Cornelia Bodescu: Dumnezeu mi-a călăuzit drumul, am arătat lumii povestea mărgelelor şi a cântecului năsăudean

            Rep.: - Când vorbim despre reperele culturale din Ţara Năsăudului nu putem trece cu vederea lada de zestre care este una dintre cele mai bogate şi mai frumoase, viu colorată şi cu o ţinută mai aparte. Când vorbim de lada de zestre a năsăudenilor, primul gând ne duce la Salva, acolo unde se fac cele mai frumoase costume din judeţul nostru şi cred că şi din ţară. De curând aţi participat la un concurs la Televiziunea Română, „Vedeta populară”. În ultimii ani aţi reuşit să promovaţi frumos această poveste a mărgelelor. De asemenea, la Salva avem un „Tezaur Uman Viu”, şi anume pe Ana Bodescu, „mama mărgelelor”.

            Cornelia Bădescu: - Îi mulţumesc la Dumnezeu pentru că mi-a scos în cale o viaţă frumoasă la care nu m-am gândit vreodată. Dar se spune că în viaţă Dumnezeu îţi dă o cale şi un drum pe care trebuie să mergi, fără să te abaţi de la el. Eu îi mulţumesc pentru că m-a ales pe mine să arăt şi să duc mai departe această tradiţie, pentru ca lumea să vadă şi să înţeleagă costumul popular autentic, dar şi partea cea mai grea a costumului popular din Bistriţa-Năsăud, acolo unde a ales Dumnezeu să merg.

            Rep.: - Vorbim despre cea mai grea parte a costumului pentru că, într-adevăr, fiecare cămaşă pe care o faci împreună cu lelea Ană este o operă de artă. Se lucrează manual, cu mărgele. Şi este cel mai greu să lucrezi cu mărgele.

            Cornelia Bodescu: - Îmi doresc să duc această tradiţie mai departe. La această familie i-a plăcut creaţia. Am şi un caiet cu foarte multe modele. Ne-a plăcut să facem creaţie, să nu mergem pe aceleaşi modele care s-au făcut înainte. Mi-a plăcut să scot la iveală creativitatea familiei şi mi-am dorit din suflet ca lumea să vadă că ei au putut face acest lucru şi să se mândrească cu judeţul nostru, cu un costum popular care este o adevărată artă. Dumnezeu le-a dat un har şi ar fi păcat să nu-l scoatem în evidenţă, să-l vadă o lume întreagă pentru că foarte puţină lume poate să facă aşa ceva. Poate că sunt care fac, dar nu au ocazia şi harul de la Dumnezeu să aibă lângă ei pe cineva care să-i scoată în evidenţă. Cu siguranţă, şi în alte judeţe sunt creatori, oameni care ştiu cultura locului. Eu, dacă am avut aceşti oameni minunaţi lângă mine şi Dumnezeu mi-a călăuzit drumul, am arătat lumii întregi ceea ce am lângă mine. Ar fi fost păcat să nu arăt. Nu mi-am dorit să fac comerţ, să fac lucruri în serie, mi-am dorit ca judeţul nostru să aibă un nivel de cultură foarte ridicat. Există o adevărată cultură a costumului popular care este foarte complexă. Dumnezeu mi-a dat acest dar şi această bunătate şi ar fi fost păcat s-o las ascunsă şi să nu o scot la iveală pentru a ne putea bucura, pentru ca şi copiii noştri să vadă ceea ce s-a făcut şi să aibă inspiraţia costumului popular autentic, să vadă cu adevărat ceea ce au făcut strămoşii noştri cu inima, să iubească şi ei la fel costumul popular şi să se mândrească şi să nu se abată de la drum, pentru că şi strămoşii au avut un drum greu de la care nu s-au abătut din dragoste pentru ţară şi pentru neam.

            Rep.: - Povestea mărgelelor nu a început acum, nu ţi-ai dorit tu să o promovezi, ci este în familia ta de 100 de ani. Este prima familie din Salva care a lucrat cu mărgele. De la ei a început.

