Într-o Italie fierbinte,

Bistriţenii, adevăraţi ambasadori ai culturii româneşti

S-a derulat o săptămână de când artiştii Centrului Cultural Municipal Bistriţa poartă drapelul culturii româneşti la Carnavalul şi Festivalul Internaţional de Folclor ce se desfăşoară în regiunea Calabria (Italia), oraşul Costo Villari. Pentru prima dată, teatrul de păpuşi Nichipercea a jucat, la nivel mondial, sub noul nume – Alexandru Misiuga – în memoria celui care a înfiinţat, în urmă cu zeci de ani, trupa de păpuşi din Bistriţa. Evoluţia păpuşilor a fost completată la Festivalul de folclor de ansamblul „Cununa de pe Someş”, prin şase perechi de dansatori (coregraf Teodor Puşcaş), de orchestra profesionistă condusă de Elvira Botoş şi de artiştii Petre Petruse şi Adina Băieşu. Delegaţia bistriţeană este condusă de directorul Centrului Cultural, dr. Dorel Cosma, care ne-a declarat, telefonic, de la faţa locului, că în fiecare zi teatrul „Alexandru Misiuga”, condus de Cornelia Apostol, a avut manifestări stradale în centrul oraşului, copiii din Italia întâlnindu-se cu ursul, lupul, prinţesa, capra cu trei iezi şi alte personaje din basmele româneşti. În acelaşi timp, „Cununa de pe Someş” a impresionat publicul, atât de origine română, cât şi pe italieni, prin evoluţia de excepţie, schimbând în bine imaginea românilor acum în momentele fierbinţi din Italia.

Bistriţenii au participat, în zi de sărbătoare, şi la slujba religioasă din marea catedrală catolică, tema predicii preotului fiind legată de toleranţă, pace, prietenie şi înţelegere. Orchestra „Cununei” a avut un recital extraordinar de muzică religioasă, foarte apreciat de către credincioşi, dar şi de către preoţi şi primar. Spectacolul mare a adunat, într-o gală a formaţiilor artistice, prezentatorul spectacolului vorbind despre adevărata Românie şi cultura milenară, evidenţiind prezenţa grupurilor româneşti. Directorul Dorel Cosma, vicepreşedinte al IGF la nivel mondial, a avut, la primărie, o întâlnire cu conducerea oraşului şi a festivalului, vorbind despre rolul culturii în depăşirea unor momente cum sunt cele create în Italia. Bistriţenii sunt singurii care sunt prezenţi în acest moment să aducă cultura în faţa italienilor, fiind un adevărat act de eroism să evoluezi în faţa a 30.000 de italieni şi să prezinţi valorile adevărate ale ţării noastre.

Festivalul continuat ieri cu o paradă, pe o distanţă de 5 km, a tuturor celor 40 de formaţii prezente în festival, atât din Italia, cât şi din Senegal, Brazilia, China şi, bineînţeles, Bistriţa – România. „Sperăm că ne-am făcut misiunea de ambasadori ai poporului român, de adevăraţi intermediari între negativ şi faţa reală a ţării noastre, care se poate mândri cu o cultură cum puţine popoare au”, ne-a declarat Dorel Cosma.

Sâmbătă, artiştii noştri se întorc acasă cu satisfacţia sufletească a împlinirii unei misiuni de promovare a românismului.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5