Contribuţii de demografie istorică

A biruit gândul bun al domnilor Ioan Bolovan, Adrian Onofrei şi Viorel Rus, cercetători cunoscuţi şi pasionaţi, de a scoate lumii la vedere o nouă carte, de data aceasta cu informaţii legate de numărul, densitatea, mişcarea şi repartiţia populaţiei din Năsăudul anului 1869.

Apărută la Editura Argonaut din Cluj-Napoca, în condiţii grafice deosebite, lucrarea impresionează prin bogăţia de date şi statistici prezentate.

După un lămuritor studiu introductiv, după o notă asupra ediţiei şi legenda simbolurilor, urmează partea fundamentală a lucrării, tabelul cu familiile din Năsăud, locuinţele şi animalele domestice ale acestora în anul 1869, de la nr.1 la nr. 452. Pentru fiecare poziţie se menţionează strada, nr. casei, parter sau etaj, numărul camerelor, a anexelor gospodăreşti; apoi, numele şi prenumele locuitorilor, genul, anul naşterii, religia, starea civilă, profesia, ocupaţia, locul naşterii, localnici sau străini, citesc şi scriu, animale aflate în proprietate, observaţii.

La capitolul Anexe sunt cuprinse: legea cu privire la recensământul din anul 1869, lista elitelor năsăudene ale vremii, lista elevilor din alte localităţi aflaţi la studii în Năsăud, apoi, ilustraţii, fotografii, hărţi.

Ne aflam la vremea când Năsăudului era district „cu jurisdicţie proprie”, iar căpitanul suprem era Alexandru Bohăţel; ne aflam la doi ani de la încheierea dualismului austro-ungar – atât de nefast pentru românii din Transilvania; ne aflam la şase ani de la înfiinţarea Gimnaziului grăniceresc.

Poziţionat pe coordonatele geografice 24 grade 26’ longitudine estică şi 47 grade 17’ latitudine nordică, oraşul era împărţit, încă din timpul graniţei militare, în două zone: una cu locuinţele năsăudenilor pe direcţia vest, spre Salva, şi alta situată pe direcţia est, spre Rebrişoara, ocupată de noile clădiri care serveau pentru ofiţerii şi funcţionarii regimentului. Delimitarea celor două zone de locuinţe era făcută de piaţa din centrul oraşului în care se desfăşurau activităţile comerciale.

În perioada graniţei, casele erau construite din lemn, încheiat în cheutori, cu capetele bârnelor rămase afară 20-30 cm. Uşile caselor erau foarte joase, cu balamale şi încuietori din lemn, iar ferestrele erau mici, de 25-30 de cm. Iluminatul era asigurat de focul din vatră, opaiţ, lumânări din seu de vită sau ceară. Hăizaşul era foarte înalt, acoperit, la început, cu paie de grâu şi ovăz, apoi cu draniţe.

Din punct de vedere al numărului de nivele, din numărul total al locuinţelor numai două erau cu etaj, celelalte erau cu parter, iar cinci erau hrube ţigăneşti, subterane.

Cât priveşte numărul camerelor, 64% din locuinţe aveau o singură cameră, 25% aveau două camere, 5% trei camere, 3% cu patru camere şi 3% cu peste patru camere. Mai reţinem că 91% din locuinţe aveau un antreu şi doar 3% aveau două antreuri; 34% aveau o cămară şi doar 12% două cămări; 17% aveau o bucătărie şi numai 2% aveau două bucătării; numai 90% dintre locuinţe aveau pivniţe.

Casele, cele mai multe foarte modeste, cuprindeau o cameră de părade, aşezată în faţă, tinda (antreul) şi camera de şezut, de lângă tindă. În camera de locuit se afla cuptorul cu vatră, pe care dormeau copiii, patul şi dulapul pentru haine; masa era aşezată lângă laiţa cu spate. Pe perete se aflau blindarele şi podişoarele, într-un colţ era lada de zestre, iar deasupra, ruda cu haine. În cămară se păstrau produsele lactate, cerealele, făina, cărnurile afumate, budăile cu curechi, berbinţele cu lapte şi brânză, gâfurile pentru frământat pâinea etc.

La data recensământului din 1869, peste 50% din totalul familiilor se ocupau cu agricultura şi creşterea vitelor, 13% erau zilieri, 36% meseriaşi şi comercianţi, dar şi militari, jurişti, medici, cadre didactice, preoţi, farmacişti sau moaşe calificate. Cartea ne mai oferă date despre mobilitatea populaţiei din Năsăud, despre nivelul de şcolarizare, ca şi despre animalele aflate în proprietate.

Chiar şi în familiile elitelor năsăudene se creşteau animale, de la vaci, cai, boi, la oi, capre şi porci. Astfel, Grigore Moisil, preot, vicar greco-catolic, avea în gospodărie o vacă, un mânz şi doi porci; Maxim Pop, profesor-gimnazial, avea o vacă, un viţel şi patru porci, iar Ioan Lazar, preot şi agricultor, creştea doi cai, o vacă, un bou, 25 oi, 10 capre şi 3 porci.

Din lista elitelor năsăudene, la data recensământului amintit, reţinem numele lui Alexandru Bohăţel, născut la Vultureni, în anul 1816, căpitan suprem al districtului; a lui Florian Porcius, născut la Rodna, în anul 1816, vicecăpitan al Districtului; a lui Vasile Petri, născut la Mocod, în 1833, sufletul Preparandiei năsăudene, timp de 10 ani, autor de manuale şcolare, conducător al unor prestigioase reviste pedagogice; Petru Tanco, născut la Monor, în anul 1805, locotenent major emerit.

Lista elevilor din alte localităţi, care studiau la Gimnaziul năsăudean sau la Preparandia lui Vasile Petri, este lungă şi cuprinde şcolari din aproape toate aşezările de pe Valea Someşului, a Bârgăului şi a Şieului, aşezaţi „în cost” la gospodari din oraş.

Ajuns cu lectura la ultima pagină, 484, mă încearcă un sentiment de bucurie, de uimire şi admiraţie pentru cei trei autori care s-au nevoit să cerceteze, să adune informaţii şi să editeze această preţioasă lucrare. Pentru încheiere, îmi vin în minte cuvintele poetului „Carte frumoasă, cinste cui te-a scris!”