China, în oglinda Rozaliei Fucă-Tomescu

Recent, Editura ”Solon” din Bistrița a adus în fața cititorilor ei volumul apărut în condiții grafice excepționale Grandoarea Orientului-Marele tur al Chinei, semnat, de Rozalia Fucă-Tomescu. Cartea cuprinde prelucrarea pe parcursul a șase ani a însemnărilor călătoriei, făcută de autoare pe întinderea a două săptămâni și mai bine de turneu turistic în China.
În fruntea volumului stă o Prefață semnată de scriitorul dr. Maximian Menuț, cuprinzând o privire, un istoric, a ceea ce înseamnă călătoria la români, începând cu vestita Însemnarea a călătoriei mele de Dinicu Golescu care inaugurează, dacă se poate spune, textele având ca temă zugrăvirea ținuturilor străine pe care le străbate călătorul român. Sunt invocate apoi scrieri ale lui Gheorghe Asachi despre Italia, însemnările europene ale lui Vasile Alecsandri, ale lui Mihail Kogălniceanu în Spania, ale lui Dimitrie Bolintineanu pe  firul Dunării, sau ale lui Mircea Eliade din India. Aproape de conținutul cărții, dr Dorel Cozma, domnia sa un experimentat călător, face o recenzie foarte folositoare, menită efectiv să orienteze cititorul în parcurgerea materialului cărții despre care discutăm.

Profesor de muzică și artist-interpret vocal, Rozalia Fucă-Tomescu are toate datele necesare unui observator atent, care să redea esențialul de conținut și culoare a unui traseu turistic rarisim. De la vederea Chinei din înălțimea norilor, autoarea se apropie de suprafața terestră, asemeni unui cineast care intră cu aparatul de filmat prin fereastră pentru a surprinde întrutotul interiorul. Având o experiență a scrisului de la o carte anterioară, profesoara Tomescu știe că scrie această carte pentru cititori și concede la o complicitate cu viitorii interlocutori, procedând la prezentarea unor date istorice care dau ideea parcursului Chinei din vechime până în zilele noastre. Evident, straiele care îmbracă ideea însemnărilor de călătorie conțin trimiteri la ideile politice, filozofice, religioase și compun întregul ansamblu de viețuire a structurilor istorice complexe ale diverselor zone ale Chinei. Este adevărat că autoarea a înțeles necesitatea detașării mai mult, a vieții, a înțelegerii cvasi-obiective a realităților de politică, istorie și societate, neprocedând la păguboase comparații cu civilizația europeană, necăzând în ispita unor clișeizante ierarhizări care se fac, în general, folosind criterii sumare.

Grație capacității de înțelegere, Rozalia Fucă-Tomescu recurge la observarea, tratarea problematicilor spre o integrarea organică a datelor culturale și istorice ale măreței țări, situată astăzi, după anumite opinii aproape în fruntea ierarhiei economice mondiale și cu o influență covârșitoare în lumea contemporană.

Cu parcimonie, tuturor temelor pe care le consideră importante de comunicat cititorului, autoarea le acordă spații de prezentare meritate, cu accent asupra aspectelor comportării chinezului obișnuit: în stradă, găsit ca blând și comunicativ, harnic îngăduitor, inventiv cum a fost în toată istoria. Știute lucruri că, de la chinezi ne vin: praful de pușcă, busola, tiparul, hârtia și multe alte bunuri care însoțesc civilizația umană. Evident, și Arta războiului, celebrul tratat scris acum câteva milenii de generalul Sun Tzî. De acum câteva mii de ani până în prezent, chinezii se pot lăuda cu arta caligrafiei chineze, pictura tradițională cu peisajele de o stranie frumusețe, bucătăria chinezească cu o bogăția a sortimentației de necuprins și care a ajuns de la lipsa de îndestulare de cândva, la veritabila opulență care valorizează resursele și finețea condimentelor specifice zonei geografice. Nu se poate trece peste excepționalul nivel științific și tehnologic atins, la diversitatea producției de bunuri, la întâlnirea pretutindeni a bunului gust, a culturii frumosului, a pragmatismului și eficienței, aspecte evidențiate cu prisosință.

Autoarea insistă asupra dezvoltării spațiilor de locuire chinezești care s-au constituit în decursul timpului în aglomerări urbane cu populații care concurează și de atâtea ori depășesc țări întregi de pe continentul european. Ne gândim la Beijing, supranumit  capitala nordului, la Shanghai, supranumit Poarta Chinei către lume, cu o populație de peste 30 de milioane, dar și la Guillin, la la Suzhou-Tongli, o adevărată Veneție a Orientului, de neuitat pentru canalele pe care se circulă, pentru podurile de piatră, pentru grădinile imperiale și tradiția mătăsii sau multe altele.
Fie că se referă la Armata de teracotă, la Marele Zid Chinezesc, la Orașul Interzis, la Palatul de Jad sau la alte și alte obiective turistice care poartă în lume faima Chinei, Rozalia Fucă-Tomescu prezintă o riguroasă documentare privind istoricul sau dimensiunile geometrice ale unor obiective arhitecturale, oferind o imagine cvasicompletă cititorului pe care îl face părtaș bucuriilor sale exploratorii.

Grandoarea Orientului se identifică cu grandoarea Chinei, și în cartea autoarei este o expresie a bucuriei descoperirii unui tărâm nou, mai mult, este ca o inițiere într-o îndepărtată regiune pământească cu valori diferite de cele europene și totuși atât de compatibile cu cele tradiționale românești sub raportul cumsecădeniei și toleranței. Textul este limpede, mesajul clar, fără elucubrații, de asemenea, convingător prin lipsa vanităților de autor și prin frumusețea scrisului.
Directorul Editurii ”Solon”, Dorin-Radu Barna, semnalează în postfața cărții că, de fapt, China autoarei este un dialog interior, iar poeta de limbă chineză Cui Cin-bai conchide - cu un ochi de artist, pe coperta a patra: ”Autoarea observă și laudă cu delicatețe și pasiune economia prosperă a Chinei, bogata istorie și cultură, ospitalitatea și atitudinea permanent prietenoasă a chinezilor, bogăția bucătăriei sale.” Nu uităm să amintim secțiunea de reproduceri după fotografii realizate în China, care oferă o China vizuală, vie.

Credem că, dintr-o perspectivă, Rozalia Fucă-Tomesc completează scrierile reputatului profesor Andrei Marga despre ideile dezbătute, frământate în China contemporană atât de dinamică, o țară cât un  continent, puterea lumii viitoare, cu relații atât de bune cu România, cândva.

”Carte frumoasă cinste...”

Victor ȘTIR