Cornel Cotuțiu: Urmașii noștri vor știi ce înseamnă „a scrie” ?

Cred că întrebarea mea nu-i surprinde pe contemporanii mei. Deocamdată, printre cuvintele depășite, aproape uitate, sunt „creion”, „stilou”, „cerneală”, „peniță”.
„A scrie” e în cumpănă, căci tableta, internetul au început să stăpânească TIMPUL.
Pentru semenii mei în floarea vârstei presupun că nu le va displăcea „of”-ul meu de acum: scrisul și grafologia.
Cu nu puțină vreme în urmă, cineva afirma, într-un interviu astfel: „Constanța scrisului e un miracol cerebral. Scrisul rămâne totdeauna același, chiar dacă am scrie cu piciorul sau cu limba.” Nu bănuia cât de repede afirmația aceasta va deveni desuetă.
S-au făcut studii serioase legate de caracterul, temperamentul sau destinul unui om, după cum îi arată scrisul. Iată:
Cică, zgârcitul scrie înghesuit.
O femeie, înainte de divorț, scria aplecat, într-o lună de după divorț, literele arătau drepte. Dar se împacă cu soțul și s-a observat că scrisul a redevenit aplecat (din nou, fericită ?)
Esenin, în ultimii săi ani de viață, a devenit alcoolic, suferind și de o maladie mintală. Avea un scris în care fiecare literă era autonomă (detașată una de cealaltă).
Scrisul epilepticilor, în general, este exagerat de îngrijit, se vede că ei dau preț pe caligrafiera literelor.
Oamenii de pregătire profesională modestă (dar de o vanitate meschină) s-a constatat că scriu alambicat.
Deținătorii de forță fizică și cu puternice înclinații senzuale, încercați de impulsuri energetice, au, în scris, cuvinte al căror litere cu piciorușe sunt... groase.
În schimb, literele de acest fel sunt greu vizibile, puțin accentuate în scrisul persoanelor nehotărâte în ce fac, în ce gândesc.
Impulsivitatea piciorușelor, neregularitatea lor, a literelor, a rândurilor caracterizează indivizii impetuoși, impresionabili, puțin echilibrați, plini de contradicții interioare.
Scrisul dezlânat e al visătorului. (Nu al semianalfabetului !...)
Scrisul cursiv caracterizează omul inteligent, energic.
Instabilitatea în comportament social, în decizii publice e dezvelită prin litera aplecată.
Scrisul drept se datorează dârzeniei, ambiției, dar și atitudinii rezervate în public.
Îngâmfatul, încăpățânatul, băgărețul au scrisul înclinat pe stânga.
Mărirea literelor la sfârșit de cuvinte poate fi semnul sincerității, al încrederii sau e expresia unei stări de sentimentalism greu de stăpânit.
Micșorarea literelor la sfârșit de cuvânt poate trăda viclenia.
O stare de isterie se poate releva prin spații largi între cuvinte.
Grafologii au remarcat anume caracteristici ale literei „o”: „o” închis e al tipului rezervat; „o” ,deschis în partea de sus, înseamnă fie încredere, fie delicatețe; „o” deschis jos poate fi o supoziție de falsitate.
N-au scăpat nici „y”, „p”, „j” - cu codița bine prelungită în albul rândului: ele probează aptitudinea de a gândi logic.
No ! așa ne trebuie !
Mde !... Norocul meu, că laptop-ul e impasibil la scrisul meu, încât, din acest punct de vedere, aici peisajul meu alfabetic e... inexpresiv.