            Cornelia Bodescu: - Da, ei lucrau acasă. Mama soacrei mele a stat acasă şi a lucrat cu bunica dumneaei – mai am şi acum maşina de cusut cu care s-a lucrat atunci. Dumnezeu le-a dat harul de a crea modele. Ei i-a plăcut ceea ce a făcut foarte mult şi atunci nu s-a abătut de la acest drum, chiar dacă nu a câştigat. Astfel că nu puteam să nu merg şi eu să scot în evidenţă ceea ce au făcut ei, ar fi fost păcat. Mi-am dorit din suflet pentru că, dacă ei au lucrat fără să câştige, pentru că nu s-au mai cumpărat atât de multe costume populare, dar ei, în continuare, au lucrat, au cusut noi modele, au scris modele pe hârtie, le-au desenat. Creativitatea lor  n-a fost luată de pe internet, creaţia lor se trage din munca de toate zilele, din ce au văzut pe câmp, din ce au văzut în grădina cu flori. Le-o plăcut şi au iubit ceea ce au făcut.

            Rep.: - Modelele le-aţi făcut cu mintea voastră.

            Cornelia Bodescu: - Noi avem modele frumoase în tot judeţul – au fost mai multe persoane care au făcut – şi ar fi frumos să lăsăm toate modelele aşa cum au fost create, pentru că ne mândrim cu ceea ce avem şi mergem mai departe pentru că avem frumosul lângă noi, ceea ce s-a făcut de calitate. Ar fi păcat să ne abatem de la ele. Niciun lucru din ceea ce s-a făcut nu este rău. Ceea ce facem acum trebuie să facem cu cap, să mergem pe drumul corect şi atunci toate merg bine. Într-adevăr, toată lumea trebuie să trăiască şi trebuie să înţelegem că toţi vrem să facem, trebuie să mergem împreună unii cu alţii, pentru că nu se poate altfel. Trebuie să comunicăm şi să ne înţelegem, să mergem mai departe toţi.

            Rep: - Trebuie să promovăm costumul popular. Iată, la Ministerul Culturii au fost depuse foarte multe dosare, dar au hotărât ca Ana Bodescu să fie declarată „Tezaur Uman Viu” pe acest segment, pe această latură a meşteşugurilor, a tradiţiilor şi a cusutului cu mărgele. Cât de greu a fost să lucrezi la acest dosar?

            Cornelia Bodescu: - Mi-am dorit să încerc. Ar fi fost păcat să nu încerc – ai văzut şi tu, am arătat lumii întregi, şi la televizor, atât de multe modele – ar fi fost urât. Ei văd la masă, cu soacra mea, când lucrăm, câtă creativitate, câtă bunătate şi cât dar le-a dat Dumnezeu. Am pregătit toate actele la dosar, am mers la doamna Filip, am întrebat-o dacă într-adevăr sunt adevărate toate lucrurile pe care mi le spunea lumea, pentru că, indiferent cu cine vorbeam în Salva şi aduceam vorba despre socrii mei şi despre părinţii soacrei mele, toată lumea îmi spunea că nimeni nu a mai făcut atât de multe modele şi creaţii ale costumului popular. Într-adevăr, există o foarte mare diferenţă între coloristică şi model. Creaţiile familiei mele au ceva specific, ceva anume, au o atracţie aparte. Când te uiţi la o creaţie de-a lor parcă e o pictură. Şi atunci am spus că ar fi păcat. Am mers şi am întrebat mai multă lume, să nu fac de capul meu. Am vrut să văd dacă lumea îşi doreşte, dacă recunoaşte. Foarte mulţi au mers la noi în casă şi au învăţat. Au fost persoane care au stat un an de zile la ei în casă şi au învăţat să coase de la ei, pentru că au avut şi au o anumită tehnică de a coase mărgelele, felul în care ele stau, cum se îmbină, cum se aşază pe cămeşă. Am învăţat un singur lucru: fără Dumnezeu nu se poate face nimic. Mama soacrei mele dintotdeauna îmi spunea că pe fiecare cămaşă pe care o face era sufletul persoanei pentru care lucra, pentru că ea se ruga ca acea cămaşă să iasă după sufletul omului. Fiecare cămaşă îi ieşea aşa cum era sufletul omului. Dacă omul era mai bun o putea termina mai repede, dacă omul era un pic „mai hâd la maţe”, cum se zice la noi,  o găta mai greu şi avea dificultăţi, pentru că toate se îmbină şi toate sunt date de Sus. Fără Dumnezeu nu poţi face nimic. Pe mine m-a împins să pot face acest dosar. Dumnezeu mi-a dat calea să pot face dosarul, să merg să întreb, pentru că oamenii care mi-au spus mi-au dat şi semnătură. Toate semnăturile şi recomandările pe care le-am primit au fost de la persoane care au trăit alături de ei, au văzut, au crescut alături de ei şi atunci totul a fost adevărat. Eu nu am pus de la mine absolut nimic, doar am spus ce am văzut, de când m-am căsătorit, în familia din care fac parte. Nu am spus absolut nimic în plus. Am spus ceea ce am trăit şi am văzut în casa dumnealor.

