Dan Popescu: Marii dictatori contemporani și voința lor de putere stil Nietzsche

În lume astăzi exisă câteva țări foarte puternice din punct de vedere militar, în primul rând, iar la conducerea lor se află dictatori fără scrupule care, ca și filosoful german de renume, anticreștin notoriu, Friedrich Nietzsche, 1844-1900, cred că morala vine pe ideea instinctului și biologicului, morala aceasta a lor este o voință de putere și validează și legitimează dominarea și exploatarea celor slabi de către cei puternici, ei aduc practic teoria reevaluării tuturor valorilor, adică toate valorile tradiționale sunt valori false, nonvalori și aici ei incriminează, printre altele, creștinismul și filosofia tradițională, creștinismul, de pildă, s-ar autoanula prin iubire și milă, adică nu trebuie să-ți iubești aproapele pentru că atunci aceasta înseamnă un fapt împotriva voinței de putere, iar mila creștină atentează la esența vieții și scade ființa biologică a omului.

         La acești mari dictatori esența vieții, ca și la Nietzsche, constă în potențarea voinței de putere, în timp ce exploatarea aparține acestei esențe a vieții și este funcțiunea ei organică fundamentală, toate celelalte nu mai contează, nu avem nevoie de credință în rațiune, să n întoarcem la biologic, iar valorile tradiționale vechi, libertate, adevăr, bine, nu mai sunt scopuri, ele devin mijloace de potențare a vieții, ele, vechile valori, sunt pseudovalori și ficțiuni iar lumea este infinită și repetabilă interpretare.   La acești mari dictatori esența adevărului devine ,,eu cred că”, fiecare dintre noi fiind un ,,eu” care are un adevăr al lui și nimic nu mai este sigur.

         Acești dictatori ai lumii contemporane, acești șefi supremi ai unor țări foarte puternice militar, consideră că morala creștină, este supunere, iluzie, penitență, resentiment, acesta din urmă fiind expresia unei dorințe nesatisfăcute. Se persiflează creștinismul, renunțarea, iubirea de aproapele, care ascund voința de putere, de libertate, de senzualitate, de instinct. Toate valorile vechi sunt valori false, sunt idoli, iar acești idoli sunt în amurg, Dumnezeu a murit, iar tradiția este bolnavă și este necesară o reevaluare a valorilor și pentru că Dumnezeu este mort, atunci nici o persoană nu este vinovată, doar oamenii au inventat ideea de scop, scopul nu există în realitate, iar liberul arbitru este o greșeală ca să-i facă pe oameni răspunzători, iar ideea de Dumnezeu a fost cea mai mare obiecție adusă existenței. Liberul arbitru este un sentiment de superioritate asupra celor obligați să se supună, eu sunt liber, el trebuie să se supună, spune dictatorul, care consideră că esența vieții include exploatarea și violența, ca și liberul arbitru, acești factori sunt factori primordiali ai întregii istorii. Dictatorul acesta, care are o puternică voință, se mândrește că este străin de orice compasiune, voința încătușată nu există, sunt doar voințe puternice și voințe slabe, turma trebuie să aibă supunere și respect față de cei de sus, omul este născut pentru a fi liber, dar nu fiecare om ajunge să aibă o voință puternică. Aristocratul determină valorile, și îi este suficient să spună ,,Eu vreau”. Dictatorii aceștia  cred că sunt oameni superiori și inferiori, stăpâni și sclavi, totul este de la natură, iar natura este mai credibilă decât civilizația. Orice cultură superioară este întemeiată pe aservirea unei rase mai slabe de către una mai puternică, sunt morale de stăpâni și morale de sclavi. Doar dictatorul-aristocrat creează valori și reguli, zic ei, iar baza moralei lui este dorința de putere și el este stăpân în virtutea stăpânirii pe care o are de la natură. Stăpânul este liber, sclavul nu poate fi liber, sclavul așteaptă, stăpânul poruncește iar legea este bună pentru sclavi. Voința de a învinge este o pasiune pe care o are doar stăpânul care nu se rușinează de propria moralitate.

         Voința de putere este cea mai intimă esență a existenței pentru marii dictatori, adică această voință de putere este caracterul intim al ființei ca atare. Voința lor este doar voință de putere, adică voința vrea puterea iar ceea ce se vrea în voință este tot puterea.

                                      Dan Popescu