,,Demon și înger”- un nou roman al realităților contemporane
Împletind în chip armonios realitatea cotidiană cu ficțiunea, scriitoarea Dora Alina Romanescu reușește să transpună într-un tablou bine conturat imaginea lumii contemporane, oferindu-ne posibilitatea de a descoperi caractere umane aparte, destine înfășurate pe mosorul rigid al vieții. Fiecare secvență din romanul ,,Demon și înger”are stropul ei de moralitate. Protagonistul este Samuel Rusalin, cel care dă greutate romanului, a cărui viață seamănă, într-o oarecare măsură, cu parabola ,,Fiului risipitor ”. Sufocat de amintirile copilăriei, petrecută numai în lipsuri materiale, dar și de scenele imorale care se petreceau în viața intimă a părinților săi, Samuel se dedică învățăturii, obține o bursă pentru a studia în străinătate și ajunge la Universitatea Tehnică Massacchusetts, își ia doctoratul în cadrul Universității Harvard și devine unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați oameni de știință din America. Își repudiază părinții, nu le recunoaște efortul făcut, îi denigrează într-un mod neașteptat: ,,Vreți să știți cât mă simt de întinat de mizeria pe care am trăit-o alături de voi, părinții mei ? Nici nu vă trece prin minte că mi-ați distrus întreaga ființă. Blestemaților ! ”Blestemul se întoarce însă, asupra lui. Devine un demon, un ,,devorator de fecioare ” pe care le cucerește prin eleganța câștigată în anii petrecuți la studii în străinătate, prin prezența de spirit a omului cultivat, dar mai ales cu bogăția financiară de care dispune, distrându-se cu ele și făcând amor în cele mai luxoase hoteluri. Drept mulțumire, le oferă câte un lănțișor de aur cu pandativul inscripționat ,,love ”. Este omul care se ascunde sub o falsă identitate privind numele și profesiunea sa : Jean Tack, Carol Ralf și Gil Boltan. În toate aceste situații, el trăiește cu satisfacția că victimele lui nu vor afla niciodată cine se află în spatele acestei minciuni, devenită pentru el o adevărată virtute. Cea care îl va introduce în tainele vieții sexuale este Julia, o prostituată din Palma de Mallorca, apoi Yulia, o adolescentă de cinsprezece ani îi va deschide curiozitatea virginității, după ce au făcut cunoștință pe o pagină de socializare. A urmat Roberta, de șaisprezece ani, apoi Laura, Adela, Viviana, Miki, Cecilia și alte câteva, eleve în ultimul an de liceu, aflate într-o tabără de vară la Vama Veche. Ultima sa victimă este Tibiana Avram, profesoara de limbă engleză, însoțitoarea grupului de elevi de pe malul mării. Insistent și curtenitor, admirat de părinții domnișoarei, falsul pilot din cadrul trupelor NATO își pune în aplicare planul de căsătorie. După ce și-au petrecut luna de miere în insulele Maldive și în croazieră, la foarte scurt timp, Gil Boltan simulează întoarcerea sa la unitatea militară de care aparține. O neînțeleasă tăcere se așterne între ei, până când sosește vestea că avionul în care se afla Gil s-ar fi prăbușit în condiții necunoscute. Investigațiile nu reușesc să elucideze cazul pilotului, dar destinul devine implacabil. Tibiana, aflată în vizită la fratele său în America, participă la o conferință susținută de un mare inventator român, care nu este altul decât soțul ei, Gil Balton, cu numele său adevărat, Samuel Rusalin. Tibiana îi adresează o avalanșă de reproșuri. Regretele lui nu sunt luate în seamă : ,,Pentru Gil, trecut în veșnicie, am doar gânduri de bine, pentru bărbatul din viața mea care a vrut să pară dispărut, am păreri de rău, pentru un farsor nu am niciun strop de clemență ”. Făcându-și un proces de conștiință, demonul devorator de fecioare devine ,,înger ”, renunță la demnitățile publice și caută calea împăcării și a iertării. Cartea are un final fericit pentru ambele personaje.
Romanul are o structură aparte în care predomină dialogul deosebit de dinamic, direct, încărcat cu expresii specifice adolescenților, în viața cărora, Dora Alina Romanescu știe să pătrundă în cele mai ascunse detalii. Evocările sale au un caracter moralizator, sunt semne de întrebare pentru tinerii de astăzi, prinși în mrejele curiozității excesive și a pretențiilor exagerate, fără de care, consideră ei, nu există fericire, nu pot fi moderni, dar nici nu se rușinează atunci când greșesc. Ei cred că este normal să trăiască cum simt, fără nicio regulă impusă de școală, familie și societate. Prozatoarea are o remarcabilă aptitudine pentru reprezentările caracterologice ale personajelor, multiplică observațiile asupra acestora, printr-un vocabular liber, uneori șocant, preluat din împrejurările cotidiene. Folosește cu abilitate arta contrastelor care se dezvăluie îndeosebi prin dialogul interior. Dora Alina Romanescu este un fin analist și un inventator de psihologii verosimile. Imaginația creatoare dă culoare și sens scrierilor sale. Arta descriptivă și portretul fac parte din arhitectura stilistică a autoarei. Cultivă o frază atractivă, bine așezată în text, iar verbul ei se conjugă la toate timpurile și nuanțele sale estetice. Parcursul acțiunii este înnobilat de texte biblice pline de înțelepciune și credință în Dumnezeu.Citind cartea Dorei Alina Romanescu, trăiești cu impresia că ai în fața ta ecranul cu un film în care se derulează scene din viața cotidiană.
Citiţi şi:
- Destinațiile exotice- punctul de relansare al turismului în 2020
- 20 curiozități despre apa minerală
- Urmează să îi cumperi cadou unei femei din viața ta? Nu pleca la cumpărături fără să citești LISTA cu SFATURI
- Cele mai populare jocuri de păcănele: Top 10 sloturi online
- O mănăstire din judeţ va deschide un centru pentru copii orfani
Adaugă comentariu nou