Povestea mărgelelor. Etnologul Emilia Bumb Ometiţă în dialog cu Ana Bodescu, Tezaur Uman Viu

Povestea mărgelelor în familia Bodescu a început de acum patru generaţii. Pe vatra natală a artistei Maria Peter, primul solist profesionist pe care l-a dat judeţul Bistriţa-Năsăud, locuieşte  meşterului popular Ana Bodescu, ce duce acest meşteşug alături de fiu, nora Cornelia Bodescu şi nepotul Claudiu. Cu toţii duc mai departe meşteşugul cusutului cu mărgele din generaţie în generaţie.

„Dintre toate lucrurile pe care le-am învăţat, cel mai drag mi-a fost cel cu mărgelele. Am învăţat de la bunica. pe care le procuram din Târgul din Năsăud. Ele trebuiau să fie mânunţele, rotunde, să nu fie ştirbite că altfel nu arată bine pe cămeşă. Am dus mai departe acest meşteşug. Părinţii mei o lucrat cămeşi, curele, ceptare, pânzături. La bărbaţi, mărgelele erau numai pe guler, rar care mai pune şi pe umăr, la feciori pe guler, pe cept, două rânduri la poală, două rânduri la mână. La noi în casă s-o lucrat costumul popular în întregime”, ne mărturiseşte meşterul popular Ana Bodescu, a cărei zi de naştere a avut loc de curând şi care a fost distinsă de către Ministerul Culturii cu titlul „Tezaur Uman Viu”.   

Nu te puteai îmbrăca oricum şi oriunde „la biserică şi joc luai hainele cele mai împodobite, iar după Vecernie te-ai dus acasă şi ţi-ai luat cămeşi cu mai puţine şire. Haina cu mărgele a fost respectată mai de gală”, spune meşterul popular. Despre Ana Bodescu, Alexandru Pugna, managerul Centrului Judeţean pentru Cultură, declară: „Mă bucur că oameni precum lelea Ana Bodescu că a  primit această recunoaştere, proiectul Ministerului Culturii fiind sub sigla UNESCO. Este aprecierea pentru ceea ce înseamnă cultura noastră a cărei flacără aceşti oameni o ţin vie”.  Artisa Domnica Dologa o numeşte pe Ana Bodescu „un simbol al românismului. Sunt încântată că o cunosc şi că mai există asemenea oameni la noi”.

În cadrul emisiunii TV „Astăzi sărbătorim”, realizată de Menuţ Maximinian la AS Tv, Emilia Bumb, şef Serviciu Cercetare, în cadrul Centrului Judeţean pentru Cultură, a purtat un dialog cu Ana Bodescu, plin de învăţăminte pentru cei care doresc să afle lucruri despre lada noastră de zestre.

