Câteva dialoguri însemnate

Număr conține obișnuitele rubrici de articole/materiale literare diverse, bine construite (cordonator și fondator: Lucian Vasiliu). Consistentă este secțiunea de chestionar-dialog-taifas. Cinci astfel de dialoguri – mai vechi sau recente – însumează capitolul. Cel dindâi este un interviu realizat de Ioan Holban, criticul literar, cu bunul Cezar Ivănescu, poetul remarcabil din anii 1960 până în prezent, el, Cezar, făcându-se țărână în 2011, prea devereme. Visător și naiv din punct de vedere politic, dar profund în ideile sale, la începutul anilor ’90 vedea românii ca pe o națiune împlinită, mărturisile sale, o adevărată spovedanie, priveau viitorul dimpreună al Moldovei, Transilvaniei și Țării Românești de-a dreptul fabulos și le analiza pe rând. Numai numeric dacă gândim, zicea, însemnăm o forță uriașă. Moldova, deși risipită în Basarabia și Bucovina și în sutele de mii duse în Siberia, a dat istoricii țării, poeții, muzicienii, artiștii, la fel Ardealul fabulos, la fel Muntenia, Oltenia, toată Dunărea. „Este bine să lărgim românismul nu printr-o masificare de asta uniformă cum se făcea pe vremea comunismului. Noi românii suntem grozavi pentru că semănăm unii cu alții, asta e entropie! Noi suntem grozavi pentru că avem o varietate extraordinară în manifestare. Și cu cât vom fi mai variați și ne vom păstra această varietate, în cadre firești ale acordului mare de românism integral, cu atât va fi mai bine pentru noi”.
Următorul dialog este între Grigore Ilisei și Virgil Tănase (Franța), realizat la TVR Iași, 2001. Convingător dialog. La întrebarea dacă astăzi (mileniul III – n.m., V.R.) România va mai primi sprijin internațional cum a primit și pe vremea lui Napolean al III-lea, Tănase răspunde: „Mi-e teamă că nu dintr-un motiv foarte simplu. Societatea occidentală este o societate capitalistă în adevăratul sens al cuvântului, în care legile economice ale pieței s-au impus categoric în spațiul social și nu mai lasă loc pentru inițiativa politică. Adevărul este că de oameni politici nici nu mai este nevoie în Occident. Interesele economice și marile puteri financiare conduc jocul social. Politicul nu face decât să urmeze și să slujească aceste legi, pe care le recunoaște ca implacabile...” Până la finalul dialogului, concluzia lui V. Tănase este că tipul de societate occidentală se va prăbuși mai târziu sau mai devreme, că avem de a face cu un organism bolnav. (Tipic neomarxist, vulnerabil-ecleziastic, eretic, foarte la modă în toate comentariile „experților” în ultimele două decenii – n.m.)
Alt dialog este cel între Vania Atudorei (Canada) și Mariana Apetroaie (S.U.A. – Alaska). Povestea este fascinantă, imposibil de descris în câteva cuvinte. Mariana Apetroaie, medic stomatolog de origine română, s-a stabilit în Alaska în 1996, după ce a participat la un Congres internațional al dentiștilor. La solicitarea intervievantului de a face o comparație între medicina din România și cea din SUA, stomatologul Mariana Apetroaie răspunde, punând reflectorul pe focul globalizării mondiale intempestive: „...Baza cunoștințelor mele rămâne cea primită la Iași! Am învățat multe lucruri noi aici, progresul tehnologic își spune cuvântul în toate domeniile. Dar, ceea ce se predă mai bine în România este aspectul conservativ al tratamentului. Făceam orice efort să salvăm un dinte cu tratamente și cu obturații. Planul de tratament american pledează pentru un tratament cât mai costisitor! (...) Un exemplu: dacă în România majoritatea extracțiilor erau simple și de rutină, în America majoritatea sunt considerate chirurgicale, de aceea pe firmă scrie chirurgie dentară. Diferența este în preț. (...) Dar diferența este și din punct de vedere clinic, pentru pacient mai puțină durere și durată de vindecare mai scurtă când extracția se face simplu și nu chirurgical.”
Remarc dialogul dintre Robert Șerban și Viorel Mureșan. Excelente răspunsurile poetului și analistului literar din Jibou (dacă nu cumva, între timp s-a mutat din acest oraș, iar eu nu știu). Cine afirmă despre Viorel Mureșan și alții ca el că ar fi un scriitor marginalizat, se încurcă rău în cuvinte aiurea, fără temei. Viorel Mureșan scrie literatură cu L. Următorul dialog este între Neculai C. Muscalu și Cristian Livescu. Cristian Livescu este poet (în taină) și, nu în ultimul rând, ci în primul critic și istoric literar, preocupat de studiul vieții literaturii și studiul limbii române.
La comentarii literare, recenzii și adnotări semnalez mai întâi, pe merit, cronica semnată de Elvira Sorohan la «Jurnal» de Ion Rațiu (Ed. Corint, București), de data aceasta volumul IV (1969-1973), de care comentatoarea se ocupă în detaliu. Sunt rare astfel de jurnale și suprinzătoare. Habar nu avem cine a fost Ion Rațiu, ce a făcut pentru România în ideea de a uni diaspora românească (toate întâmplate la mijloc de secol XX), ce ar fi putut să facă pentru România după 1990. Dar, din păcate nu ne-a fost dat să asistăm la astfel de transformări, cruciale, pentru țara noastră. Am zăcut în sos politic „original”, infestat pas cu pas de „neomarxismul” occidental. Mai avem puțin și clacăm.
Alte comentarii literare, studii critice, fragmente de exegeză semnează (selectiv): Vasile Iancu (la volumul de confesiuni/călătorii «Soră lume» de Ana Blandiana), Constantin Cubleșan, Cristina Hermeziu (Franța – despre carte de poeme «Comunitatea artistică» de Adrian Alui Gheorghe), Menuț Maximinian (la placheta «Biblioteca din Parla» de Eugen Barz – Ed. Junimea, 2021), Ioan Holban, Elena M. Câmpan (despre volumul «Amintirile unui student la medicină» de Mircea Gelu Buta), Stelian Țurlea, Ioan Scurtu, Mircea A. Diaconu (excelent, despre Ion Creangă), Eugen Uricaru, Radu A. Cernătescu (despre Giordano Bruno, alchimie și jocul de zaruri). Etc.