Bucuria revederii şi recunoştinţa comunităţii, la Budeşti

Prof. Augustin Rus, Școala Gimnazială Budești

          În zilele de 7 și 8 noiembrie 2015 a avut loc în Budești întâlnirea fiilor satului, ocazie cu care s-au adunat cei plecați din localitate de mai mulți sau de mai puțini ani, pentru a-și revedea locurile natale, rudele, prietenii, pentru a depăna amintiri, pentru a se reculege la mormintele înaintașilor.

Momentele principale ale întâlnirii fiilor satului au fost marcate de slujba de „Luminație” ținută sâmbătă în cimitirul satului, după care s-au aprins lumânări, s-au rostit rugăciuni pentru sufletele celor trecuți din „lumea cu dor, în lumea fără dor” pentru ca bunul Dumnezeu să le ierte lor păcatele săvârșite cu știință sau cu neștiință, să le odihnească sufletele în pace și liniște, de Sfânta Liturghie  din ziua de duminică  săvârșită de un sobor de 5 preoți în frunte cu secretarul eparhial Benedict Vesa care în predica rostită a explicat clar și pe înțelesul tuturor de ce multe parohii, cum este și cea de la Budești, și-au luat ca ocrotitori pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril , i-a îndemnat pe credincioși să respecte învățăturile creștine, să își organizeze viața în conformitate cu acestea, să fie buni și toleranți cu semenii, cu cei ce au nevoie de ajutor. La ieșirea din biserică tuturor celor prezenți li s-a oferit un aperitiv, un pahar de ceai, de cafea,de suc sau de vin.

          În primitoarea sală a Căminului cultural s-au adunat sâmbătă seara și duminică după masă fiii satului, cărora domnul primar Codrea Vasile le-a urat bun venit„acasă”, le-a mulțumit că au răspuns invitației organizatorilor, i-a îndemnat să observe „fără ură și părtinire”, fără patimi politice cum arată satul, ce schimbări au avut loc în ultimul timp, că se poate merge pe asfalt de pe Valea Merilor pe Ciurgău și pe Oaida, că s-a construit un local nou de Grădiniță, că au fost reabilitate Școala, Căminul cultural, un bloc cu 4 apartamente, că s-au făcut lucrări la Biserică și la Casa parohială, că s-au împădurit pantele dealurilor supuse degradărilor, că s-a amenajat pârâul ce trece prin sat pentru a nu provoca inundații, că există proiecte care prevăd introducerea apei potabile, a canalizării, a amenajării parcului, a întăbulării suprafețelor agricole pe proprietarii de drept, a îmbunătățirii serviciilor către populație etc. Prin intermediul microfonului  detașabil toți cei prezenți și-au putut exprima gândurile prilejuite de această întâlnire. A impresionat în mod plăcut doamna ing.Silveșan Gherman Mariana Dacina  care  părea bucuroasă că și-a revăzut după mulți ani colegii de școală alături de care a făcut parte din formația de muzicuțe a școlii, iar ca dovadă, a interpretat la muzicuță una dintre melodiile cu care formația pe care o dirija a obținut multe aplauze, la fel dr. în istorie Rus  Dana-Maria stabilită la Cluj-Napoca spunea că ea vine atunci când poate nu    …   la țară   …   ci acasă, că poartă cu ea oriunde s-ar duce  amintirea anilor petrecuți la Budești, a învățăturilor bunicii sale ce o ducea când era mică în fiecare duminică la biserică ținând-o de mână și îi spunea că atunci când pleacă la drum să-și facă semnul crucii  și să spună Doamne ajută-mi, același lucru l-a făcut și în vara aceasta când a participat la un Congres de demografie istorică în China și a avut ocazia să pășească pe Marele Zid Chinezesc.

          Momentele artistice de la întâlnirea fiilor satului au fost susținute de Ansamblul profesionist „Dor românesc” din Bistrița cu soliștii Anuța Motofelea, Cristina Retegan, Petre Petruse, Felix Gălan, Marius Istrate, Andrada Onea, de Alexandru Rusu și fiicele sale Duada și Sara  iar ca invitați speciali Florentina și Petre Giurgi, a căror recital a contribuit la crearea unei atmosfere deosebite. Formația de dansuri populare a vârstnicilor din Budești a impresionat în mod deosebit prin evoluția sa dar mai ales prin faptul că ea predă ștafeta formației de copii care sub îndrumarea tânărului coregraf Adi Pașcu începe să își formeze un repertoriu cu care să se afirme pe scenele din țară și poate și din alte țări. Părinții acestor copii aveau o bucurie, o mulțumire greu de exprimat, când i-au văzut cum pe scenă îmbrăcați în costume populare dansau jocurile specifice satului, puteau să țină ritmul melodiilor interpretate de renumiți soliști, fapt apreciat de aceștia.

          Pentru activitatea desfășurată prin care să se promoveze  valorile satului s-au acordat celor participanți diplome, li s-a înmânat o broșură în care erau prezentate evenimentele mai importante din viața satului, au fost evidențiați de către domnul primar Codrea Vasile, îndemnați să sprijine acțiunile prin care se schimbă aspectul satului, viața locuitorilor, să promoveze atunci când au ocazia imaginea satului Budești, să revină în număr și mai mare la evenimentele din sat.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5