         Emilia Bumb Ometiţă: - Unii spun că mai sunt puţini cei care practică meşteşugurile tradiţionale. Aş putea să spun că lucrurile nu stau chiar aşa. În judeţul Bistriţa-Năsăud sunt chiar numeroşi meşteri populari, pe diferite domenii, care lucrează în mod activ, sunt extrem de prezenţi în viaţa comunităţii, sunt chiar modele şi maeştri care, la rândul lor, învaţă tineri să ducă mai departe aceste îndeletniciri tradiţionale. Aş aminti familia Bodescu, pentru că aici vorbim deja despre o tradiţie familială, pentru că sunt bunicii, străbunicii, lelea Ana Bodescu care, în 2020, a fost desemnată Tezaur Uman Viu datorită dosarului extraordinar pe care nora domniei sale, doamna Cornelia, l-a realizat. Este meritul dumneaei acest demers în urma căruia, iată, a reuşit să obţină acest titlu care i se cuvine pe merit. În judeţul Bistriţa-Năsăud există foarte mulţi creatori populari autentici care lucrează şi care pot să vândă aceste creaţii populare către cei care şi le doresc, şi mă refer aici la costume tradiţionale, mă refer la diverse obiecte de interior gospodăresc, mobilier, sculpturi, care toate sunt realizate acasă, în atelierele dumnealor şi care sunt creaţii deosebite. Toţi aceşti oameni sunt inovatori, sunt creatori, creatori de artă populară românească. Noi trebuie să-i punem în valoare, dar trebuie să alocăm şi resurse ca să-i promovăm, pentru că e foarte dificil ca ei să participe la aceste târguri dar, dacă nu există resurse, dacă nu există mijloace de transport... Ei sunt în vârstă şi nu există o strategie de promovare a meşteşugarilor în plan naţional. Centrele reuşesc să organizeze cu mare efort mici târguri, întâlniri sau ateliere meşteşugăreşti împreună cu elevii sau cu diverse şcoli interesate, pentru că la aceste târguri listele sunt realizate de diverse primării pentru care se plătesc diferite taxe. E o dificultate majoră, din acest punct de vedere. Noi, sigur, ar trebui să mai atenţi cu toţii, pornind de la Ministerul Culturii la instituţiile din teritoriu, însă resursele sunt minime. Ceea ce le putem noi oferi, dacă aceste resurse lipsesc, este aprecierea noastră, iubirea sinceră, preţuirea şi, atât cât putem la nivel judeţean, să-i prezentăm, aşa cum sunt ei, modele adevărate pentru generaţia tânără, modele de autenticitate, modele de creativitate şi, sigur că, de la ei trebuie să pornească următoarele creaţii, următoarele modele. Pentru că, dacă nu-i consultăm, dacă nu suntem atenţi la arta dumnealor, ce se va întâmpla în anii următori? Unde se va ajunge cu toate aceste inovaţii în arta populară? Vedem costume populare care nu mai seamănă cu nimic. Sunt creatori tineri, le spun creatori pentru că şi ceea ce realizează dumnealor pot fi numite creaţii, însă ele sunt copii absolut dizgraţioase ale modelelor tradiţionale. Ne ferim să spunem asta, dar trebuie s-o facem pentru că fac mari deservicii artei tradiţionale, artei populare româneşti prin aceste inovaţii şi prin aceste omiteri ale modelelor tradiţionale şi ale pieselor de port popular intervenind după mintea lor, neconsultând nimic, aducând mari deservicii costumelor tradiţionale specifice atât judeţului, cât şi celorlalte zone din ţară. Ar fi bine să ne spună şi meşterul popular Ana Bodescu, care este o persoană modestă, extraordinar de inteligentă, un om care cunoaşte cu adevăratelea cum trebuie să fie un costum popular autentic. Aş vrea să pornim de aici, pentru că toată lumea vorbeşte mult despre autenticitate, despre costum adevărat. Acest lucru se uzitează mai ales în limbajul folosit de interpreţii de muzică populară, pentru că ei au acces la posturile de televiziune şi îmbracă aceste costume. Ce înţelegeţi dumneavoastră prin această autenticitate pe care unii o prezintă la televizor într-o formă în care le convine, pentru că dă frumos pe sticlă?

           Ana Bodescu: - La costum, a lucrat şi unul şi altul, au pus o şipcă cumpărată şi spun că e autentic. Dar înainte toate s-au făcut în casă; s-a ţesut pânza, la cămeşa de sărbători au făcut pânzoaică, la cel de purtat s-o făcut mestecată cu cânepă sau numai din cânepă. La cămeşa cu mărgele a fost pânza mai fină şi s-a lucrat cu mărgele mărunţele care au fost cât mai divers colorate, ca şi câmpul cu flori, să placă ochiului. S-au purtat cu respect. Şi acum ar trebui să existe un respect. Aşa cum se respectă haina de gală şi costumul bărbătesc, aşa ar trebui şi costumul popular autentic şi tradiţional să fie respectat. Ca şi o haină de gală.

         Emilia Bumb Ometiţă: - Când am discutat acasă, la Salva, îmi spuneaţi că dumneavoastră înţelegeţi prin autenticitate lucrul de mână, realizat cu migală, lucrul adevărat. Aici aş fi vrut să ajungem. Pentru că dumneavoastră chiar realizaţi asemenea creaţii. Sunteţi o persoană care aţi realizat pentru foarte mulţi modele populare pe costume unice.

         Ana Bodescu: - Unice. Tot ceea ce lucrăm în casă, lucrăm numai de mână. Cusutul de mână, şipca, de mână.

         Emilia Bumb Ometiţă: - Modelele?

