Cultură
|
Profesorul universitar dr., poetul, criticul literar şi traducătorul Ion Pop, scriitorul clujean care a îndrumat “Echinox”-ul, a fost oaspetele de onoare al Bistriţei, în cadrul manifestării... |
Dar cum să nu fie greşalnic fiecare dintre noi, bre? Dacă a greşit primul om, supărând prin neascultare pe Creatorul lui, toţi ceilalţi care coborâm din strămoşul Adam suntem supuşi greşelii, fiind... |
|
În sala de şedinţe a Consiliului Judeţean Teleorman, s-a lansat în prezenţa unui public elevat şi a unor personalităţi culturale marcante cartea lui Ilderim Rebreanu, intitulată Spectre în labirintul... |
Editura Singur anunţă crearea unei serii de 50 de volume de poezie română cu rimă, purtând genericul: “Întoarcerea poetului risipitor”. Proiectul a fost demarat cu condiţia expresă a eliminării... |
|
Numărul 3 pe acest an al publicaţiei “Mişcarea literară” este dedicate poetului Ioan Alexandru, cel care a fost un prieten bun al bistriţenilor, a cărui chip ne salută în fiecare zi din faţa... |
Lumea a primit în mijlocul ei fluturii care vin din Stele, de dincolo de munţii de poveste. Dansul lor este balsam pentru sufletele sensibile, care sunt în acelaşi plan spiritual cu aceste gingaşe... |
|
Motto:
„Scriu pentru că vreau să-l văd pe Dumnezeu de
aproape”
-Grigore Vieru-
Nici că se putea un motto mai fericit pentru acest album, mărturie că Poezia este respiraţia lui Dumnezeu pe... |
Omul, din punct de vedere spiritual, este întotdeauna un creator, indiferent de vârstă.
Am primit, în dar, de Sfântul Nicolae, cartea REGELE DIMINEŢILOR, autor, Dorian David, Editura Tipomur, Târgu... |
|
,,primul gând îl pun pe cântar botezându-l
şi după colţul unui cântec
păşesc ceva mai vioi... |
O nouă carte de eseuri primită de la doamna Jeniţa Naidin, mă cucereşte pur şi simplu, încă de la început, mai ales că psihologul Virginia Brănescu ne spune că cele 31 de eseuri cât cuprinde volumul... |
|
Biblioteca Judeţeana Bistriţa-Năsăud şi Editura Eikon, în parteneriat cu Uniunea Artiştilor Plastici – Bistriţa, organizează miercuri, la ora 17, la Galeria Arcade 24, în cadrul celei de-a şaptea... |
Miercuri 14 decembrie 2011, ora 19,00, Sinagoga Bistriţa
“Cine sunteţi dumneavoastră, domnule ANDREI MUREŞIANU? ”
Conferenţiază prof.univ.dr.Ioan Buzaşi
“ Cum mi-am petrecut ‘comunismul... |
|
Complexul Muzeal Judeţean Bistriţa-Năsăud vă invită la expoziţia „Icoane pe sticlă. Artă şi tradiţie” a profesorului Cristean Andrei Hideg. Tânărul profesor efectuează în 2006 o vizită la Sfântul... |
O poveste a frumosului tradiţiilor româneşti. Centrul Cultural Municipal “George Coşbuc” s-a dovedit a fi neîncapător pentru spectacolul aniversar la împlinirea a 25 de ani a Ansamblului Folcloric “... |
|
Federaţia Naţională de Folclor din România s-a întâlnit la Bistriţa într-o atmosferă de sărbătoare. Sala de coregrafie a Centrului Cultural Municipal Bistriţa a fost neîncăpătoare pentru delegaţiile... |
În remarcabila sa operă „Jurmalul fericirii”, Nicolae Steinhardt, monahul de la Rohia, evreul care l-a aflat pe HRISTOS, relatează între multe altele cum a fost botezat în închisoare, devenind... |
|
Sezonul colindelor şi a frumoaselor tradiţii creştineşti şi româneşti a fost deschis şi de Corala „A. Mureşanu” din Bistriţa, care încearcă să răspundă numeroaselor invitaţii şi în acest sezon.... |
Peste tot unde te duci şi te întâmpină cu sufletul în palmă prietenii te simţi ca acasă! Ori de câte ori te duci în ospeţie pe alte meleaguri şi oamenii de acolo te primesc şi te privesc cu o... |
|
Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Beclean, Inspectoratul Şcolar Judeţean, Departamentul de Pregătire a UBB Cluj-Napoca vor organiza manifestarea “Colindul strămoşesc, o înălţare la Cer”.... |
Ediţia a V-a a Festivalului interjudeţean de colinde şi obiceiuri de iarnă “Raza soarelui “ este organizată de Inspectoratul Şcolar al judeţului Bistriţa-Năsăud, în colaborare cu Primăria oraşului... |
|
O poezie cuminte, blândă, ne propune poeta Lucreţia Bucur în volumul ,,Stele sub zăpadă”(Editura ,,George Coşbuc”, Bistriţa, 2011).
Versurile Lucreţiei Bucur creionează un spirit romantic, iubitor... |
Maieru, din coasta Măgurii. Uşa cuibului uşor deschisă. Intru în liniştea istoriei, salut fuior al visurilor trecutelor vremuri, salut prietene, mă bucur să te văd iarăşi, îndrăzneşte şi intră la... |
Pagini
Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
Având ca temă „TENDINȚE ACTUALE ALE ROMANULUI ROMÂNESC”, cea de-a XIX-a ediție a Colocviilor...
Comentarii
Prof. Monica Cioanca, lector Centrul Județean de Excelență: Matematica – un prag către cunoaștere
io -
Vin, 16:21
Mi-a plăcut ideea că excelența la matematică nu depinde doar de talent, ci și de perseverență,...
Președintele Nicușor Dan, la inaugurarea SCJU Bistrița: Felicitări comunității din Bistrița!
Jo. -
Lun, 11:01
Fraților,
Avem și noi necazurile noastre,
Dar inca "nu este apocalipsa"!
P.s.🤣
Vizionează „Mr...
Senatorul Cristian Nicula: România are nevoie de un guvern și de oameni politici care să pună țara pe primul loc
Dorel de Bistrita -
Lun, 10:59
Stati linistiti, pentru ca este ” numit ” doar de fatzada … pentru ca nici presedintele statului si...
Deputatul Bogdan Ivan (PSD BN): Mureșan. Pentru noi, ești tot un Bolojan
Dorel de Bistrita -
Lun, 10:57
Stati linistiti, pentru ca este ” numit ” doar de fatzada … pentru ca nici presedintele statului si...
Președintele Nicușor Dan, la inaugurarea SCJU Bistrița: Felicitări comunității din Bistrița!
Leon -
Dum, 11:42
Lăsând la o parte faptul că Președintele României Nicușor Dan participă la inaugurare a lucrărilor...
Aniversări
Cele mai sincere urări de sănătate, împliniri şi bucurii, în zi de naştere, d-nei CLEOPATRA LORINŢIU, diplomat, scriitor, îndrăgit realizator de...
În zi de naștere, transmitem calde urări de bine doamnei profesor Alina Lucreția Sălvan, director al Liceului Economic Năsăud.
Este o zi specială pentru doamna profesor Camelia Tabără, consilier județean. Vă dorim ca Bunul Dumnezeu să vă facă parte de multă sănătate, energie...
In Memoriam
Pentru noi, cei de pe strada Oștezei, Lucreția Cătinean nu a fost doar o vecină. A fost un om al locului.








