            Rep.: - Lelea Ana este un om cu un suflet foarte frumos. Ai ajuns într-un loc frumos pe o vatră deosebită, vatra Mariei Peter, şi aici începe şi povestea cântecului. La emisiunea „Vedeta populară”, Cornelia Rednic a spus că rar a văzut ca o soacră să se înţeleagă aşa de bine cu nora. Cred că eşti ca şi fata ei.

            Cornelia Bodescu: - Eu mă gândesc că, indiferent cât ai fi de rău sau indiferent cât ar fi de dur un om, dacă comunici cu el, dacă povesteşti, dacă eşti realist şi eşti cu picioarele pe pământ, chiar dacă omul ţi-a greşit  trebuie să revii şi să ajungi cu el la un monitor comun, pentru că nu trăim cât pietrele pe fundul mării niciunul, nici nu luăm cu noi nimic pe lumea celalaltă. Trebuie să lăsăm unul după altul şi să mergem mai departe pentru că, mergând toţi împreună putem realiza ceva. Chiar dacă unul face mai rău, celălalt de lângă el trebuie să-l ajute, mai ales într-un judeţ, într-o localitate, într-o comunitate, chiar şi într-o casă, pentru că dacă nu te înţelegi şi nu te dai unul după altul, chiar dacă celălalt a greşit, nu poţi merge mai departe. Eu aşa sunt, asta am fost şi mă gândesc că o noră şi o soacră trebuie să se înţeleagă indiferent câte greutăţi ar fi.  Dacă una greşeşte, cealaltă trebuie să lase, dar cea care a a greşit, în primul rând, trebuie să-şi recunoască greşeala şi să meargă împreună mai departe. Pentru că aşa se poate face ceva, aşa se pot realiza multe. Trebuie să ne respectăm. Dacă nu ne respectăm şi nu ne ajutăm nu se poate face nimic, nici într-o casă, nici într-o localitate, nici într-un judeţ şi nici într-o ţară. Altfel, nu se poate.

            Rep.: - Cred că venind unii la tine să vadă cămăşile, le spuneai că de acolo se trage şi Maria Peter, pentru că am văzut poze şi cu ea acolo, la voi, în căsuţă. Poate că unii te-au întrebat şi ce cânta Mariei Peter şi de aceea ai început şi tu să cânţi.

            Cornelia Bodescu: - Sunt persoane care nu o cunosc pe Maria Peter, nu ştiu cine a fost. Noi am avut norocul să stăm şi pe vatra Mariei Peter. Părinţii soacrei mele îi spuneau soţului, de mic, că lui îi vor lăsa casa lor. Nimeni nu s-a gândit atunci, dar unde lucrează Dumnezeu toate merg bine. Niciodată nu m-am gândit că o să mai cânt. De mică am cântat dar pe urmă am întrerupt pentru că am avut o problemă de sănătate. Am intrat într-o familie cu tradiţii. Eu nu mă axez foarte mult pe costume, eu, atât cât Dumnezeu mă ajută, mă axez pe ateliere pentru a vedea lumea ceea ce facem noi. Pentru a face un costum cu mărgele durează foarte mult şi, fiind două persoane, nu putem face foarte multe costume, dar nici nu facem foarte multe costume pentru a vinde, ci vreau să creez pentru a face lumea diferenţa, să vadă lumea cum se face un costum popular adevărat, complexitatea costumelor cu mărgele. Eu asta încerc. Poate, cu timpul, vor fi mai multe ateliere la noi. Îmi doresc să fiu într-un circuit de turism, să vină mult mai mulţi străini să ne treacă pragul, să ne mândrim cu complexitatea modelului pe care-l facem la Salva, cu complexitatea modelelor din judeţul nostru, să vadă străinii complexitatea modelelor noastre, să facă diferenţa între costumele populare. Îmi doresc să facem şi să prind tot ce este mai greu, tot ce a făcut familia mea şi să arăt lumii câtă dificultate este în tot ceea ce facem noi. Vrem să dăm mai departe măcar un pic. Asta îmi doresc. Locuind pe vatra lui Maria Peter, la toţi cei care vin le explicăm că aici a fost şi un cântec frumos, adevărat. De aceea mi-am dorit să merg mai departe şi cu cântecul.  Sunt în anul III la Şcoala Populară de Artă, la clasa doamnei prof. Ana-Maria Dragonici.

