Vasile V. Filip, Cultura imaterială tradițională românească din Bistrița-Năsăud. Poveștile și povestitul în ținutul Bistriței și al Năsăudului

            Eminentul profesor bistrițean, Vasile V. Filip, doctor în științe filologice (folclor), bine cunoscut în lumea specialiștilor din domeniu, și nu numai!, vine în fața cititorilor, de astă dată, cu un tom masiv (volumul numărând nu mai puțin de 460 de pagini) consacrat poveștilor și povestitului din ținutul Bistriței și al Năsăudului. Și asta, după o muncă asiduă de nu mai puțin zece ani, volumul urmând altor studii consacrate Culturii imateriale tradiționale românești (două volume, 2012-2015, în colaborare cu Menuț Maximinian), Universul colindei românești, poate cel mai bun studiu actual al colindei românești (1999), Între etnologie și literatură, confirmând, dacă mai era cazul, valoarea și calitatea unui cercetător riguros în domeniu (2020), Însemnări de-a lungul vremii, vol. I, pagini de jurnal, desprins din cele peste 5000 de pagini ale însemnărilor sale de-a lungul a nu mai puțin de 23 de ani (2021).

            Așadar, și de astă dată, o carte de referință, o carte ce nu poate fi citită decât cu creionul în mână. Ea, cartea, este un model de abnegație și probitate intelectuală, el, cercetătorul, abordând cu erudiție și talent amplul univers al temei analizate, al poveștilor și povestitului în ținutul Bistrița-Năsăud. Deci ea nu poate fi citită ca un roman căci este înțesată cu informații deosebit de utile, selectând cu rigoare păreri și aprecieri ale specialiștilor, trecute mai apoi și prin filtrul gândirii și opiniilor sale. Asta având în vedere și faptul că în lumea în care a trăit și a muncit fusese etichetat drept un dascăl greu de mulțumit.

            Volumul are două părți distincte, și totuși îngemănate, basmul și legenda, ele alcătuind universul narațiunilor propriu-zise, lor adăugându-le un capitol mai restrâns, după cum e și manifestarea și circulația lor, cel al snoavelor și al anecdotelor.

            Ziceam mai sus că autorul urmărește cu multă probitate și rigoare textele alese (74 de basme din zona de referință care constituie nivelul zero al bazei noastre documentare - pag.98), le studiază cu multă grijă și conduce cu multă abilitate demonstrațiile afirmațiilor sale. Așa, unele formule de început, mediane și finale ale basmelor sunt îndeobște cunoscute într-un număr restrâns de povestitori și mai ales de ascultători. Și, ca să fie convingător pe deplin în legătură cu arta de a povesti a naratorului, aduce nu mai puțin de 36 de exemple de astfel de formule: 14 de început: Pe vremea când se făceau și se făureau poveștile, și pe când ele treceau una după alta pre lângă casa noastră, am ieșit și eu la poartă și am prins o poveste de coadă, am tras-o la noi în ogradă și am bătut-o și n-am lăsat-o de-a mână până nu m-a învăța și pre mine o poveste frumoasă ca să o pot spune și altora. Asta a fost pe când scria musca pe perete, mai mincinos cine nu crede… (pag. 53), 8 mediane …și s-au dus multă lume împărăție, ca Dumnezeu să ne ție, că cuvântul din poveste multă și frumoasă este, cine a asculta a învăța, cine a dormi s-a hodini, ochii din cap i-or pocni și povestea n-a mai ști (pag. 59) și iarăși 14 pentru cele finale: Multă lume de om a mai fost acolo, chiar și eu am fost, tăiam lemne cu sapa și căram apă cu ciurul, iar ouăle le duceam cu furca-n casă și pentru slujba ce le-am făcut, atâta m-au omenit de n-oi uita-n veci (pag.65), întâlnite în culegerile locului, la loc de frunte situându-se cele ale neîntrecutului culegător (și scriitor) Ion Pop Reteganul, însuși Nicolae Iorga minunându-se de bogăția de material strâns în viața sa scurtă și plină de greutăți (funcționase în nu mai puțin de 12 școli din ținuturile Sibiului, Hunedoarei, Albei și Bistriței-Năsăud). Nu întâmplător Ion Mușlea îl socotește cel mai mare folclorist al Ardealului. Și nu este singurul...Și continuând șirul celor ce-au realizat culegeri ori s-au aplecat cu interes asupra lor sunt de menționat Petre Ispirescu, Simion Florea Marian, Lazăr Șăineanu, Tudor Pamfile, B. P. Hasdeu, dar și savanți și cercetători de mare calibru intelectual: Moses Gaster, Nicolae Iorga, Nicolae Cartojan, Ovid Densusianu, Mircea Eliade, George Călinescu, Ov. Bârlea ș.a.

