Bistriţa, aprilie ’91.

Vizita lui Mitterand, preşedintele Franţei, în România, a fost semicompromisă de manifestările studenţeşti prin care s-au scandat lozinci anti-Iliescu şi anti-Mitterand. Pe ultimul l-au făcut fascist şi asasin pentru gafa de la Budapesta, unde ar fi afirmat că cele două tratate de pace de la Trianon şi Paris ar fi defavorizat destul de drastic, teritorial, Ungaria care, după al doilea război mondial, ar fi meritat o altă soartă. Sigur, nu s-a referit direct la Transilvania, dar a lăsat să se înţeleagă faptul că Ungaria ar avea anumite drepturi asupra Ardealului. Gurile rele susţin că Mitterand ar fi căsătorit cu o etnică maghiară. Zvon care n-a prea fost confirmat.

Declaraţiile de la Budapesta au sensibilizat nu numai pe studenţi dar şi pe o bună parte din opinia publică. La Bistriţa şi în alte localităţi, au avut loc mitinguri de masă prin care s-a scandat: „Murim, luptăm,/ Ardealul nu-l cedăm!”

*

Mă intrigă tâmpenia unor reporteri care se grăbesc să zică şi să repete că România e sora mai mică a Franţei. De ce n-ar fi pur şi simplu sora Franţei? Ca să mai vină şi un idiot de american, chipurile mare jurnalist la Washington – Post, să scrie că noi suntem consideraţi, ca ţară, ghetoul Europei de Est. În privinţa asta nu-mi displăcea megalomania lui Ceauşescu care cunoştea un joc elementar: ca să fii luat în seamă, trebuie să exagerezi, chiar un pic mai mult. Abia atunci se reţine ceea ce trebuie!