Pe vatra Mariei Peter, acasă la familia de meşteri populari Bodescu

    Deţinătoare a unor adevărate tezaure ale tradiţiei româneşti, comuna Salva a dat, de-a lungul timpului, mnume de rezonanţă în folclorul românesc, precum şi meşteri populari care au promovat şi păstrat cu sfinţenie lada de zestre.
    Zilele trecute, am păşit pe vatra natală a artistei Maria Peter, primul solist profesionist pe care l-a dat judeţul Bistriţa-Năsăud. La invitaţia meşterului popular Cornelia Bodescu, ne-am bucurat de o primire deosebită a trei generaţii, de la bunica Ana, la nora Cornelia şi nepotul Claudiu. Cu toţii duc mai departe meşteşugul cusutului cu mărgele din generaţie în generaţie.
    Sub auspiciile Clubului Femeilor Solidare din Năsăud, coordonat de Iulia Dragu, ne-am bucurat, la şezătoarea de creaţie a familiei Bodescu, de cunoaşterea în detaliu a tehnicilor de realizare a costumului popular autentic. Am asistat cu emoţii la predarea unui caiet moştenire, scris în urmă cu ani buni de bunicul familiei, care are sute de modele şi predat acum generaţiei viitoare cu mesajul de a duce mai departe frumuseţea hainelor străbune.
    De asemenea, familia a predat două reţete vechi care se găteau în familie chef-ului Nina Rus, cu mesajul de a le duce mai departe. Prima reţetă are ca ingrediente ceapa, slănina, cârnaţul, cartofii, dar şi aluatul, toate aşezate într-o oală şi acoperite peste cu aluat, o gustare rapidă şi foarte apreciată de către toţi cei care o savurează, un fel de pizza tradiţională.
    A doua reţetă este de post şi are ca ingrediente ceapa călită, păsatul şi sâmburi de harbuz verde (bostan), dar şi hribe. Se împătură ingredientele în varză şi astfel avem găluşte de post, de altfel foarte gustoase, însă mai puţin cunoscute cu aceste ingrediente.
    Alături de noi a fost prezentă şi Elena Bărbos, director al Asociaţiei Produs în Bistriţa-Năsăud.
    A fost o zi specială, în care cu toţii ne-am bucurat de frumuseţea lăzii de zestre. Documentarul realizat aici va rămâne mărturie peste timp despre modul în care tradiţia este aşezată la loc de cinste la Salva. Am făcut un popas inedit şi în grădina cu lavandă a doamnei director Dorina Buia, la Năsăud, etalând frumuseţea costumului popular într-un peisaj aparte.
    Pentru cititorii noştri am realizat un interviu cu familia Bodescu, pe care o felicităm, la fel cum felicităm şi organizatorii evenimentului, în frunte cu Iulia Dragu.

