În cabinetul stomatologic al lui Vasile Cocoi din Beclean- ca într-o Poiană a lui Iocan

Îl cunosc de zeci de ani, din perioada în care eram elev în clasele V-VIII, la fostul Liceu Teoretic din Beclean. Era coleg de clasă cu fratele meu Iustin și cu sora mea Lenuța, mare handbalist, în acei ani de glorie ai handbalului beclenar.

Au trecut niște ani buni și am aflat post-factum că între timp a  devenit profesor de educație fizică, pe urmă a absolvit și medicina, specialitatea stomatologie.

L-am reîntâlnit în postura de medic stomatolog, am ajuns pacientul lui, după ce  i-au răspândit reclama favorabilă  cumnatul meu și apoi soția. În primele noastre întâlniri am depănat amintiri legate de anii de școală, de profesorii noștri comuni, profesorul Clement Crețu, dirigintele lor, mi-a fost și mie diriginte.

Am descoperit în persoana lui un pasionat iubitor de literatură, de poezie, însăilându-mi printre discuțiile noastre și câte o epigramă proprie. M-a flatat spunându-mi că urmărește de ani îndelungați ceea ce public. L-am recompensat pentru aprecieri cu niște cărți de-ale mele. În cabinetul lui stomatologic este ca la moară.  Oamenii vin, sunt tratați, revin, după un timp fiindcă au încredere în medicul care se comportă la fel, cu toți pacienții lui, cu săracul, cu cel înstărit sau cu ,,bogăul”, cum ar zice prietenul meu Ioan Căluș, fost secretar în primăria din Parva.

Am avut totdeauna o reținere în fața medicilor stomatologi. În anii de liceu, tata fiind prieten cu medicul stomatolog Ianu, m-a îndemnat să-l caut pentru niște probleme cu măselele. Am înghețat când l-am cunoscut pe medicul Ianu, un om solid, cu niște brațe ca de urs. Când mi-a pus cleștele pe o măsea, am avut senzația  că o să mi-o extragă cu tot cu maxilar.

Tratamentul înseamnă la medicul pasionat de lecturi, intrarea într-o poveste, într-o curgere narativă, dintre medic și pacient și probabil că acest fapt îi atrage pe clienții săi, deși nu este atât de plăcut să te așezi pe scaunul acela lung ca un pat și să aștepți ca medicul să înceapă lucrarea. Dar el, te primește stropindu-te cu ,,agheazma” încurajării, cu calm, îți deturnează atenția cu o poveste și ,,tortura” care ți-o imaginai crâncenă devine suportabilă.

Dialogurile dintre medic și pacient se înfiripă prietenește și cum ar fi spus Ion Iliescu se înfiripă ,,un climat” de încredere în cel care ,,sapă” blagian în aparatul tău bucal.

În ultimele noastre revederi, eu în rolul de pacient, am avut senzația că mă aflu în cabinetul lui într-o ,,Poiană a lui Iocan” moromețiană. Aici ești provocat la dialog, primul pas spre empatia dintre medic și pacient, ești o poveste pe care medicul o adaugă lângă altele, multele, dinaintea ta.  Pacientul, uneori suspinând în taină, gândind la ceea ce-l așteaptă, prinde curaj și este sigur că se va găsi o soluție salvatoare și pentru dantura lui.

Medicul deschide dialogurile, poveștile încep să se cearnă, de la el spre pacient și invers. ,,Vrăjitorul” provoacă înlănțuirile narative și cel de pe scaunul medical este atras într-o cursă și tratamentele capătă o aură de suportabilitate.

În ceea ce mă privește, în această ,,poiană stomatologică” a lui Iocan, am desțelenit împreună cu el multe amintiri comune, din anii de școală beclenară. Contabilizând tematica convorbirilor noastre cele mai multe se refereau la literatură, la poezie. Fiind într-o Poiană a lui Iocan, mai puneam și țara la cale, discutam și politică, intram și în ograda metehnelor lumii actuale.

,,- M-am pensionat demult, dar m-am simțit dintr-o dată inutil și am revenit în cabinetul stomatologic. Aici mă simt bine în furnicarul pacienților.”, mi-a mărturisit medicul stomatolog Vasile Cocoi din Beclean. Apoi a adăugat: - Până când? Nu știu, dar vreau să fiu util oamenilor.”

                                                                                   Ion Radu Zăgreanu