            Rep.: - Lumea poate găsi foarte uşor aceste ateliere pentru că, imediat, pe Valea Sălăuţei, cum mergi să vezi Muzeul lui George Coşbuc, la intersecţie, sunteţi pe partea stângă, foarte accesibil, pe un drum bun. Înainte de a începe tu să promovezi aceste costume, nici noi nu ştiam prea multe pentru că nu a avut cine să ne spună. Cred că acum lumea vine.

            Cornelia Bodescu: - Ei nu şi-au dorit publicitate. Dar e păcat să se piardă. Sunt foarte modeşti.

            Rep.: - Multă lume e modestă, dar e păcat să nu spunem poveştile frumoase pentru că altfel suntem invadaţi de poveşti importate din alte zone. Avem şi noi poveştile noastre frumoase.

            Cornelia Bodescu: - În judeţul nostru avem foarte multă bogăţie cu care ne putem mândri. Am ajuns la concluzia că, indiferent de câte piedici am, ar fi păcat să nu arătăm că în judeţul nostru există atâta bogăţie şi să ne mândrim cu ea. Alte judeţe se mândresc cu puţinul pe care-l au şi noi, cu atâta bogăţie, să nu ştim să ne fălim. Nu ne fălim pe neadevăr, ne fălim pentru neamul nostru. În trecut nu aveam acces la atâta publicitate, nu aveam acces la atâta informaţie. Acum, cu atâta informaţie, ar fi păcat să nu ne mândrim cu ceea ce au făcut ei, ar fi păcat.

            Rep.: - Pomul lăudat e frumos, e lăudat, dar uneori se mai dă în el cu câte o botă, să mai cadă câte un fruct, să mănânce şi ei. Cum treci peste obstacole?

            Cornelia Bodescu: - Eu cred că toate sunt cu un rost, chiar dacă vine câte un obstacol, şi din el ai ce învăţat pentru că îţi dă câte un impuls, îţi arată că eşti mult mai puternic. Faptul că am mers la emisiunea „Vedeta populară” mi-a arătat că pot mult mai mult decât mi-am închipuit, în toate. Şi în partea de creaţie mi-am dovedit că ceea ce am văzut în familie, cu ajutorul soacrei mele, pot face mult mai multe decât mi-am imaginat. Mulţumesc lui Dumnezeu că toate sunt cu un rost, că nu mă lasă să mă abat din drum. De când m-am căsătorit am făcut totul încet, fără să-mi dau seama la câtă bogăţie pot să ajung. Şi cu cântecul e la fel. Nu mă lasă Dumnezeu să-l las. Mi-a plăcut cântecul popular de mică, dar nici acum nu mă lasă Dumnezeu să mă abat de la drum, trebuie să cânt şi să ies cu el în lume.

            Rep.: - A fost un moment care ne-a rămas în memorie. Cum te-ai hotărât să mergi la emisiunea „Vedeta populară”? Care a fost imboldul?

            Cornelia Bodescu: - Mi-am dorit să văd cât pot să fac, până unde pot să ajung. Datorită faptului că avem atâtea cântece frumoase şi două fost interprete în comuna Salva, Dumnezeu să le odihnească, care au făcut ceva pe lumea aceasta. Ar fi fost păcat, dacă tot am început să cânt şi stau pe o vatră atât de importantă,  să nu merg să fiu evaluată de profesionişti, să văd, totuşi, până unde pot merge. Şi mi-am spus să încerc. Asta a fost.

            Rep.: - Dar şi să spui povestea mărgelelor...