Ana Bodescu: - Modelele, aşa cum am învăţat-o şi pe Cornelia, modelele vin lucrând. Mă apuc de lucru şi îmi vine o idee. Lucrând, schimb şi îmi vine o altă idee. Aşa i-am spus şi ei. Lucrând, îţi vin tot feluri de idei şi le pui în practică.

Emilia Bumb Ometiţă: - Un artist, un creator are ce să spună celor interesaţi în realizarea costumelor şi, poate, ar trebui consultaţi, probabil, şi noi ar trebui să facem asemenea întâlniri în care dumnealor să explice cum erau modele altădată, cum se purtau costumele, pentru că ele se diferenţiau, pentru că nu se poartă costumul de sărbătoare în zile de lucru. Există diferenţieri chiar şi în zilele de sărbătoare.

Ana Bodescu: - Da, la biserică şi la joc luai hainele împodobite frumos. În timpul Vecerniei se oprea jocul, mergeai acasă, te dezbrăcai şi luai haine mai puţin împodobite. În Post, se foloseau culori mai închise şi şâre mai puţine, nu aşa de multe ca în zilele de sărbătoare. La lucru era cămeşa de cânepă sau mai luai şi de bumbac, care era mai veche, dar nu cu şâre, fără şâre.

Emilia Bumb Ometiţă: - Aveţi acasă, la Salva, un adevărat muzeu pe care l-aţi realizat din obiectele pe care le păstraţi, obiecte familiale, dar şi obiecte pe care le-aţi creat dumneavoastră. Aveţi expuse acolo diverse piese de costum popular, podoabe, pentru că Salva este o localitate din judeţul Bistriţa-Năsăud unde sunt nenumărate creatoare care realizează costume populare. Dumneavoastră aţi fost oarecum norocoasă să fiţi cea decorată de Ministerul Culturii cu acest titlu naţional care, sigur, nu aduce beneficii băneşti, pentru că trebuie să precizăm şi asta. Este doar un titlu onorific care nu aduce după sine niciun ban meşterului popular, îi aduce doar notorietate şi respectul comunităţii şi al conjudeţenilor care astfel vă cunosc şi vă apreciază acest meşteşug deosebit pe care-l practicaţi. Acasă aveţi un atelier unde lucraţi, pe masa dumneavoastră de lucru sunt mii şi mii de mărgele de toate mărimile, de toate culorile, chiar amestecate, pe care le alegeţi cu o rapiditate şi o măiestrie extraordinară, le aşezaţi pe aceste piese de costum popular, pe pânzeturi, dar şi pe cămăşi, aşa cum rar se întâmplă în cazuri altor practicanţi de această îndeletnicire tradiţională.

Ana Bodescu: - Pe mine Dumnezeu m-a înzestrat cu acest dar, îmi place să fac lucru bun. Mama, Dumnezeu s-o ierte, îmi spunea: „Unde vezi că nu-i bine strică şi fă din nou ca să fie bine. Dacă ţie îţi place, atunci place şi altora, să fie mulţumit şi omul care-l cumpără, să fie mulţumit de banii care-i dă”.

Rep.: - Adică, să nu fuşăreşti, cum se spune astăzi. Să nu faci mai rar, numai să gaţi repede.

Ana Bodescu: - La cusutul cu mărgele, nu se poate fuşeri. N-ai cum. Nu te lasă fuşereşti, pentru că mărgica-i mărgică, dacă nu o aşezi cum trebuie acolo nu iese nimic bun.

Emilia Bumb Ometiţă: - Eu vă cunosc, ştiu ce lucraţi dumneavoastră acolo, la Salva. Cine vine să comande costumele? Mai sunt interesaţi astăzi oamenii de costume tradiţionale?

Ana Bodescu: - Da, mai vin din sat, din ţară. Mai vin, întreabă, le place să vadă, să cumpere. Îmi spun că le place pentru că e lucru adevărat.

Emilia Bumb Ometiţă: - Oamenii ştiu şi fac diferenţa.

Ana Bodescu: - Sunt mulţi care apreciază munca şi costumul adevărat.

