Cornel Cotuțiu iubește orașul Beclean

Precum întâlnim și în alte cărți ale sale, volumul recent publicat de Cornel Cotuțiu: ”Pe grumaz”, Editura Școala Ardeleană, 2021, cuprinde frumoase referiri la orașul Beclean.

Am fost plăcut surprinsă de faptul că, în această carte, scriitorul Cornel  Cotuțiu publică 67  pagini   din Jurnalul ținut în perioada septembrie 2020-mai 2021, gest care, în opinia mea,  îl umanizează.  Amuzant este  finalul însemnărilor din  paginile de Jurnal:

”E seară și  ...mă citesc. Însemnări despre șederea mea la Viena. Ce ochi atenți pentru semnificația detaliului! Ce limbaj elevat! Mde!... Mă admir... Arogantule!”.

Textul ”Tânărul Mihai Eminescu la Viena”, cu care se mândrește cel care l-a scris, este demn de laudă și, de aceea, reproduc un fragment:

”În zilele mele de ședere în Capitala fostului Imperiu Habzburgic, am întâlnit doi români...  vii, în domeniul cultural:    scriitoarea basarabeancă Valeria Dascăl  și preotul Nicolae Dura, de la parohia ortodoxă română. 

Am căutat, deopotrivă, semne ale șederii sau trecerii altor români, de-a lungul timpului, prin Viena. Sunt doar două consemnări publice: cu referire la Titu Maiorescu și la Mihai Eminescu. Însă, iată, mă văd nevoit să-mi motivez îndată acest ”doar”. Mai întâi, că numele lor înfipte pe fațada a două instituții de cultură se datorează austriecilor și nu vreunui organism românesc.

De asemenea, noi nu am catadicsit să remarcăm  în toponimia stradală prezența lui Brâncuși (care aici, la Viena, a stat ca să urmeze un curs de sculptură, în finalul căruia a primit o diplomă de absolvire); nimic nici despre Lucian Blaga (poetul, filosoful, dramaturgul): Nu merita o placă memorială pe peretele imobilului unde a șezut între 1932-1937, căci fusese trimis la Legația României ca atașat de presă și consilier?   (...)

Am găsit însă o placă pe strada Kollergasse nr. 3, de pe fațada unei clădiri elegante, cu două etaje, cu ferestre înalte, flancate de pilaștri, cu arcade masive și sobre. Placa   are un basorelief, cu profilul consacrat al tânărului Eminescu.”     

În paginile de Jurnal, Cornel Cotuțiu ne spune că într-o zi de ianuarie 2021 a cumpărat Volumul I din ”O viață de om așa cum a fost” a lui Nicolae Iorga.  A început lectura pentru a găsi însemnări despre trecerea prin Beclean, cu o sută de ani în urmă a marelui istoric.

M-am gândit: Deci, opera: ”O viață de om așa cum a fost”, care a fost publicată integral  în  cele trei ediții,  (1934, 1972, 1976), acum se prezintă publicului în mai multe volume.  Desigur, m-am bucurat că se reeditează.  Însemnările mele pe cărțile citite sunt flositoare. Am luat din raft Ediția din anul 1976, care are  956 pagini,   și merg la paginile despre Ardeal, unde Nicolae Iorga spune în Capitolul ”Osteneli de istoric”:

”Dar cartea mea se cerea completată prin materialul inedit care se ascundea la Blaj, curioasa capitală a românilor uniți, pe care o cunoșteam numai după atrăgătoarea legendă, pe când realitatea, și oameni  și lucruri, merita să fie cunoscută direct și serios.

 M-am găsit astfel la 1902, după o călătorie la Veneția (...), în acel colț ardelenesc de pe Tîrnave în care trăia neschimbat secolul al  XVIII-lea, epoca Mariei-Tereza, cu tot ceea ce o formase odinioară. Piața largă austriacă, biserica în stil iezuit cu cele două turnuri în față, clădirile școlare seci, reci, vechi, pline de mireasmă călugărească,   (...)  

Am intrat și eu în casa, goală de mobile, a elevului și prietenului marelui Cipariu, al omului care de la sine, fără ajutor, fără mediu, fără recunoaștere a făcut mai mult  decât atâția cu cele mai  frumoase studii, cu biblioteci la îndemână și cu înconjurimea  cea mai inteligentă și mai plină de îndemnuri:  canonicul Moldovan, ”Moldovănuț”, cum îi zicea, cu iubire, fiecare, era în adevăr numai o bucățică de om într-un vechi anteriu cu totul neîngrijit. Vorbea puțin și apăsat, niciodată de dânsul    (...) 

Și ce inimă de aur  se ascundea în acest mărunțel trup scorțos!  (...)  

