De cinci ani, nemţii din Kassel sunt alături de noi

Zilele acestea, o delegaţie germană din judeţul Kassel, formată din cinci persoane, se află într-o vizită de lucru în judeţul nostru. Delegaţia este condusă de Gerald Herber, prim-consilier în Consiliul Judeţean Kassel. Alătura de acesta se află Otger Wedekind, consilier judeţean, Jutta Ruddenklau, adjunctul primului consilier, Harald Kuhlborn, purtător de cuvânt şi profesorul Heinrich Schnatmann, preşedintele Asociaţiei Internationales Bildungs- und Sozialwerk.

Ieri, membrii delegaţi germane au fost primiţi oficial de reprezentanţi ai Consiliului Judeţean, ai Instituţiei Prefectului şi ai Camerei de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud.

Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud şi-a manifestat deschiderea externă încă, de acum cinci ani, când a încheiat un parteneriat cu Consiliul Judeţean Kassel, o convenţie de cooperare în diverse domenii de activitate.

Obiectivul misiunii de lucru a delegaţiei germane a fost acela de a evalua stadiul acţiunilor derulate până în prezent, de a defini planul de acţiuni pentru 2010, dar şi de a deschide noi domenii de colaborare.

,,Judeţul Bistriţa-Năsăud are potenţial pentru energie din surse regenerabile”

Tema discuţiilor a constituit-o evoluţia pieţei de muncă de muncă europene în contextul crizei economice, posibilitatea dezvoltării unor proiecte axate pe surse de energie regenerabile, precum şi continuarea acţiunilor cu caracter umanitar din partea germanilor şi a proiectelor comune.

,,Domeniile principale de cooperare vizate au fost în economie, turism, sănătate, agricultură, telecomunicaţii, administraţie publică. Avem în acest sens câteva acţiuni notabile, cum ar fi implicarea artiştilor plastici români şi germani în diverse proiecte comune, şi multe alte acţiune derulate prin prisma relaţiilor de colaborare dintre Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud şi Consiliul Judeţean Kassel. (…) Vă asigur de întreaga noastră susţinere în proiectele demarate şi în cele pe care le vom iniţia pe viitor”, a declarat Liviu Rusu, preşedintele CJ B-N.

La rândul său, prim-consilierul judeţean Gerald Herber a subliniat:

,,Am început vizitele din 2005 şi am fost bine primiţi întotdeauna. De cinci ani, parteneriatul germano-român este activ, am venit cu ajutoare şi sprijin, dar am şi demarat proiecte comune şi am devenit parteneri egali cu partea română. Vizita noastră are două obiective principale. În primul rând, am dori să ne informăm asupra posibilităţii dezvoltării unor proiecte în domeniul utilizării energiei din surse regenerabile. Judeţul dumneavoastră are potenţial pentru a produce energie din surse regenerabile. (…) Al doilea obiectiv este legat de problema socială, precum şi problema sănătăţii”, a spus Gerald Herber, prim-consilier judeţean, CJ Kassel.

Nemţii din Kassel şi posibilităţile de a investi în Bistriţa-Năsăud

Alte teme de interes pentru delegaţia germană au fost legate de infrastructură, turism, mediul înconjurător, precum şi posibilităţile de extindere pe plan economic şi administrativ.

Rezultatele pozitive ale relaţiilor existente între CJ Bistriţa-Năsăud şi CJ Kassel sunt cunoscute încă de acum cinci ani, când o delegaţie din judeţul nostru, din care făcea parte şi Vasile Bar, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie, a vizitat Germania, la invitaţia Consiliului Judeţean Kassel.

,,În urmă cu cinci ani am făcut parte din prima delegaţie a Consiliul Judeţean care a vizitat judeţul Kassel, şi îi mulţumesc pe această cale, domnului profesor Heinrich Schnatmann. (…) Din punct de vedere economic, în judeţul Bistriţa-Năsăud numărul investitorilor germani a fost depăşit în ultimul timp de numărul investitorilor italieni. Avem 202 societăţi comerciale cu capital italian şi 175 de societăţi comerciale cu capital nemţesc, dar firma care iese în evidenţă este firma Leoni, cea mai mare firmă din Transilvania cu peste 4.370 de angajaţi”, a spus Vasile Bar, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Bistriţa - Năsăud.

,,Delegaţia germană a găsit un partener de dialog adevărat în Consiliul Judeţean B-N şi a promis realizarea unei oferte concrete care va cuprinde documentaţia necesară precum şi toate detaliile referitoare la aceste proiecte”, ne-a declarat Remus Lungu, consilier relaţii externe în cadrul CJ B-N.

Programul delegaţiei germane cuprinde pe lângă participări directe la şedinţe de lucru, şi întâlniri cu reprezentanţii administraţiei publice locale, ai Spitalului Judeţean, precum şi vizite la societăţile comerciale Leoni, Comelf, la Forumul Democrat German din Bistriţa şi la Centrul de zi „Micul Prinţ” pentru copiii cu autism.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5