Bistriţa a comemorat eroii martiri ai Revoluţiei Române! Să păstrăm vie memoria lor, să le spunem copiilor această lecție de istorie!
De Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății, marcată în fiecare an la 22 decembrie, la Monumentul Revoluției din fața Palatului Administrativ, a avut loc o ceremonie militară religioasă și depunerea unei coroane. La eveniment la care au participat prefectul Stelian Dolha și subprefectul Atilla Decsei, președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud - Emil Radu Moldovan și vicepreședintele Camelia Tabără, primarul municipiului Bistrița - Ioan Turc, viceprimarul Sorin Hangan, col. Traian Scurt - comandantul Brigăzii 81 Mecanizată General Grigore Bălan, șefi de instituții deconcentarate, dar și membri ai Asociaţiei „22 Decembrie 1989” Bistriţa.
După acordarea onorului militar, a fost intonat Imnul naţional. Slujba de pomenire a eroilor a fost oficiată de protopopul ortodox Alexandru Vidican, alături de preotul Garnizoanei Bistriţa - Cristian Marțian.
În mesajul său, primarul municipiului Bistriţa, a subliniat că au trecut 32 de ani de la acele evenimente din decembrie, în care lucrurile s-au schimbat mult. „Dacă pentru istorici, pentru politologi, pentru sociologi dezbaterea este lovitură de stat/ Revoluţie continuă, pentru cei care au participat în linia întâi la Timişoara, la Bucureşti, la Sibiu, inclusiv la Bistriţa, chiar dacă aici nu a fost vărsare de sânge, sunt convins că toţi acei oameni aveau conştiinţa faptului că participă la evenimente revoluţionare, care vor schimba ţara din temelii. Ţara s-a schimbat, cel mai mare câştig pe care-l avem este instituirea unui regim democratic, cu alegeri libere. Avem partide politice şi totuşi foarte mulţi oameni buni nu vin către partidele politice. Avem alegeri libere, dar participarea la vot este una scăzută. (...) Mai avem foarte multe lucruri de făcut, e nevoie de un salt în materie de calitate a vieţii şi de credibilitate, un salt la nivel naţional şi al tuturor localităţilor. Acest salt nu se poate face fără o importantă doză de patriotism, fără acest combustibil fără care un pas mare înainte este imposibil. Acel patriotism curat pe care l-au avut românii în 1848, în 1918 când am făurit România Mare, în 1968, atunci când regimul comunist susţinut de popor s-a opus invaziei Cehoslovaciei de către ruşi sau patriotismul din 1989, poate fi reiterat. E absolut posibil şi necesar. Glorie eternă tuturor celor care şi-au sacrificat viaţa pentru libertate”, a declarat Ioan Turc.
În numele revoluţionarilor bistriţeni, a vorbit Ioan Blaga, care a vorbit despre eroii-martiri Cristian Remus Bucur şi Ioan Sabău ce şi-au pierdut viaţa în timpul confruntărilor. Cristian Remus Bucur, student al Academiei Tehnice Militare, și-a pierdut viața la București și este înmormântat în Cimitirul Eroilor din Bistrița, iar Ioan Sabău era student la Cluj-Napoca, în acea vreme, acum dormind în cimitirul din localitatea Brăteni, comuna Sânmihaiu de Câmpie. Ioan Blaga a precizat că atât comunismul, cât și Holocaustul sunt două fenomene care ar trebui studiate în şcoală, pentru a nu mai greşi în istorie. Acesta s-a referit şi la faptul că adevărul despre evenimentele din 1989 nu a fost descoperit, din păcate, nici până acum.
După depunerea unei coroane de flori, a avut loc defilarea Gărzii de onoare.
În ziua de 22 decembrie 1989, la Bistrița, muncitorii din zona industrială și-au riscat viața și libertatea și au mărşăluit până în Piața Petru Rareș, în faţa actualului Palat Administrativ. Aici s-au adunat mii de oameni, însuflețiți de același crez, deși nu se ştia dacă regimul Ceauşescu va cădea, dacă se va trage sau nu. În orașul nostru nu au existat victime, însă prețul plătit de țara noastră în decembrie 1989 a fost unul imens: viețile a 1142 de oameni și peste 3000 de răniți. Avem responsabilitatea ca flacăra pe care au aprins-o acești martiri ai libertății să n-o lăsăm să se stingă niciodată.
Citiţi şi:
- Programul manifestărilor consacrate „Zilei Victoriei Revoluţiei Române şi a Libertăţii”
- Programul manifestărilor consacrate „Zilei Victoriei Revoluţiei Române şi a Libertăţii”
- Bistriţa a comemorat eroii martiri ai Revoluţiei Române! Să păstrăm vie memoria lor, să le spunem copiilor această lecție de istorie
- Depuneri de coroane şi ceremoniale militare
- Programul manifestărilor prilejuite de comemorarea Revoluţiei
Comentarii
Chiar dacă in decembrie, 1989 la Bistrița a fost o mișcare de protest spontană, iar în oraș nu s-a tras nicun foc de armă, acesta a fost unul dintre primele oraşe in care au protestat în decembrie 89, peste 10.000 de bistriţeni din Fabrica Mecanică şi apoi din alte fabrici din zona industrială au plecat in mars către sediul judetenei PCR din Piata Petru Rares. Ei şi-au riscat viaţa şi libertatea, într-un moment în care nu se ştia dacă regimul Ceauşescu va cădea, dacă se va trage sau nu la Bistriţa. Daca s-ar pune problema schimbarii numelui pietei Petru Rares din Bistrita, aceasta ar trebui sa se numeasca Piata Revolutiei.
In Piata Petru Rares din Bistrita, kitchiul e la el acasă, aici fiind amplasate fara nici o noimă o serie de obiecte de for public ce nu au nici o legătură cu istoria locului. Culmea este ca tocmai „Troita Revolutiei” care este singurul monument care are legatura cu un eveniment concret din Piata Petru Rares din Bistrita, a fost mutata total aiurea in cimitirul de pe strada Tarpiului, starnind o reactie de indignare din partea bistritenilor care au cerut readucerea troitei.
Nu trebuie uitati nici adevaratii eroi din judetul Bistrita -Nasaud: Ioan Sabău, Cristian Bucur și Leontina Bânciu, trei martiri ai județului , care s-au jertfit pentru libertate în decembrie 1989, insa nu la Bistrita, ci in alte locuri din tara. In memoria acestora ar trebui reamplasată Troita Revolutiei in Piata Petru Rares din Bistrita, iar pe soclul acesteia să fie trecute numele celor trei eroi spre vesnică amintire.
Vezi: https://timponline.ro/fost-odata-niciodata-22-decembrie-1989/
Adaugă comentariu nou