            Cornelia Bodescu: - Da, asta a fost şi ideea, să fie totul îmbinat. Altfel, nu se poate. Cântecul şi costumul popular cu mărgele sunt împreună, astfel că merg şi cu cântecul, şi cu costumul popular pentru că ne reprezintă cu mândrie şi ne unge sufletul. Istoria neamului nostru românesc nu o putem da la o parte. Trebuie să ne mândrim cu ea indiferent unde mergem, să stăm cu capul sus.

            Rep.: - Ai ales, alături de tine, un artist care întotdeauna se îmbracă impecabil, Domnica Dologa, cu cântecul ei...

            Cornelia Bodescu: - Îi mulţumesc din suflet că a fost alături de mine, că a fost alături de noi şi când am sărbătorit-o pe mama de ziua dumneaei, pe 1 ianuarie,  pentru că toate se leagă. Eu sunt născută în aceeaşi lună ca şi doamna Domnica Dologa, iar mama e născută în aceeaşi zi ca Maria Peter. Ei au fost foarte credincioşi, iar dacă mergi pe credinţă, mergi pe realitate, mergi pe dragoste, indiferent câte greutăţi  ar fi în viaţă, Dumnezeu te ajută să treci peste ele cu brio. Trebuie să-i mulţumeşti Lui că toate se leagă. Doamna Domnica Dologa a fost alături de mine şi îi mulţumesc încă o dată din suflet. Am cântat un cântec al Mariei Peter care cred că a ajuns la inima tuturor şi care a făcut plăcere tuturor, dar şi un cântec al Mariei Butaciu. Un cântec de joc.

            Rep.: - Puteai alege şi altceva...

            Cornelia Bodescu: - Puteam, dar a fost prea scurt timpul.

            Rep: - Ai fi avut forţa să cânţi şi o doină, o baladă, dar a fost un cântec reprezentativ pentru Maria Butaciu.

            Cornelia Bodescu: - M-am gândit că, după această pandemie, să fie ceva mai vesel. Într-adevăr, pot cânta orice, dar am vrut să fie puţină bucurie, omul a fost mai supărat, cu pandemia, cu toate greutăţile, să mai ieşim din această rutină mai domoală.

            Rep.: - Sper că am scăpat de pandemie, să putem face evenimente. Un eveniment frumos, chiar în pandemie,  la care am participat puţini, pentru că nu era voie atunci, a fost „Făcutul steagului” la voi în ocol, în casă.

            Cornelia Bodescu: - Sper din suflet să ne ajute Dumnezeu să facem şi documentarul cu steagul, să lăsăm o mică parte, poate sub 1% din istoria Ţării Năsăudului – „Făcutul steagului” ca la Salva –, să ne mândrim cu ceea ce am făcut şi cu ceea ce a făcut neamul nostru, să nu le lăsăm deoparte pentru că la nunţi şi la toate celelalte evenimente pentru că sunt frumoase şi toate sunt cu rost în viaţă, toate reprezintă bucuria sufletului şi bucuria nunţii, toate dau ceva specific zonei şi sper din suflet ca cei tineri care fac nunţi să nu lase deoparte aceste obiceiuri care se fac – Steagul, Strigatul la găină, Strigatul în prag,  Jocul miresii – toate sunt o bucurie a nunţii, o bucurie care face parte din eveniment, o amintire frumoasă pe care o ai la nunta ta. Ar fi păcat să le lăsăm pentru că nu sunt foarte complicate şi nici costisitoare. Îmi doresc din suflet să văd la nunţi steagul, să mai văd măcar o pereche de tineri îmbrăcaţi în costum,  călăreţi...

            Rep.: - Cei mai frumoşi sunt acolo, în zona voastră.

            Cornelia Bodescu: - Eu, pe băiatul meu de mic l-am lăsat, deşi recunosc că mi-a fost frică de cai, şi acum mi-e frică de cai, dar şi-a dorit foarte mult să meargă şi l-am lăsat. Prima dată n-am vrut să-l las, dar soacra mea a fost foarte decisă şi m-a ambiţionat să-i cumpăr şa şi căpăstru şi le-am împodobit frumos. El acum fiind în străinătate nu are cal, dar şaua şi-a cumpărat-o, aşa că ne mai trebuie doar calul... Eu zic că e ceva frumos, ceva specific zonei şi ar fi păcat să le lăsăm. Trebuie să le menţinem, chiar dacă nu tot timpul, dar măcar cât de cât să le ducem mai departe. Neamul nostru nu a lăsat nimic deoparte şi nu a uitat să ne lase atâta bogăţie.

