Ion Radu Zăgreanu: În cabinetul lui stomato și – logic. Doctorului Cocoi Vasile

Când intri în cabinetulu lui stomato și – logic

         duci cu tine, la subsuoara fricii,

situația ta dentară.

Doctorul te salută cald,

îți radiografiază cu privirea

gura deschisă.

Apoi îți propune

traseul reparațiilor posibile.

Tu declanșezi în tine

un dialog ascuns

cu banii de pe cardul tău

și fixezi limitele cheltuielilor.

Doctorul te ia prin învăluire,

ca la pregătirile

din perioada armatei tale de terist.

În cazul meu,

el fiind coleg de clasă, de liceu,

cu un frate și cu o soră de-a mea,

doctorul mă reportretizează

cu imaginea mea de atunci,

de mormoloc aflat

la începutul ciclului gimnazial.

Apoi trece în revistă ,,parada dascălilor” comuni,

pe care i-am avut

la fostul Liceu Teoretic din Beclean,

aproape toți odihnindu-se

pe sub ierburi.

Nu m-am dezmeticit bine

din plasa amintirilor și a nostalgiilor

și injecția cu anestezic a fost înfiptă

undeva într-o gingie

și frezele legate cu un cordon,

tras dintr-un pupitru,

forează și șlefuiesc deja

în și peste dinții și măselele mele.

Bucuros că am scăpat

de o primă ,,săpătură arheologică”,

în aparatul meu bucal,

doctorul m-a împachetat deja

în poveștile lui,

ca un vrăjitor amintindu-mi

de cel din nuvela ,,Moara lui Călifar”,

a părintelui Gala Galaction.

Aici la el, este ca la moară

sau ca în narațiunea sadoveniană

,,Iapa lui Vodă” .

Tu începi să schițezi

câteva crâmpeie din povestea ta,

dar ești depășit de marele ,,povestaș”,

,,comisul Ioniță” din fața ta,

îmbrăcat în alb.

El ți-a înregistrat povestea ta

pe care o bagă în malaxorul narațiunilor sale.

Doctorul te invită

și mâine și poimâine,

până auzi verdictul lui:

,,-Acum îmi place și mie lucrarea asta!”

Te uiți în jurul tău

și apoi îți dai seama

că este vorba de gura ta.

Aici la ,,moara dințarului”

vine și săracul,

descalecă și bogatul

fiindcă știu că sunt trațați la fel.

,,-Dacă n-aș ,,trepăda” (vorba lui Ion Creangă),

pe aici, prin acest cabinet medical

probabil că m-aș ,,stinge”,

într-un an sau doi,

îmi mărturisește el,

ca la o spovadă

și apoi continuă:

,,-Aici îmi place,

aici sunt eu stomatologul”,

dăruit tuturor, adaug eu.

Când ai terminat un fragment

de parcurs, de reparații dentare,

revii pe la el, ca să-i mulțumești,

să mai legi o poveste,

senin că te-a consolidat psihic

și ai reușit să-ți înfrângi temerile.

Mi-l imaginez pe doctorul CV

așteptându-și rândul la porțile raiului.

Într-o viziune antropologică folclorizantă

aș lipi de persoana lui

următorul dialog:

dintre Sfântul Petru și Dumnezeu:

,,-Să-l lăsăm repede pe doctor

să treacă pragul spre rai,

fiindcă a făcut pacienților săi mult bine,

dar mai ales pentru că i-a contaminat pe aceștia

cu stilul lui de a clădi binele în jurul lui

și uite, că majoritatea dintre ei

au ajuns aici, în rai.”

,,-Să nu aștepte prea mult

și să apară vreun diavol

cu dantura rărită,

fiindcă doctorul este în stare

să mai zăbovească la poartă

și să i-o refacă..

 

PS Îndrăznesc o propunere adresată Domnului Primar al orașului Beclean, Nicolae Moldovan și Consilului Local. De ce nu l-ar înainta pe doctorul stomatolog Vasile Cocoi la ,,gradul” de Cetățean de Onoare al orașului ,,Șarpelui albastru” (Cornel Cotuțiu).

 

                                                                          Ion Radu Zăgreanu