Cu drag şi emoţie, despre Adrian Pintea

,, E important să nu mai lăsăm să treacă timpul pe lângă noi. Ideal ar fi să ne facem urgent rost de teme ale existenţei, în care să credem cu adevărat. Din păcăte, trăim într-o lume cu care nu ne putem identifica şi vizavi de care nu poţi să reacţionezi decât afişând o detaşare ironică. Asta atunci când nu-ţi explodează mintea de draci, de dezgust, de panică morală şi de panică a bunului-gust. Iar acestea sunt stări cu care ne confruntăm zilnic. Eu cred că la ora asta naţiunea română doarme îngrijorator de profund, iar horcăitul acestui somn nu-mi sună deloc a bine. Eu sunt foarte ataşat ideii soluţiilor personale. Dacă fiecare dintre noi va găsi câte o solutie de bună calitate, până la urmă vom reusi să ajungem în punctul în care ne vom spăla frumos pe faţă, ne vom strânge mâinile şi vom spune: “Gata cu prostiile! Hai să ne-apucăm de treabă!” şi din nou zic: trebuie să crezi în ceva. În iubire, în Dumnezeu, în dreptate, în armonie. Am avut nevoie de foarte multe ori în viaţă mea să fiu puternic şi am fost exact atunci când a fost nevoie. Regret multe...Dumnezeu mă iubeşte. Am convingerea că întotdeauna trebuie să încerci şi să dai foc corabiei trecutului”, (Adrian Pintea, interviu în Formula As, iulie 2002)

Marele actor Adrian Pintea a fost evocat, duminică 20 octombrie, la Sinagoga din Bistriţa. La iniţiativa bistriţencei Rodica Găurean, regizor tehnic UNATC, organizatorii Bistriţa Studfest au pus în  aplicare  ideea şi astfel festivalul studenţilor din Bistriţa are şi va avea inclus în program Ziua Adrian Pintea. Cristina Istrate şi senatorul PNL Dorin Dobra au răspuns iniţiativei regizorului Rodica Găurean şi astfel, într-o zi de duminică, au poposit la Bistriţa, actorii Ştefan Velniciuc şi Dorel Vişan pentru a-l evoca cu drag şi emoţie pe Adrian Pintea. Adrian Pintea şi-a petrecut o parte din copilărie în zona noastră. A fost un moment emonţionat, duminică, la Sinagogă. Poveştile din culise, poveştile cu şi despre actori, fragmente de viaţă, parfumuri din lumi apuse sau pe cale de a se stinge. Oameni care au deschis uşa mărturisirilor, când mai vesele, când mai triste, dar mereu însoţite de emoţie. Totul a început cu un telefon Lavinia Tatomir Pintea - Dorel Vişan.

Era o structură specială, era o plămadă

Ştefan Velniciuc: Am fost printre profesorii lui la Facultatea de Teatru. L-am cunoscut la începuturile lui în această meserie. Am stabilit din capul locului o legătură mai specială, pentru că eu îmi descoperisem un hobby - călăria, ceea ce l-a pasionat şi pe el, şi chiar asta ne-a apropiat la început. După aceea, ne-am întâlnit pe parcurs, mai puţin pe scenă, mai mult la radio, pe platourile de filmare. Adrian Pintea, pe care cu emoţie şi drag îl evoc astăzi, era o structură specială, era o plămadă care nu putea trece neobservată. Încă din studenţie, el s-a impus ca o prezenţă particulară în peisajul teatral de la noi, de aceea a şi fost folosit de la început pentru calităţile pe care le avea şi avea har, ceea ce nu e puţin lucru. Era şi un coleg, un coleg foarte bun şi generos şi era o mare plăcere să te afli în preajma lui, să colaborezi cu el, să schimbi păreri, gânduri, dorinţe. Viaţa este ciudată. Când s-a prăpădit, am fost şocat, nu mă aşteptam. El şi-a câştigat un loc aparte în această breaslă şi ar fi bine ca locul acesta şi prin contribuţia iniţiativei dumneavoastră să se permanentizeze şi să fie un reper pentru generaţiile care urmează, fiindcă, cred că, mai ales, în vremurile nebune pe care le trăim, cum zicea poetul ,,în acest secol nervos, mai ales, oamenii sunt mai instabili, decât principiile”, e vorba de Labiş, pentru că am nevoie de repere. Probabil, menirea artiştilor e să zgândărească dincolo de scoarţa superficială a existenţei şi să-i amintească omului că este om.

