Clepsidra lui Ştir

Scriitorul Victor Ştir ne-a obişnuit, până acum, cu versurile prezente în nu mai puţin de 5 volume. Iată că, la Editura Karuna apare volumul „Clepsidra lui Cela”, adevărate versuri în proză care vorbesc netăgăduit despre iubirile şi viaţa ilustrului scriitor Cela. Scriitorul, ajuns la o vârstă onorabilă, descrie cu lux de amănunte revolta omului care şi-a pus viaţa în slujba literaturii ajungând, la finalul vieţii, un singuratic neînţeles de străini.

Prezentul este inserat cu clipe care vin ca şi fulgerele din trecut. Clipele de amor sunt descrise cu lux de amănunte, dar şi metaforizat: „Aţi făcut dragoste cu o pasiune care a băgat soarele în eclipsă şi, în acel moment, am observat blăni pe voi” sau „Fuior de miere care se mişcă nedefinit printre gândurile mele ce te întruchipează tânăr”. Pe alocuri găsim o asemănare între scriitorul bistriţean şi Cela: „Undeva în Carpaţi există un scriitor care scrie tot ce scriu eu, însă cu trei ani înainte”.

Aşadar, personajul este conştient de puterea scriitorului care îl ghidează la nesfârşit.

Arta este pentru personajul nostru parte din viaţă, la fel ca femeile: „Fiecare volum se schimbă într-o fecioară dezbrăcată ca în Serai, cu păr lung şi cu mâinile întinse spre mine”. Scriitorul-personaj, dorind să cunoască tainele întregii lumi, este obsedat de enciclopedia universală în 116 volume. Pentru adevărata artă trebuie sacrificiu deoarece dacă „forţezi construcţia unui roman fără să-l simţi, să-l ştii, e ca şi cum ai ridica o construcţie fără cărămizi”. Biblioteca este „infernul care arhivează spaimele”.

Victor Ştir nu se fereşte să introducă în roman subiecte tabu, precum homosexualitatea şi dramele prin care a trecut copilul de ţăran în momentul în care a dorit să se afirme. Însă: „Dumnezeu a avut cu el mai multă răbdare decât nerăbdarea pe care i-a dat-o preotului diavolul”. La şase ani după câştigarea Nobelului, universitarul Cela nu se mai simte în centrul atenţiei: „Cărţile mele stau mai mult închise şi puterea lor este ca şi inexistentă; cărţile închise sunt nişte lumi moarte; bine, astea pot învia altădată, cândva; au fost cărţi care au fost moarte sute de ani şi când s-au trezit la viaţă au fost proaspete ca şi în ziua în care au fost scrise”. Deşi cel mai important lucru i se părea scrisul, singur pe paginile sterile înfometate de viaţă „în perimetrul stilurilor cucerite” universitarul crea opere, nici acum, la senectute, Cela nu ştie „cum ies din creier frazele; şi de fapt nici ceea ce scriu eu; ce este; roman nu, jurnal nu, poem nici pe atât”.

Chiar dacă întâlneşte o tânără care vrea să stea alături de maestru, acesta preferă, până la urmă, singurătatea: „Nu am avut ceea ce se cheamă o familie, m-am dedicat doar cărţilor şi Academiei Regale”… „Nu ştiu dacă am trucat pentru alţii sau am fost eu trucat de lipsa de autenticitate într-o falsă viaţă”, îşi încheie autorul gândurile, apoi se întinde să moară puţin… Finalul cu semnătură al scriitorului Victor Ştir data în Spania vorbeşte despre un tânăr semănând leit cu Cela, care preia cheia acestuia, cartea lăsând liberă portiţa interpretărilor… oare tânărul era Cela? Dar câinele care-l însoţea cine era?

O carte scrisă în maniera post-modernă care vorbeşte despre dramaticul sacrificiu prin care marile valori ale lumii.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5