            Urmărind povestea și povestitul în ținuturile peregrinărilor sale, Ion Pop Reteganul nu uită să consemneze povestitorul, fiecăruia subliniindu-i calitatea și împrejurarea în care l-a cunoscut și cu care s-a impus în fața sa: Lazăr Codreanu din Deva, gazda lui, Achim Zidul, paznicul școlii din Orlat, băiașii din Bucium Șasa, N. Achim, servitorul școlii din Lisa-Făgăraș, prin povestirea lor topind specificitatea povestitului zonal în cea regională, a Transilvaniei, care prin el va lua cea mai apăsată, mai bine definită formă (pag, 28).

            Autorul se oprește mai apoi, între altele, asupra personajelor basmelor cu protagoniștii lor, a clasificării acestora (unele mai cuprinzătoare – V. I Propp), cea mai cunoscută fiind cea în care apar ca personaje pozitive (cele grupate, de regulă, în jurul lui Făt-Frumos,) sau negative (Zmeul dominând gruparea), personaje intermediare neexistând în folclor (pag 96), totdeauna victorioase fiind în final forțele binelui, ale personajelor pozitive după cum este și dorința ascultătorului, doritor mereu de bine și adevăr.

            Cât privește legenda, parte a capitolului Universul narațiunilor propriu-zise, ea, mai bine zis analiza ei, ocupă o bună parte a lucrării. După o sumară prezentare, de ordin general, a considerațiilor asupra acestui gen al narațiunii, se trece la prezentarea pe larg a fiecărui tip de legendă. Autorul stăruie asupra legendelor toponimice, mult întâlnite în zonă, și nu numai, și continuă cu prezentarea celor istorice, a celor despre plante și animale, despre lumea subpământeană, despre comori și ființe mitologice, despre haiduci și sfinți.

            Cum între legendă și basm s-a iscat o confuzie, generată de titlul primei culegeri, cea a lui Petre Ispirescu, Legende sau Basmele românilor, s-a impus o delimitare a acestora. În acest scop autorul aduce o explicație clară și pertinentă a lui Ovidiu Bârlea: Legenda este o narațiune care încearcă să explice obârșia unui fenomen, a unui aspect de detaliu chiar, sau să comenteze și să comemoreze fapte și figuri de seamă din trecutul maselor populare […] Legenda are o funcție didactică, imboldul care a generat legenda a fost spiritul de curiozitate, setea de cunoaștere a lumii înconjurătoare, cu toate tainele ei. (pag.223-224) În schimb, basmul, dând frâu fanteziei, cochetează cu ideea înlăturării oricăror bariere de verosimilitate (pag. 224).

            Un capitol mai restrâns, după cum arătam și mai înainte, este consacrat snoavelor și anecdotelor, cu spațiu și manifestare mai restrânsă decât suratele lor, basmul și legenda. Deși de mică întindere, ele au darul de a stârni hazul spre delectarea și încântarea ascultătorului. Pățanii felurite, situații de viață hazlii sunt gustate totdeauna din plin, cu multă savoare. Snoave cu popi și țigani, dar mai cu seamă cele ce au ca personaj central pe Păcală se întâlnesc mai peste tot în arealul cercetat.

            Concluzia la care ajunge autorul e una mai puțin optimistă, cu toată valoarea intrinsecă ce o comportă acest gen de literatură. Căci, de mai bine de un secol ele au intrat într-un con de umbră și uitare. Sunt ani buni de când legenda și basmul fantastic au intrat în repertoriul folcloric pasiv (pag. 18).

            Un comentariu mai amplu, de mai mare întindere, nu ne-a stat în intenție. Asta o poate face pe îndelete orice pasionat al culturii tradiționale, doritor să cunoască starea ei de-a lungul vremii, urcând către noi, cei de azi, starea celor aparținând altei epoci, altei orientări și preocupări.

            O bogată listă bibliografică, o listă a culegătorilor elevi de la Colegiul Național „Liviu Rebreanu” și un index al localităților din care provin informațiile și textele folclorice comentate încheie această lucrare încântătoare inclusiv privirii, lucrare de proporții, dar/și de o certă și profundă valoare istorico-literară.

                                                                                     Ioan Popa