Cornel Cotuțiu: Desigur, Liviu Rebreanu

     Așa recționăm cei care vedem pe o carte nou ieșită din editură numele autorului: Iacob Naroș. Iată, acum mă refer la „Liviu Rebreanu și Rebrenii. O biobibliografie documentară” (Ed. „Școala Ardeleană”, Cluj-Napoca, 2023).

     Cei care cunosc biobibliografia lui Liviu Rebreanu au, cu siguranță, curiozitate pe seama unor eventuale aspecte inedite, câtă vreme istoriogafii interbelici și cei de până acum (inclusiv Iacob Naroș) au studiat „continentul” Rebreanu de așa natură încât ar putea fi invocată o zicere italiană (adaptată): Lăsați orice sperață, voi care cercetați...

     Ei bine, Iacob Naroș nu are astâmpăr , fie din iubire pentru universul Liviu Rebreanu, fie și pentru că soarta a vrut să trăiască în ceea ce genialul scriitor numea cei 10 ani ai copilăriei sale trăiți la Maieru „Cuibul visurilor”. Mai toată lumea știe că în această localitate de pe Someșul Mare în amonte se află cel mai cuprinzător muzeu - „Liviu Rebreanu”, și că, aici, apare trimestrial revista „Cuibul visurilor”.

     Recenta carte, datorată scriitorului măierean, face parte, de asemenea, din categoria acelora pe care o deschizi mai întâi la cuprins și indice de nume; aceasta, fie pentru a găsi confirmare a ceea ce știi, fie pentru a-ți adăuga eventuale detalii inedite.

     Iată, m-au ademenit mai întâi titluri precum: „Primul născut Liviu, Alfa după mamă” (Capitol reluat, amănunțit, în „Addenda. Cronologie - Liviu Rebreanu și ai săi”, pornind de la 1799 - anul de naștere a unui străbunic pe linie maternă și încheiat, desigur, cu 1 septembrie 1944 - data morții celui născut la Târlișiua).

     În continuare, desigur, capitole pe seama celor mai cunoscuțe persoane din familia  Rebreanu. Unul e semnificativ intitulat „Rebreanii între Alfa și Omega”. Firește, tentează, de asemenea, albumul foto, cu imagini înșirate pe 40 de pagini.

     Am avut însă atenție sporită pentru „Ardelenismul ca o stare de spirit”. Știam de dorurile lui Liviu Rebreanu pentru ținuturile natale, pentru Transilvania, stare de suflet crescândă după Dictatul de la Viena, dar m-am bucurat să am revelația că „ardelenismul” a fost trăit de el ca un concept de evaluare estetică și existențială.

     Iacob Naroș, făcând referire la specificul Munteniei și Moldovei, acceptă opinia că „Ardealului i-a fost hărăzită răbdarea și suferința.” Iar „Rebreanu reiterează câteva caracteristici forte ale ardelenismului, cum ar fi: o concepție despre viață aspră,  adâncă și etică, chiar și scriitorii fiind preocupați de viața societății, în literatura lor, această atitudine fiind o manifestare de eticism.. Nu lipsește bucuria și mândria de a fi român; pentru autor, eticismul aduce un spor de originalitate, ca atare, acest ardelenism devine chiar un motiv de laudă.”

     Exegetul de acum chiar reproduce o afirmație în acest sens a lui Liviu Rebreanu: „Pot să afirm că opera mea n-ar exista fără Ardeal, care-i dă tonul. /.../ Socot că Ardealul e un plus de eticism în artă, o lege a  artei, cu locul, cu aerul, cu pâmântul, cu omul și viitorul ei.”

     În 1941, genialul scriitor declara, într-un interviu, că Transilvania are misiunea de a aduce în viața românească „concepția de seriozitate, sobrietate și vigoare”. (O afirmație în anii când o parte din Transilvania se situa sub bocanc horthyst.) Și credea că „românul are intuiția eternității lui ca ființă colectivă. De aici imensa lui putere de a se asimila împrejurărilor, păstrându-și totuși intact sufletul.” Și: „Pot să afirm că opera mea n-ar exista fără Ardeal, care-i dă totul”.

     Proaspătul volum, la care am făcut aici referire, se datorează (convingător) unui principiu esențial, susținut de Niculae Gheran (răposat recent - Dumnezeu să-l aibă în seama lui!) și însușit creator de discipolul său, Iacob Naroș: Biografia lui Liviu Rebreanu trebuie să fie bazată numai pe documente, iar orice afirmație să fie susținută prin note și comentarii la subsol. „Disciplinat”, mentorul săvârșește chiar o carte întreagă, construită în acest fel. Nu întâmplător, încă pe coperta întâi tipărește subtitlul „O biobibliografie documentară.”

  Cornel Cotuțiu