Bradul, podoaba sărbătorilor de iarnă

Prezenţa lui în casa fiecărui creştin pe tot parcursul sărbătorilor de iarnă, a devenit un adevărat cult pentru multe popoare din lume. Prin verdele său permanent, el reprezintă viaţa, este metafora tinereţii perene şi simbolul naşterii, al morţii şi fertilităţii.
Folosit în diferite împrejurări, el dă sfinţenie locului, îi dă măreţie şi splendoare, este simbolul bunului augur. Dovada o constituie bogăţia fantastică în mituri şi legende , obiceiuri şi tradiţii legate de nobleţea lui..Cred că nu este popor care să nu-l cinstească prin cântece şi versuri, aşa cum o face şi neamul românesc :,, O brad frumos, o brad frumos/ Cu cetina tot verde,/Tu eşti copacul credincios/ Ce frunza nu şi-o pierde’’.
În literatura populară, omul voinic este comparat cu un brad, de unde provine şi expresia românească,, nalt ca bradul’’.Lui i se atribuie şi calitatea de frumuseţe ca element de comparaţie pentru fizionomia umană. Ramura de brad este cea pe care omul din popor o gravează pe pereţii şi grinzile caselor, o sculptează pe lăzile de zestre, pe uneltele de muncă, pe bâte şi fluiere, o zugrăveşte pe vase de lut smălţuit,, o mulează pe colacii de pomană, ori decorează cu ea mesele de sărbătoare.
Cea mai frumoasă şi mai bogată tradiţie a bradului se leagă de sărbătorile de iarnă. Această tradiţie datează din vremuri străvechi. Multe popoare păgâne obişnuiau să folosească copaci în timpul ceremoniilor rituale de glorificare a diverşilor zei şi spirite.
Vikingii confereau bradului cu acele lui veşnic verzi simbolistica alungării întunericului şi frigului de peste iarnă şi speranţa sosirii primăverii , ca o renaştere a vieţii şi spiritului. Druizii de pe meleagurile Angliei şi Franţei decorau stejarii cu fructe şi lumânări, drept ofrande de mulţumire pentru recoltele îmbelşugate. O atenţie deosebită acordau acestui copac şi romanii.
Pe seama bradului s-au creat de-a lungul timpului multe legende. Una dintre ele îl are ca erou pe Sfântul Bonifaciu, un călugăr englez care surprinzând un grup de păgâni strânşi în jurul unui stejar, gata să sacrifice un copil, doboară copacul cu o lovitură de pumn, salvând astfel copilul. La apariţia unui firav brad în acel loc, sfântul le explică păgânilor că acesta este Copacul Vieţii şi reprezintă viaţa lui Cristos.
O altă legendă ne vorbeşte despre Martin Luther, întemeietorul religiei protestante şi plimbarea sa prin pădure într-o noapte senină, când stelele îşi jucau luminiţele strălucitoare printre ramurile copacilor. Luther a fost atât de impresionat încât a tăiat un mic brad pe care l-a dus acasă, unde a recreat lumina stelară punând lumânări pe ramurile copacului.
Se crede că tradiţia bradului adus în casă la sărbătorile de iarnă provine din Germania secolului al XVI-lea, fiind răspândit apoi în toate ţările Europei. Odată cu plecarea imigranţilor germani în America, aceştia au luat obiceiul cu ei , dar a durat destul de mult până a fost acceptat de restul populaţiei. Până prin anii 1830 , mulţi americani considerau bradul de Crăciun o ciudăţenie şi un simbol al păgânismului dar , treptat s-au obişnuit cu el, împodobindu-l.
La început brazii erau împodobiţi cu nuci, mere, dulciuri şi lumânări. Abia mai târziu au apărut goburile de sticlă viu colorate, vata drept zăpadă, iar în zilele noastre, instalaţiile electrice şi beteala argintie,care dau farmec şi frumuseţe, creând o ambianţă feerică. Sub cupola acestui verde crud sunt puse cadourile surpriză pentru cei mici, dar şi pentru cei dragi ai familiei.
Tradiţia spune că bradul trebuie să rămână în casă şi în Noul An , iar la Bobotează, preotul să-l stropească cu aghiasmă pentru sănătatea şi bucuria celor care au pus în această podoabă toate trăirile lor.. Căci ce poate fi mai frumos decât să contempli în atmosfera căminului tău simbolul Celui care s-a născut în Beetleemul sufletului nostru.