Castraveţi de Dumbrava

La intrarea în satul Dumbrava (comuna Livezile) te întâmpină o privelişte minunată, un adevărat areal legumicol. Fosta păşune, unde animalele – cai, vite şi oi –îşi aveau sursa furajeră, a dispărut, ca şi în basmele româneşti şi a apărut „peste noapte” o zonă de producere a legumelor, în principal a castraveţilor. Două mâini harnice au ridicat într-un timp record opt solarii de mari dimensiuni, plantate apoi numai cu castraveţi. Au fost amenajate drumuri de acces, utilajele grele au fost puse la treabă, iar în urma lor legumicultorii au conferit pământului de aici noi valenţe productive. Într-o zi călduroasă, de sfârşit de august, i-am întâlnit pe legumicultori la recoltat. Se recoltau castraveţii din soiuri româneşti, mult căutate de beneficiari. Costel Constantin dirija, prin muncă, recoltarea şi depozitarea în saci speciali, urmând ca în aceeaşi zi să ajungă la consumatori. În jur de două tone au fost livrate în ziua documentării noastre, până în prezent peste 20 tone de castraveţi au ajuns la consumatori.

          Aşadar, castraveţii de Dumbrava îmbogăţesc peisajul legumicol al acestei zone, câţiva dintre locuitorii satului şi-au găsit aici un loc de muncă, aproape de casă.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5