    Rep.: - Ne aflăm la Salva, acasă la Cornelia Bodescu, pe locurile unde a crescut Maria Peter, prima interpretă profesionistă a folclorului din judeţul nostru.
Cornelia, ce reprezintă pentru tine lada de zestre?
    Cornelia Bodescu: - Lada de zestre e o ladă foarte grea la mine, pentru că eu mi-am ales un drum foarte greu, deşi nu-i bănos, dar e foarte frumos. Este o istorie a unei familii de creatori cu o bogată zestre în ea.
    Rep.: - La un moment dat ai plecat în străinătate, dar te-ai întors pentru că ai simţit că tu eşti cea care trebuie să ducă mai departe aceste tradiţii din familie.    Cornelia Bodescu: - Da, bunica mamei soacre a cusut cu mâna pentru a se putea întreţine. Avea copii, şi pentru a-şi putea întreţine familia, cosea cămeşe cu mâna. Pe vremuri, toată lumea avea şi cămăşi de lucru şi cămeşă de sărbătoare. Costumul nostru popular este foarte complex, atât la explicaţii, cât şi la purtat. O persoană binevoitoare, văzând-o că vrea să muncească, a ajutat-o şi i-a făcut comandă pentru o maşină de cusut Singer, din prima serie de maşini de cusut Singer din America. Eu am norocul ca să am o astfel de maşină de cusut în casă care şi funcţionează, în anul 2020.
Rep: - La cămăşi toate modele sunt cusute cu mâna, cipca este cusută cu mâna, maşina de cusut este folosită la doar la încheiere.
Cornelia Bodescu: - Înainte mai făceau şi căputuri şi pieptare. Familia din care fac parte a făcut foarte multe pieptare cu mărgele. Oamenii mai în vârstă de pe Valea Someşului şi ai Sălăuţei îi cunoşteau, îl ştiau pe bătrânul care venea în târguri cu mărgele şi cu cusături. Era aşteptat ca şi popa, pentru că le aduce haine de sărbătoare.
    Rep: - Prezentaţi-ne pe scurt zestrea familiei...
    Cornelia Bodescu: - Părinţii soacrei mele (bunicul a murit acum doi ani) îmi spuneau tot timpul că în cămară este un cufăr în care există ceva de care trebuie să am mare grijă. Până anul trecut nu m-am uitat ce conţine acest cufăr, dar atunci am avut nevoie de o priceasnă şi, ştiind că ei au cântat în corul bisericii, am vrut să verific dacă nu aveau vreo priceasnă scrisă. Şi, într-adevăr, am găsit şi pricesne, foarte vechi, la care nu le ştim melodiile, dar am găsit şi o adevărată comoară, un caiet cu modele de cusut foarte vechi. În acest caiet se găsesc foarte multe modele vechi şi pricesne, o mică parte din bogăţiile familiei din care fac parte şi în care am venit. Cu drag şi cu multă bucurie îmi doresc să ducă şi Claudiu, fiul meu, mai departe aceste tradiţii, să facă toate aceste modele şi să arate tuturor bogăţia costumului popular autentic de pe Valea Sălăuţei.
    Rep.: - Claudiu, cum crezi că vei duce mai departe această tradiţie a familiei? Crezi că lumea va mai purta costumele tradiţionale?
    Claudiu Bodescu: - Aş vreau să cred multe lucruri, dar prefer să le trăiesc pe fiecare. Sunt foarte încrezător.
    Rep.: - Bunica este cea care a preluat aceste tradiţii de la mama ei, bănuiesc....
    Ana Bodescu: - Da, de la mama şi de la bunica mea. Bunica a fost cea care a cusut prima dată la maşină. A cusut şi cu mărgele, şi cu bumbac. A cusut zeche la fete, căput la feciori, cioareci, rechăle la bătrâni, care sunt deosebite faţă de căputuri.
    Cornelia Bodescu: - În ziua de azi, lumea nu ştie şi nu cunoaşte denumirea costumului popular autentic şi unde şi când se poartă fiecare. Nu găseşti pe nimeni să-ţi explice detaliat aceste lucruri. Eu am aici, în casă, o comoară inestimabilă. Indiferent ce o întreb pe bunica, ştie totul. Din această cauză cred că nu m-am putut obişnui nici în străinătate. Eu a trebuie să vin acasă.
    Ana Budescu: - Bunica mea, părinţii mei au cusut, eu aşa am crescut, făcând haine de sărbători, cămeşe la fete. De exemplu, sunt cămăşi care se iau după vecernie. Până la vecernie se ia o cămaşă împopoţonată, bogată. Veneai acasă acasă de la joc, mâncai sau mergeai cu ceteraşii la o fată, pentru că în fiecare duminică era programată o fată la care mergeau ceteraşii şi cizeşii (feciorii care organizau jocul). Veneai acasă, te dezbrăcai, îţi luai o cămeşă largă, hainele de rând şi mergeai înapoi la joc. Dar nu până seara, ca acum. Bunica îmi spunea mereu: „Când e soarele de o rudă de deal, tu să fii acasă”. Tot timpul mă uitam pe cer să nu treacă acea rudă de deal. Acum fetele vin când răsare soarele pentru nu este organizat. Dar, din păcate, acum, tinerii nu au unde să se întâlnească, aşa că nu e vina lor. Vina este a celor bătrâni care au renunţat la obiceiuri.
    Rep.: - Credeţi că va merge portul popular mai departe?
    Ana Bodescu: - Eu aşa cred. Arta niciodată nu a murit. Eu cred că nu va muri niciodată. Aşa cum i-aţi spus şi lui Claudiu să fie mândru că face parte din această familie, eu spun că nu are cum să nu fie mândru pentru că, părinţii mei au lucrat, soţul meu, Dumnezeu să-l ierte, a fost morar, a fost şi pădurar, dar, după ce a venit în familia noastră a cusut şi cu mărgele. Aşa că, el va fi cel care va duce tradiţia mai departe.
    Cornelia Bodescu: - Şi soţul meu ştie să coase cu mărgele, doar că nu s-a expus. În familia noastră toată lumea a lucrat cu mărgele şi au cusut la maşină. Toată familia mea a lucrat. Şi eu crăp (despic) lemne. Nu contează că e mână de bărbat sau e mână de femeie, lucruri se fac la comun. Se comunică şi lucrul îl facem în comun, împreună. Noi nu am ştiut diferenţia. Am avut şi la câmp, şi animale, dar dacă am avut ceva de gătat, ne-am strâns toţi, cu bărbaţi, cu fomei, şi am lucrat. Când am putut, am mai şi cusut. Ne-am adunat toţi ca să terminăm lucrul şi la cusut.
Rep.: - Cornelia, te-ai apucat şi de cântat. Eşti elevă a şcolii Populare de Artă din Bistriţa şi chiar ai aduc premii pentru judeţ.
Cornelia Bodescu: -Ne aflăm pe vatra regretatei Maria Peter. Părinţii mei au cumpărat de la părinţii lui Maria Peter acest loc şi ar fi urât să nu cinstesc numele ei pentru că aici a stat până la vârsta de 16 ani. Ea a fost fata lui moaşa. Bunica Mariei Peter a fost moaşa noastră.

    Rep.: - Vă invit, când treceţi prin Salva să vizitaţi această familie, pentru că este o familie deosebită. E foarte simplu de găsit, cum iei drumul către Coşbuc, imediat pe partea stângă este o casă cu trandafiri.

https://www.facebook.com/343447509777427/videos/2730857033860460/?__xts__%5B0%5D=68.ARDkJbUHJ5feLgYixbCF1nea7iQNtTc7ustxqwHoBHW_ciK54jMcI3z4pbjvums1tfjzVgBxJ2LIyYGa7_yqiIxQn0EzGtvvmdWJSmerOiRQ0_-SnFLr9XjUBL3eYvl4kPA8fZ5gv1GnNfsJ7e3vsyUzrhdac5kRzcC4CKPcTt_W-2ZEPWZxbCt5JmmBiwYyPi_ERX6vW3MhDj31JDhx5CG88Tjcok6buafGMmsfIU0w7txZRRy_M0hhHxow0mfpRgeybYMkud04Ck_Bf3WpF-MC3uEp9gXofaXSNWA3ai_fmtiD4gBd27IP1E2HOXkvxa9Ln9YIfbhUgE0inNWMurtW6wbUKF30MkAeEw&__tn__=-R