Cu sau fără religie pentru copiii noştri?

“Deci le-a vorbit lor iarăşi IISUS zicând: Cine îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii” ( In. 8.12)

Una dn cele mai mari realizări, dacă nu cu adevărat cea mai mare a anilor postdecembrişti, zişi “ai democraţiei” ce trebuia construită, a fost libertatea şi posibilitatea de a deveni şi a trăi noi şi copiii noştri ca nişte creştini. Rafturile librăriilor s-au umplut de cărţi noi, de un alt tip de decât cea a autorilor fără Dumnezeu, ziarele, televiziunile şi apoi şcoala au introdus elementul religios în firesc, precum apa în deşertul însetat. A studia religia în şcoală a devenit cea mai mare realizare educaţională. Astfel puteam ridica un alt tip de elev şi visam să ridicăm o altfel de societate, cu adevărat morală, curată, onestă. Elevii aveau posibilitatea să opteze pentru ce cult doresc, astfel că părinţii care nu au putut să le asigure în familie o educaţie creştină copiilor lor aveau acum această posibilitate la care înainte nici nu puteau visa, Religia fiind obiect de învăţământ ca toate celelalte şi de o noutate absolută. Îmi aduc aminte entuziasmul elevilor pentru aceste ore în acei primi ani şi voi duce din această viaţă ca cele mai frumoase amintiri şcolare pe elevii la ceas de rugăciune, la evlavia cu care ei – la gimnaziu, liceu- aşteaptă ajutor de la Dumnezeu spre luminarea minţii la teze, examene, la ore. Cât de mult iubesc ei, mai ales adolescenţii pe acei profesori care ştiu să le predea fizica, literatura, muzica, istoria şi toate celelalte obiecte într-o viziune creştină, deşi nimeni nu se preocupă să asigure profilor o astfel de viziune în perfecţionările ce se fac, adesea cu prea puţin folos!

Iată că după circa două decenii, duşmanii lui Dumnezeu se regrupează, se află adesea ”la butoane” importante (tip CNCD), şi se zbat să scoată Religia din şcoală, adică şansa de a da o educaţie creştină tinerei generaţii. Dacă nu pot face asta, ştiind că nu e încă momentul, doresc să o facă măcar opţională. Ştim că mulţi dintre dv., părinţii, n-aţi frecventat Biserica în vechiul regim, de teama de a nu vă pierde serviciul sau a avea alte neplăceri (profesorii, poliţiştii şi alte categorii). Astfel, dv. înşivă nu aţi putut avea o cultură religioasă, iar copiii n-au putut creşte într-un mediu creştin. Ceeace este mai grav este că mulţi părinţi au ajuns să nu înţeleagă importanţa obiectului Religie, crezând că având prea multe obiecte, s-ar mai putea dispensa de unul şi anume tocmai de Religie, ceea ce este o greşeală catastrofală, fiindcă de Religie depinde destinul fiecărui elev şi respectul de care vă veţi bucura din partea lor. E ca şi cum ai avea bogăţii multe într-o casă, dar ea stă în întuneric, astfel că nu discernem gunoiul de aur. Predarea religiei îl face pe elev să deosebească valorile, binele de rău, adică să-l facă Om. Lipsa ei îl duce pe copil, viitorul om, la materialitate exclusivistă, dăunând spiritualităţii sale, îl lipseşte de baza Moralei. O morală fără credinţa în Dumnezeu este un fals, un rudiment. Elevul care este convins că “Există un Dumnezeu drept, care binele-l răsplăteşte şi răul îl pedepseşte” va fi un altfel de cetăţean, de om decât cel care se zbate pentru averi, putere socială, plăceri dobitceşti, călcând peste semeni şi nerespectând decât patmile cărora le este rob.

Pentru ce s-au căznit comuniştii-de la Marx-Lenin-până mai ieri să depărteze pe oameni de Dumnezeu? Fiindcă astfel de oameni devin puternici, de neînfrânt, care deosebesc minciuna de adevăr, pe care nu-i poţi amăgi, minţi, manipula şi pe care nici moartea nu-i poate speria.

Tu, părinte, nu astfel de fii voieşti să ai? Priveşte la cei ce voiesc să-ţi depărteze fiul de cunoaşterea lui Dumnezeu! Le-ar lua icoanele, cărţile sfinte, obiectul Religiei. Aceştia sunt antemergătorii lui Antihrist, fiindcă şi acela va forţa pe oameni să uite de Dumnezeu ca să-l slăvească pe el, prezentându-se ca Dumnezeu: Tatăl şi Fiul la un loc. Cei de azi ar laiciza totul, fiindcă vor să vă prefacă într-o turmă bună de exploatat, de manipulat după ştiute interese economico-politice. În loc să înalţe mintea voastră şi a copiilor voştri, ei o apleacă spre pământ, spre ţărână, spre sex, perversiuni, dezmăţ moral, negând familie, societate, Dumnezeu, sub pretextul libertăţii. A libertăţii de a vă ucide comoara sufletelor voastre şi a fiilor voştri. Ei sunt mai primejdioşi decât comuniştii, căci omul viclean te pierde mai degrabă decât duşmanul făţiş. Aşadar, ia aminte! Ia aminte iubită mamă şi tată, ce faci cu destinul copiilor tăi, fiindcă aspră socoteală vei da în faţa lui Dumezeu când te va întrebade:”Ce ai făcut cu fiii tăi? Unde au ajuns?”

Mulţi părinţi au devenit creştini văzând pe proprii lor copii aşezându-se seara şi dimineaţa în genunchi în rugăciune. Fiii voştri au devenit mici apostoli, purtând lumină dumnezeiască şi preasfântă. Le-aţi luat pilda?

Iar şi iar suntem puşi în faţa necesităţii de a alege, precum întâii oameni în Eden: pe Dumnezeu sau pevrăjmaşul Lui? Şi de atunci până azi aceeaşi elecţie, doar că în infinite forme. Tu, mamă şi tu, părinte, dacă-ţi iubeşti fiii, fiicele trebuie să alegi bine şi să te zbaţi pentru ca acest bine-apa vieţii – să ajungă la cei cărora le-ai dat viaţă. Când Napoleon a ajuns consul şi apoi împărat, foştii revoluţionari, adepţii ghilotinei, i-au cerut să nu introducă Religia în şcoală, dar înţeleptul corsican i-a refuzat categoric: ”Eu am nevoie de oameni. Pe omul fără Dumnezeu nu-l guvernezi. În acela tragi cu tunul.”