            Rep.: - Şi fiul tău ştie coase cu mărgele, la fel ca toţi ceilalţi din casă.

            Cornelia Bodescu: - Da, toată lumea a ştiut şi ştie să coase la noi în casă. În tinereţile lor, părinţii soacrei mele doar cu asta s-au ocupat, cu ţesutul şi au cusut de toate.

            Rep.: - Voi, nefăcând o afacere din asta, aţi fost nevoiţi să mergeţi în străinătate.

            Cornelia Bodescu: - Da, am lucrat în străinătate, am venit acasă, dar nu am vrut să fac o afacere din asta, m-am axat doar pe creativitate, să duc mai departe ceea ce au lăsat. Fiul meu Claudiu ştie şi, cu timpul, dacă Dumnezeu o să-i ajute, şi viitoarea noră şi-a dori să înveţe ceea ce am făcut noi. Chiar dacă noi nu o să mai fim, el va putea arăta tuturor celor care vor veni, să le explice, pentru că el ştie mai bine decât mine, pentru că, crescând alături de soacra mea - eu fiind dusă în străinătate, el a rămas cu soacra mea - a învăţat şi ştie. Eu am conducător de tradiţie în urma mea aşa că nu îmi este frică. Acum nu povesteşte foarte mult dar cu timpul se va obişnui şi va putea duce mai departe ceea ce facem noi.

            Rep.: - Se fac şi multe reţete tradiţionale la voi în casă, de exemplu reţeta de plăcintă pe care i-ai dat-o la Nina Rus...

            Cornelia Bodescu: - Este o reţetă foarte veche, pe care o făcea toată lumea, se face cu aluat de pâine şi se coace doar în cuptorul de afară. Se face cu slănină şi cu cârnaţi. E un fel de pizza tradiţională făcută în cuptorul cu lemne. În toate domeniile, ceea ce a fost o bază lăsată din străbuni a fost bun şi a fost de calitate. S-au făcut reţete mai simple, mai complexe, fiecare cu creativitatea lui. Acea plăcintă a fost o pizza pur tradiţională făcută în cuptorul de afară, dar până când nu le scoţi la iveală...

            Rep.: - Oamenii nu ştiau atunci că e pizza, era mâncare făcută de ei, dar foarte gustoasă. Şi mămăliga la tine e foarte gustoasă.

            Cornelia Bodescu: - La noi, şi soacra mea, şi mama soacrei mele, totdeauna, înainte de a se coace mălaiul, după ce au trecut din lapte, ne trimiteau sau mergeam să culegem mălai, îl aduceam acasă şi îl băgam în cuptor pentru a-l usca forţat. Făceam două-trei focuri în cuptor şi-l uscam şi pe urmă îl duceam la moară şi-l măcinam, astfel că mămăliga are un gust şi un miros specific, inconfundabil. Este mai dulce, se face dintr-o făină care este uscată forţat.

            Rep.: - Nu seamănă cu mălaiul industrial pe care-l luăm noi din magazin...

            Cornelia Bodescu: - Sunt foarte multe lucruri pe care le putem învăţa şi pe care le putem aduce în actualitate pentru a vedea câte diferenţe sunt între ceea ce a fost şi ceea ce este acum. Trebuie să lăsăm şi ceea ce este acum, dar să nu uităm ceea ce a fost, şi la mâncare, şi la creativitate, şi la costum, şi în lucru, în toate. Putem pune şi din actualitate, dar să nu lăsăm deoparte nici ceea ce a fost, pentru că în trecut totul era natural în mâncare. În toate domeniile este lucru bun lăsat de demult. Cât putem să nu le lăsăm pentru că ne duc spre bine, nu spre rău, comunicarea care a fost înainte, întâlnirea dintre neamuri, întâlnirea dintre vecini..

