are drept scop readucerea în activităţile cotidiene ale copiilor cititul, redescoperirea basmului putând fi făcută prin aplicaţii la şcoală, sau pur şi simplu prin citirea acestora, pentru a retrăi bucuria miturilor noastre. Coordonatorii lucrării-Tiberiu Irimia, doctorand al Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială din cadrul universităţii Babeş Bolyai şi Doina Macarie-profesor la catedra de limba română la Colegiul Andrei Mureşanu, au reuşit să prezinte în volum şapte basme mai puţin cunoscute de către publicul larg, scoase din lada de zestre a românilor. „Omul de piatră”, publicat pentru prima dată de către nicolae Philimon în revista Ţăranul român în 1862, "Povestea lui Petrea, feciorul de împărat, şi a Rujalinei-Linei", publicat de T. Pamfile în Graiul vremurilor în 1909, "Ciobanul fără frică", publicat de C. Rădulescu Codin în Nevasta leneşă, "Voinicu-nflorit", publicat de acelaşi autor, "Ion Milea", publicat de Al. Vasiliu în Poveşti şi legende, 1923, şi "Curpăn mare", publicat de acelaşi autor, în 1928, sunt basmele care surprind prin motivele specific româneşti, îmbinate într-o creaţie ce a dăinuit peste timp. Nu lipsesc întâmplările cu caracter fantastic la care iau parte personaje cu însuşiri supranaturale reprezentând forţele binelui şi ale răului. Forţele binelui se înfruntă întotdeauna cu forţele răului, aparent mai puternice şi mai numeroase, pe care le învinge, demonstrându-se astfel încrederea omului din popor în victoria binelui. Personajul de basm are ajutoare: unele aparţin lumii reale, altele aparţin lumii fantastice. El are întotdeauna de îndeplinit o misiune. Basmele româneşti au intrat în atentia scriitorilor relativ târziu, în epoca marilor clasici şi a Junimii. Atunci foarte activi în culegerea basmelor şi apoi în scrierea unor basme culte au fost scriitorii Vasile Alecsandri, Alexandru Odobescu („Basmul feciorului de împărat fără noroc la vânat“ din eseul „Pseudokynegetikos“), Mihai Eminescu (autorul mai multor basme originale, între care şi Făt Frumos din Tei, Cenuşotca (o variantă a Cenuşăresei), Ioan Slavici, Ion Luca Caragiale, şi puţin după aceea şi Petre Ispirescu. Basmul cult, împlinit printr-o inserţie expresivă specifică stilului marilor scriitori, îşi armonizează structurile narative, dobândind unitate şi fluenţă discursivă, preluând viziunea scriitorului şi integrînd teme şi motive caracteristice ale operei acestuia. Scriitorul respectă de regulă structura şi tipologia basmului popular, dar poate aduce modificări ale viziunii naratorului, alternând persoana a treia cu persoana întâi şi a doua, creând o comunicare mai directă cu cititorul şi dând uneori o nuanţă subiectivă expunerii faptelor. În acelaşi timp, se pot identifica particularităţi ale stilului, modalităţi portretistice şi motive proprii autorului în scenariul basmului, care ii conferă originalitate şi atractivitate. O cluegere pe care merită s-o aveţi acasă, pentru a fi părtaşi la lumea mirifică a întâmplărilor de altă dată.