A fost un artist care nu semăna decât cu el însuşi

Dorel Vişan: Întâlnirile de genul acesta ne fac să ne uităm în noi, acolo unde este comoara. Adrian Pintea a fost o comoară. Un artist care nu semăna decât cu el însuşi. Când lucram la filmul ,,Un bulgăre de humă”, în regia lui Nicolae Mărgineanu, eu Creangă, el Eminescu, au fost foarte multe discuţii în legătură cu faptul că Eminescu şi Creangă sunt două mari personalităţi culturale, dar care sunt şi reţinuţi ca figuri, trebuie să treacă prin fotografia care e prin manualele şcolare, şi la Creangă şi la Eminescu. Şi asta aveam cu Adrian, povestea că el stătea aşa, nu se mişca. Eu îi ziceam: măi Adriane, mişcă-te, pentru că lumea nu ştia cum arăta urechea stângă a lui Eminescu, ştie numai cum arăta faţa. Şi zice: ,,Domnule, mi-ai dat o descoperire extraordinară. Eu nu mă mişcam, ca lumea să îl vadă tot timpul pe Eminescu”. Dar, Eminescu nu era cunoscut din spate, nu ştia nimeni cum arată. Asta a fost una dintre poveştile care stau la fundamentul artei, de a aduce în discuţie destine, pentru că Creangă şi Eminescu au fost destine. A fost o experienţă plăcută tot filmul.

Sunt bucuroasă că facem evenimentul pe care îl doresc de cinci ani de zile

Rodica Găurean, UNATC: În mine se întâmplă ceva ciudat. Sunt bucuroasă că facem evenimentul pe care îl doresc de cinci ani de zile. Vreau ca această scândură dragă actorilor să nască dragoste în această zonă plină de suflet artistic, să venim în stagiune cu piese de teatru pentru bistriţeni, iar în afara stagiunii să venim cu actorii care pot să susţină evenimente. Vreau să facem şi o şcoală de vară din partea UNATC pentru tinerii între 14-18 ani. Şi dacă am vorbit de UNATC, vreau să nu uităm de activitatea didactică a lui Adrian Pintea  în UNATC, La conducerea UNATC avem tot un bistriţean, pe domnul Adrian Titieni.

Soţia mea l-a iubit dubios de mult

Dorin Dobra, senator PNL: Ne-am dori ca acest lucru să se permanentizeze. Dacă astpzi lucrurile, cu ajutorul lui Dumnezeu, merg bine, vom avea o zi Adrian Pintea, de acum, la fiecare festival studenţesc ce se va mai ţine vreodată la Bistriţa. Mulţumesc celor care astăzi s-au trudit şi au venit la Bistriţa, în amintirea unui om pe care soţia mea l-a iubit dubios de mult.

L-am cunoscut personal pe vremea când eram copil

George Avram, viceprimar municipiul Bistriţa: Adrian Pintea, o parte a copilăriei lui şi-a petrecut-o la bunicii lui care locuiau într-un cătun, în Pleş, aparţinând de comuna Dumitra. Acest cătun era la o distanţă de doi kilometri de casa mea părintească şi atunci când venea în vizită la bunicii săi trecea şi prin localitatea Mintiu şi îmi aduc aminte cu plăcere de vizitele pe care le făcea într-o zonă frumoasă şi liniştită. L-am cunoscut personal pe vremea când eram copil. Era cu patru ani mai mare decît mine. Îi port un mare respect. Mă bucur că după atâţia ani de zile, măcar post mortem, Consiliul Local, în onoarea şi memoria marelui actor Adrian Pintea, a hotărât ca o stradă din municipiul Bistriţa să îi poarte numele. Un semn de apreciere şi de respect faţă de activitatea pe care marele actor a avut-o în teatru şi cinematografie.

Adrian Pintea s-a născut la 9 octombrie 1954, în localitatea Beiuş, judetul Bihor, fiul unui medic renumit din Cluj. Tatăl a murit înainte de naşterea actorului şi mama s-a recăsătorit cu George Pintea, fost aghiotant al lui Ion Antonescu. A copilărit la Beiuş şi Oradea. Era un copil fragil, sensibil şi frumos. Scria versuri şi proză, desena şi iubea animalele, îndeosebi caii. În clasa a şaptea primea premiul pentru poezie din partea unei reviste pentru liceeni din Oradea. Atunci a recitat pentru întâia oara în public o poezie, “Invitaţie la vals”, şi a impresionat profund publicul. Cânta la chitară şi iubea rock-ul. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, şectia actorie, promoţia 1979 şi Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L. Caragiale”, secţia regie film, promoţia 2004. A predat actoria din 1990. Din 2002 avea titlul de Doctor în domeniul Teatru. Lucrarea de doctorat: “Hamlet sau actorul lucid”. A scris versuri cu sensibilitate şi profunzime. Era Cavaler al Templului şi avea funcţia de Mare Gardian al Marelui Priorat Magistral al României.