            Rep.: - Ţin minte că tânul meu mă ducea seara în poveşti la un alt bătrân din vecin. Atunci stăteai de vorbă, povesteai. Azi nu mai stăm de vorbă, nu mai povestim, fiecare e pentru el. Împrumutăm din străinătate numai ceea ce e mai rău. Nu ne mai povestim poveştile noastre, nu ne mai îmbrăcăm portul. Mă bucur de fiecare dată când te văd în portul popular. Zilele trecute, când am fost la mănăstirea Dobric mă gândeam cum să mă îmbrac. Cel mai bine mă simt când merg la Biserică în portul tradiţional. Poate că unii se uită mai ciudat la mine că sunt scriitor şi mă îmbrac în costum popular, dar îmi este drag, îmi place, şi cel mai bine mă simt în costum popular.

            Cornelia Bodescu: - Chiar dacă nu ne îmbrăcăm toată ziua, dar când avem ocazia ...

            Rep.: - La Biserică, la sărbători, la emisiuni mă duc îmbrăcat aşa. Vorbind de Biserică. Acolo, la voi, aveţi şi un grup de femei...

            Cornelia Bodescu: - Da, eu fac parte şi din corul Bisericii din Salva şi, când am ocazia şi pot, mă duc cu drag. Îmi pare bine că sunt femei care nu lasă corul să moară.

            Rep.: - Dar nici tradiţia, pentru că peste tot pe unde vine Episcopul merg şi ele îmbrăcate în portul popular.

            Cornelia Bodescu: - Ne mândrim că sunt ambiţioase şi nu lasă să moară corul şi tradiţiile noastre. De la bătrâni, dacă există comunicare, învăţăm foarte mult. Învăţăm cum se cântă la morţi, care iarăşi e ceva unic, învăţăm ce trebuie să se cânte pentru că nu sunt toate cântecele scrise şi lăsate undeva. Ele au învăţat de la bătrânii satului, au mers pe cale orală mai departe, aşa cum te-a învăţat tânul tău – şi la noi tot aşa s-a spus: tânul şi tâna – să mergi să comunici. Dacă nu auzi poveştile satului, poveştile oamenilor nu ai de unde să ştii ceea ce a fost, nu ştii cum a fost realitatea.

            Rep.: - Pe tinerii de la oraş care vor să îmbrăţişeze această carieră în muzica populară dacă îi întrebi cu a fost în şezătoare ei nu ştiu să răspundă. Nu ştiu să spună ce bucate se făceau de Crăciun sau de Paşti. Nu ştiu. Ei trebuie să meargă în sat să stea de vorbă cu oamenii, iar dacă nu merg în sat acum există cărţi de unde pot studia cât de cât. Trebuie să ne cunoaştem rădăcinile.

            Cornelia Bodescu: - Pentru tinerii din ziua de azi e mai greu să studieze pentru că nu prea mai citesc, dar părinţii au trăit toate aceste lucruri şi ar trebui să le spună. Atunci când le povesteşti copiilor şi comunici cu ei şi atunci ei au ocazia să te întrebe .

            Rep.: - Dacă le povesteşti sunt curioşi. Ce vă propuneţi pentru perioada următoare?

            Cornelia Bodescu: - Îmi propun să fim cu toţii sănătoşi şi să ne întâlnim cu toţii la mai multe evenimente, să ieşim, să avem cât mai multe realizări toţi, împreună,  să ne întâlnim la tot feluri de evenimente şi să ne bucurăm de viaţă, să ne bucurăm de tot ceea ce ne-a lăsat Dumnezeu pe pământ, să mulţumim la Dumnezeu pentru toate câte le avem. Să fim sănătoşi, pentru că asta e cel mai important.  Să nu lăsăm deoparte tot ce este cultural, să dăm mai departe tuturor ceea ce am luat de la bătrâni şi să-i împingem pe tineri să fie curioşi, să ne întrebe, să comunicăm cu ei şi să le dăruim din dragostea neamului nostru, să-i învăţăm să iubească frumosul şi ceea ce avem pe pământ.

            Rep.: - Mulţumesc. Te felicit pentru recentul Premiu I la Agrieş la prima ediţie a Festivalui-Concurs de pricesne "Maica Cerului”.  Şi îţi mulţumesc că de fiecare dată când ai proiecte frumoase incluzi şi ziarul nostru, „Răsunetul” şi oamenii frumoşi din acest judeţ. Doar împreună, într-adevăr, putem fi o forţă şi să arătăm ţării şi lumii că avem cele mai frumoase datini, poveşti, obiceiuri şi cel mai frumos costum popular din lumea aceasta.