Când viața de cuplu este îndoielnică, terapia este o soluţie

Instituţia căsătoriei este din ce în ce mai mult supusă unor teorii și gândiri moderne; unii amână un astfel de moment, alții decid poate prea ușor să renunțe la tot ce au construit până la un moment dat. Există un fenomen destul de comun în rândul cuplurilor din ziua de astăzi să se confrunte tot mai adesea cu probleme de comunicare, neîncredere, trădare.

Într-un context de acest gen, terapia de cuplu pare să fie o șansă oferită celor doi. O alegere responsabilă de acest gen implică un efort dual, de ambele părți ale cuplului cu pricina. Există numeroase așteptări și dorințe, însă cert este că se necesită implicare activă în cadrul sesiunilor de terapie. Cu alte cuvinte, un lucru bine făcut implică o abordare directă, determinare și dorință în egală măsură. Pentru cei interesați, www.psihart.ro dezvăluie toate aceste concepte și servicii, cu informațiile necesare pentru cei care sunt la primii pași într-o astfel de experiență și nu numai.

Pentru o mai bună clarificare a celor care trec pragul unei locații de acest gen, identificăm situații comune de genul:

  • Lipsa de încredere

Când acest ingredient absolut necesar lipsește din ecuație, un cuplu nu poate decât să se apropie cu pași repezi spre destrămare și punctul final. Lipsa de încredere complică cazul, aducând tot felul de probleme, creând tot felul de suspiciuni în mintea ambilor parteneri.

Ca o expresie a vulnerabilității, lipsa de încredere necesită în primul rând acceptare, identificare a situației și necesitate de reclădire a unui zid de mare importanţă într-o relație. Și totuși nimic nu este fără șanse.

  • Comunicare deficitară

Deşi pare să fie banal, un aspect care de altfel nu ar trebui să implice prea mult efort, de fapt cu atât mai mare este surpriza de a vedea că realitatea este total altfel. Lipsa de comunicare duce la crearea a două personaje care din iubiți devin străini. Să înțelegi, să știi să asculți persoana de lângă tine și în egală măsură să exprimi ceea ce simți înseamnă parte din comunicarea necesară într-un cuplu.

Ȋn cadrul sesiunilor de terapie cu cei doi se vor găsi acele metode eficiente care îi reconectează, ajutându-i să se înțeleagă cu mult mai bine.

  • Tipare, așteptări și dezamăgiri

Cuplurile ce au făcut acel mare pas și au oficializat relația se confruntă adesea cu probleme încă din primele luni de căsătorie. Un fenomen comun este de ambele părți, atât a femeilor cât și a bărbaților, de a se relaxa și de a se cufunda într-un banal, inamic al relației. Fiecare dintre cei doi așteaptă o schimbare, își doresc mai multe însă exprimă mai puține, se văd captivi între obiceiuri proaste ale partenerului și nevoia de a se adapta – acomodarea celor doi după căsătorie, locuitul împreună sunt pași ce îi pot debusola pe cei doi.

Cert este că indiferent de stadiul unei relații, de statutul sau oficial sau nu, concubinaj sau căsătorie, orice cuplu are uneori nevoie de o a treia părere. Uneori ambii simt nevoia imparțialității sau a unui intermediar care să îi ajute să depășească anumite obstacole, care să îi ajute să își punăpe tapet adevăratele probleme. Cu un adevăr expus mai evident că oricând, în cadrul sesiunilor de terapie cei doi își decid încă o dată, își confirmă compatibilitatea sau își regăsesc maturitatea de a merge mai departe pe cont propriu. Indiferent de rezultat, va fi o concluzie sănătoasă pentru un viitor pe măsură și o sănătate emoțională de asemenea. Site-ul www.psihart.ro este un prim pas pentru cei interesați, de a se informa și a lua o decizie cu privire la ce va urma.

Comentarii

27/11/17 16:51

Din pacate, nu foarte multe cupluri isi recunosc problemele, ajungand in acest fel la inevitabila despartire.

02/12/17 11:57
Cititor

Mai "fra.ie.rilor"... cand viatza de cuplu nu mai merge, chemati sectoristul, cel de la fisc, postasul, sau... "vecinul " sa va ajute , iar femeile sa inteleaga ca barbatii trebuie tinuti ca si pe niste "caini". Sale le dea de mancare, sa-i ingrijeasca bine si macar din cand in cand ... "noaptea " sa le mai de drumul pe "ulitza"...sa mai "zburde si ei "...

02/12/17 12:01
Ideie ...

Nu uitati ca orice "sita" are gaurile si uzurile ei... si dupa o vreme nu mai "cerne " cum ar dori cel care o "manuieste " ... Mai raman graunte, faina mai face cocoloase... si "mestecaul " face "fetze... fetze"... Maaa... asta-i viatza !

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5