Emilia Bumb Ometiţă: - Sunteţi şi ajutată. Vreau să spun un lucru despre o familie deosebită. Locuiţi împreună cu nora, într-o casă frumoasă în care aveţi şi atelierul, la Salva, dar aveţi şi o relaţie frumoasă. Ştiu pentru că am petrecut împreună momente frumoase acolo şi am remarcat cât de frumos vă înţelegeţi, cât de mult vă susţine nora dumneavoastră, Cornelia, şi cât de luptătoare este pentru a demonstra tuturor ce familie iubitoare aveţi, ce tradiţie îndelungată există în practicarea cusutului cu mărgele în familia Bodescu. Sigur, avem în lucru şi un proiect pe care sperăm să-l aşezăm şi către publicul larg, chiar dacă resursele sunt minime, dorim să facem acest lucru cu arta dumneavoastră. Aş vrea s-o întreb şi pe doamna Cornelia care este intenţia dumneaei pentru mai departe, pentru că, fiecare creator are şi un urmaş, are un ucenic şi, iată, aici, în familie, sunteţi împreună două creatoare deosebite.

Ana Bodescu: - Ea s-a zbătut foarte mult, a luptat foarte mult ca să ajungem unde suntem şi îi mulţumesc din suflet.

Cornelia Bodescu: - Pe mai departe, nu îmi doresc ca doar munca mamei să fie recunoscută, ci a tuturor meşterilor care sunt în judeţ – şi nu sunt mulţi care lucrează cu adevărat. Îmi doresc ca cei care sunt puşi tot de noi – şi îi rog din suflet – să analizeze, să facă un traseu al meşterilor care lucrează, să-i scoată în evidenţă şi să-i ajute să trăiască. Mama are noroc că suntem noi, că am revenit din străinătate şi are susţinere. Dar sunt meşteri care lucrează şi nu au susţinere. Lucrează pe nimic. Dacă s-ar face un traseu pentru a-i ajuta, să fie văzuţi de cei din străinătate, ar face şi ei un leu de pită, cum se spune – se zicea de mult, acum nu se mai zice, costă mai mult. Astfel, s-ar scoate şi valoarea care a fost înainte ca să o cunoască şi tineretul. Pentru că, dacă nu o scoatem înainte s-o cunoască şi tineretul, ei nu au de unde să ştie. Şi atunci, făcându-se trasee pentru a-i promova, pentru a-i arăta lumii şi atunci, meşterii care lucrează, indiferent de domeniu – în lut, în pictură, în sculptură în lemn, în tot ce fac – ar ieşi şi judeţul şi omul şi ar merge toţi bine, ar sta pe un punct şi pe un scaun toţi, la acelaşi nivel. Nu ar niciunul mai sărac, niciunul mai bogat. Pentru că eu asta înţeleg prin a-l iubi pe cel de lângă tine şi să-l ajuţi. Dacă tu bei o cană cu apă, să bea şi cel de lângă tine, eu la asta mă gândesc şi asta am învăţat în viaţă, e cel mai bine, pentru că, atunci, tot judeţul merge bine, indiferent că e în artă, în fotbal, în gimnastică, toţi să meargă pe acelaşi drum, să fie toţi împreună. Dacă merge o instituţie bine şi cealaltă nu merge, atunci nu e bine. Nu merge bine nici lumea noastră pentru că nu putem să avem noi, ca artă tradiţională şi meşteri nu ne putem mândri că suntem atât de bogaţi ca fotbaliştii. Nu putem spune că avem salarii nu mii de euro, noi nu ne putem permite luxul lor, dar măcar puţin. Ca şi în muzica populară tradiţională. E foarte valoroasă dar  nu e plătită. Interpretul de muzică populară tradiţională de multe ori mergea doar de drag să cânte. Într-un interviu, doamna Maria Peter spunea – şi eu de asta mi-am dorit să şi cânt pe vatra locului unde s-a născut, Dumnezeu s-o odihnească acolo unde e – că ea a cântat muzică tradiţională pentru că a iubit muzica, arta şi cântecul popular. Ea nu a făcut bani, nu a fost milionară, nu a fost plimbată în maşini de lux.

Emilia Bumb Ometiţă: - Concluzia ar fi că trebuie să acordăm atenţie culturii tradiţionale, acestor păstrători de valoare naţională, de artă populară românească pentru că, peste timp, generaţiile noastre trebuie să aibă modele, trebuie să aibă la ce să se raporteze pentru a şti şi ei încotro s-o apuce.