Constantin întemeietorul....

Se consideră de către mulţi istorici şi teologică că la anul 312, după miraculoasa revelaţie avută, ,,Constantin a devenit creştin”. După uniii istorici, imperatorul a fost botezat de papa Silvestru. E drept că îndată ce a deţinut toată puterea, a suspendat orice persecuţie şi a dispus restituirea proprietăţilor Bisericii. A trimis o epistolă către episcopul Cartaginei şi proconsulul Africii, prin care arăta că el susţine religia creştină, subvenţionează Biserica din fonduri publice şi este un slujitor al lui Dumnezeu. Lucrurile sunt însă mult mai delicate dacă privim în profunzimea acelor vremuri.
Mai întâi, e bine să spunem că cel dintâi care a dat un Edict de libertate pentru creştini a fost Galeriu. Da, el a fost marele prigonitor din Răsărit, cel care l-a determinat pe Diocleţian (adică pe socrul său) să pornească cea mai cruntă persecuţie anticreştină, cu scopul de a-l slăbi şi a ajunge el la putere. Înainte de a demisiona, Diocleţian instituie tetrarhia, împărţind Imperiul în cel de Răsărit şi cel de la Apus –doi Cezari şi ca ierarhi supremi în imperiu, doi Auguşti. Deşi ajuns la putere după cum dorise, Galeriu se îmbolnăveşte grav; după grele suferinţe timp de un an, cu şase zile înainnte de moarte (30 aprilie 311-!!), Galeriu dă un Edict în sediul său din Nicomedia, prin care în numele puterii imperiale tetrarhice, se pune capăt persecuţiei anticreştine iniţiate de Diocleţian. Toţi spuneau în jurul lui că aceasta poate fi „o pedeapsă de la Dumnezeul creştinilor” pentru marile prigoniri la originea cărora fusese - relatează Lactanţiu şi apoi Eusebiu. Prin Edictul dat de Galeriu, creştinii aveau dreptul de a exista ca religie, dreptul la adunare şi chiar erau invitaţi să se roage „la Dumnezeul lor, pentru binele Imperiului”(a se înţelege că şi pentru imperatorul grav bolnav). După şase zile, Galeriu se stingea. Creştinii au fost eliberaţi din mine, de la galere şi închisori, revenind la caselelor. Proprietăţile nu le-au fost însă restituite.
Acest Galeriu cunoscut ca mare prigonitor al creştinilor a fost dac, un dac de-ai noştri.
Foarte curând însă, dup ce Maximinian Daia cucereşte Nicomidia, acesta porneşte iar persecuţiile, anulând astfel Edictul lui Galeriu. Zorile definitivei libertăţi a creştinilor nu puteau însă a mai întârzia prea mult. Se mai pune o problemă. Constantin, ca Cezar (având ca August pe Liciniu), avea şi titlul de Pontifex Maximus (maimarele tuturor religiilor din Imperiu). Aceasta îl justifică oficial în faţa lui Liciniu pentru iniţiativa de a acorda libertate deplină creştinilor.
Cum însă marea masă a locuitorilor din Imperiu continuau să fie păgâni, pentru a-şi exercita deplin şi universal autoritatea asupra tuturor, Constantin îşi va amâna mult botezul creştin, până spre apusul vieţii, deşi a susţinut cu toată puterea autorităţii imperiale Biserica.