AJPS BISTRITA-NASAUD

COMUNICAT DE PRESA

Alocaţia de stat pentru copiii în vârstă de până la 18 ani se acordă pe bază de cerere completată şi semnată de reprezentantul legal al copilului, definit la art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 61/1993 respectiv, unuia dintre părinţi pe baza acordului acestora sau, în caz de neînţelegere, pe baza deciziei autorităţii tutelare ori a hotărârii judecătoreşti, părintelui căruia i s-a încredinţat copilul spre creştere şi educare sau tutorelui, curatorului, persoanei căreia i-a fost dat în plasament familial copilul, inclusiv asistentului maternal sau persoanei căreia i-a fost încredinţat copilul în vederea adopţiei, în condiţiile legii, insoţită de originalul şi copia certificatului de naştere al copilului şi a actului de identitate al reprezentantului legal, precum şi de documentele din care să rezulte situaţia juridică a copilului faţă de reprezentantul legal, şi de orice alte documente justificative, după caz.

In conformitate cu prevederile art.3 alin 2 din HG nr.577 din 28 mai 2008 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, precum şi pentru reglementarea modalităţilor de stabilire şi plată a alocaţiei de stat pentru copii precizăm faptul că, în cazul persoanei singure care are copii în întreţinere şi nu a împlinit vârsta de 18 ani, reprezentantul legal este părintele minor, dacă are capacitate deplină de exerciţiu.

În situaţia în care părintele minor nu are capacitate deplină de exerciţiu, plata alocaţiei de stat pentru copii se face reprezentantului legal al copilului, respectiv al părintelui minor, stabilit în condiţiile legii. În situaţiile menţionate dreptul la alocaţia de stat pentru copii acordată părintelui minor nu încetează.

DIRECTOR COORDONATOR

TANCO PETRONEL CLAUDIU

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5