Cărţile prietenilor mei

Menuţ Maximinian: „CORNEL POP ŞI RUGĂCIUNEA CÂNTATĂ”(Ed.EIKON,Cluj-Napoca,2010)

Surprinzătoare pentru mine această apariţie de carte,dar cu atât mai mult este

autorul,care încă odată surprinde cu tema asupra căreia s-a aplecat, dar prin ceea ce

am citit în timpul lecturării volumului excelent editat de prestigioasa editură clujeană,

prin implicarea nemijlocită a directorului acesteia Vasile George Dâncu,un prieten de

seamă al scriitorilor bistriţeni,la apariţia cărţii fiind implicaţi şi cei care au tehnoredactat cartea(Cristina Braiţ),Sorin Luca(coperta),corectura fiind executată de

prof.Doina Macarie,beneficiind de o prefaţă excelentă a scriitorului preot Ioan Pintea „Armonia ca profesiune de credinţă”.

Despre carte,despre autor,dar şi despre personajul central al cărţii, profesorul arhidiacon Cornel Pop, s-au scris în cuvinte elogioase în ultima vreme în presă,apari-

ţia cărţii având deja ecouri şi în presa străină. Este remarcabil acest lucru!

Fiindu-mi prieten, când vreau să vorbesc despre Cornel Pop,nu pot să omit faptul că noi ne-am cunoscut în alte vremi,pe vremea „Cântării României”,când în permanenţă ne aflam într-o confruntare prelungită a fazelor locale,judeţene şi na-

ţionale ale acestei întreceri, când pe scena acesteia în întrecere erau înscrise coruri ale caselor de cultură, ale sindicatelor, ale intreprinderilor,ale căminelor culturale. In judeţul nostru, în fruntea formaţiilor corale,ca dirijor, totdeauna apărea Cornel Pop,

care a devenit în scurt timp,un personaj de „temut”, pentru celelalte formaţii aflate în

întrecere, fie ele din judeţul nostru,fie din judeţele cu formaţii corale de excepţie,cum

era cea din Satu Lung(Maramureş) sau din judetele Cluj şi Sălaj,nemaipunând la so-

coteală marile formaţii de peste munţi. Nu greşesc,dar aproape totdeauna deţinător al

locului I şi a medaliei de aur se situa de la Bistriţa Cornel Pop şi formaţia sa corală,fie

că era din Bistriţa,Năsăud sau Maieru. Devenise,în fapt,dirijor profesionist,fără tăgadă,cel mai cunoscut în domeniu.Un brand! Lucram atunci şi eu în cultură,eram metodist la

Casa de Cultură din Beclean. Aveam un cor excepţional.Erau în jur de 100 de corişti.

proveniţi de la întreprinderile din oraş şi aveam şi un dirijor de excepţie,pe prof.Liviu Timaru,care probabil acum dirijează corurile de îngeri în ceruri,dar n-am avut niciodată plăcerea să-l învingem ,situându-ne mereu în preajma lui cu premiul II şi

medalia de argint. Acesta era Cornel Pop,mereu un învingător!

Corurile noastre îl omagiau atunci pe dictator,iar dacă aveam convingeri religioase,ni le ascundeam, aşa cum puteam,ca să nu fim luaţi la ochi de putere,aşa că

nu cunoşteam nimic din preocupările religioase ale prietenului meu,dar cu bucurie am aflat că el este arhidiacon şi conduce,de astă dată formaţii corale care-i aduc laudă lui Dumnezeu şi nu „diavolului”,dar asta este şi face parte din viaţa noastră.

Apariţia cărţii lui Menuţ despre Cornel a fost sprijinită de C.J.C.Bistriţa-Năsăud,prin grija d-lui prof Nicolae Gălăţean, director,pe vremea de care v-am vorbit având funcţii importante şi atunci, cunoscându-ne bine pe amândoi, lucru surprins şi

În prefaţă de către părintele Ioan Pintea,care spune”Chiar dacă nu întotdeauna ,

„vremile”au fost de partea lui, eroul acestor pagini, în contradicţie făţişă cu rostirea Cronicarului, a stat cu demnitate deasupra lor. Nu a fost uşor,dar a fost frumos...,pentru că peste toate a biruit Muzica,ideal de neconfundat pentru care a trăit,trăieşte şi pe care nu l-a abandonat niciodată”.

Cartea,în cuprinsul ei,este excepţionl structurată,dovadă a pregătirii profesio-

nale a autorului, a experienţei acumulate ca scriitor şi jurnalist.Astfel, sunt uşor de parcurscapitole ca:Pe firul muzicii, Madrigalul bistriţean, Dulcea povară, Botezul minunii,Dor din poartaBistriţei, Cultura altfel, Acasă e...acasă, Divina recompensă, Jurnal muzical şi Gândul...ca o floare.

Aşa după cum spuneam,profesorul şi arhidiaconul Cornel Pop, şi-a depus în

faţa noastră personalitatea sa multiplă, sufletul său,iar noi,dragi cititori să fim mândri că printre noi există asemenea oameni , şi aş încheia cu cele spuse de părintele Nicolae Feier „Când dirijorul îşi ridică mâinile spre înalt, ca un izvor de

binecuvântare cerească,începe să curgă spre inimile noastre,ca dintr-un potir ceresc

plin de Duh Sfânt revărsat peste lume. Logosul Întrupat în cântul de slavă închinat

Tatălui Ceresc”.