Cum se începuseră încă din 1907, cursurile de vară de la Vălenii de Munte... câteva din multele lecții de acolo, în general pierdute, și-au găsit locul în acest îndrăzneț șir de tipărituri, precum Viața românească a  Ardealului, despre care nu se vorbise de la  Părțile alese, de un caracter solemn, erudit, constituțional și juridic, ale lui Bariț, sau despre Balada  populară românească, a cărei  împărțire în cicluri am încercat-o , și le mențin așa și până astăzi  (1910), ca și despre portul popular românesc, care până atunci nu fusese înfățișat în capitolele lui locale (1912), întregindu-se astfel pe încetul acea enciclopedie românească  a cărei noțiune  mi se impunea tot mai mult. ”.

În cartea: ”Pe grumaz”, autorul, din Dragoste pentru orașul său natal, publică textul:

”Și la Beclean români de seamă și-au lăsat... urmele”.

Spicuiesc din acest eseu,  în care Cornel Cotuțiu,  povestește, cu talent, despre trecerea lui Nicolae Iorga prin Beclean:

”Episodul îl știu – precum și autorul volumului numit adineaori -,   din Nicolae Iorga, ”Neamul Românesc în Ardeal și Țara Ungurească în 1906”, (dar, în ce mă privește, și din presa vremii). Tomul a rezultat din impresiile și cercetările de documente, ca urmare a două călătorii  în anii anteriori în Transilvania. Că marele cărturar a numit acest spațiu românesc cu toponimele din titlu, asta ține de uzanțele toponimico-politice ale anilor de atunci.

Când a hotărât să cunoască arealul estic și maramureșean al Transilvaniei, a hotărât să urce cu trenul până la Dej, de unde apoi năvalnicul bărbat a dorit să călătorească cu trăsuri, luate și plătite pe traseu. Se înțelege prea bine de ce așa: Doar astfel, putea cere birjarului să oprească prin sate, la biserici (atunci, pentru români, principalele păstrătoare de acte ale altor vremi), lângă vreo colină sau (acum) pe malul Someșului.  (...)

Vajnicul călător era pregătit pentru alternativă, căci știa de numele dascălului, acum pensionat, Simeon Moldovan. Era cunoscut, în mediile românești, de la Târgul Lăpușului până la Timișoara. I se dusese faima datorită prestației sale în calitate de învățător la școala românească din localitate și, deopotrivă, pentru activitatea sa din domeniul spectacolelor de teatru. Pusese la cale o trupă de ”diletanți teatrali” (adică amatori), alcătuită din tineri români din Beclean, având un repertoriu cu precădere din Vasile Alecsandri și Costache Negruzzi.  O tânără interpretă (despre care se scria admirativ în publicațiile de la  Bistrița, Gherla, Cluj) se numea  Ludovica Diugan (fiica adoptivă a dascălului), adică seducătoarea domnișoară, care l-a determinat pe tânărul învățător Vasile Rebreanu, din satul apropiat Chiuza, să își depășească postura de spectator în cea de ... soț. Așa avea să vină pe lume, la Târlișua (sfârșit de an 1885) Liviu Rebreanu.   (...)

Ilustrul dascăl nu a reușit să închirieze o trăsură decât abia pentru ziua următoare. (...)

Desigur, a avut parte de ospeția lui Simeon Moldovan.  În casa unde Nicolae  Iorga a adăstat, după săvârșirea Marii Uniri, avea să vină Liviu Rebreanu să-și vadă mama, surorile și mititelul frate Tiberiu (tatăl se sfîrșise cu câțiva ani înainte). Aici, edilii orașului de azi, au fixat pe zidul clădirii o placă memorială pe seama șederii familiei Rebreanu. Consider că ar fi potrivit ca tot aici (dar nu pe peretele alimentarei) să se afle și o consemnare despre  trecerea lui Nicolae Iorga prin Beclean.”.

Pentru că decizia pe care cred că o vor lua edilii din Beclean este și culturală și juridică, achiesez la propunerea potrivită, benefică  a lui Cornel Cotuțiu:

”să se afle și o consemnare despre  trecerea lui Nicolae Iorga prin Beclean.”.

Structurată pe Capitolele:  

”Verticala românească”, ”Stare de mască”, ”Haloimăs”, ”Alături de ei” , ”Haiducul”și ”Alături de mine”,   cartea:  ”Pe grumaz” , scrisă de Profesorul  Cornel Cotuțiu reușește să ne poarte prin istorie și cultură. 

Recomand cu căldură această lucrare importantă, presărată cu fotografii care întregesc textul în mod fericit, pentru hrană sufletească și spirituală.

Jenița Naidin