Despre bucuria lecturii

Ne-am obișnuit ca numele lui Aurel Podaru să fie iremediabil legat de scriitorul Pavel Dan. Trebuie să recunoaștem, Aurel Podaru a trudit ca nimeni altul pentru ca memoria scriitorului din Triteni și a operei acestuia să nu se stingă odată cu trecerea timpului.  Exemplara ediție critică, îngrijită cu migală, alte volume și studii legate de opera lui Pavel Dan, revista ,,Paveldaniștii', toate acestea ilustrează cu asupra de măsură roadele muncii lui Aurel Podaru pentru posteritatea lui Pavel Dan și, implicit, a lui însuși.

Volumul despre care îmi propun să scriu aici însă, revelă o altă față a scriitorului din Beclean.  O altă față a aceleiași monede, aș spune. Este vorba de activitatea acestuia de cronicar literar, volumul la care fac referire cuprinzând cronici de întâmpinare scrise pe parcursul a aproape trei decenii (1992-2020). Textele cuprinse în ,,Exerciții de întâmpinare" (Editura Casa cărții de știință, Cluj-Napoca, 2020) au apărutî după cum menționează autorul, în revistele ,,Minerva", ,,Mișcarea literară", ,,Bucovina Literară", ,,Răsunetul cultural", ,,Mesagerul literar și artistic", ,,Ecouri", precum și în cotidianele ,,Răsunetul" și ,,Făclia de Cluj".

Se poate observa, parcurgând primele texte din care, faptul că Aurel Podaru scrie cu dragoste pentru cărțile citite și admirație pentru autorii lor. Fără a fi encomiastic în mod gratuit, Aurel Podaru întâmpină cărțile asupra cărora își apleacă atenția cu generozitate. Le parcurge cu sfială și curiozitate mereu proaspătă și scrie despre ele cu pioșenie. ,,Exercițiile" propuse de cronicar constituie un demers lucid și admirativ în același timp.

Sunt elocvente, în acest sens, cuvintele lui Dumitru Cerna, redate pe coperta a patra a cărții: ,,Rar mi-a fost dat să descopăr, într-o carte de cronică literară, atâta pioșenie și iubire, dublate de tot atâta generozitate intelectuală și socială. De la debuturi literare, în poezie ori proză, la cărți ale scriitorilor consacrați, de la monografii ale unor localități însemnate cu roșu în calendarul așezărilor de patrimoniu ori cărți de cronică sportivă, la recenzii, epigrame, dramaturgie, cărți de istorie ori religie, toate sunt citite cu o atenție ageră, de prieten, de aliat al autorului, și apoi recenzate cu o emoționantă prețuire."

Având așadar instrumentele criticului literar, Aurel Podaru se așează mai întâi pe o onestă  și sfioasă poziție de egalitate frățească cu scriitorul, demers ce conferă, indubitabil, o tonalitate diferită cronicii propriu-zisă. Cronicarul nu își întocmește textele sub forma unor sentințe (estetice, morale, valorice etc.), ci respiră în același ritm cu opera, revelându-i, în cele din urmă, părțile bune și chiar părțile mai puțin bune.

Să nu îl bănuim însă pe cronicar că ar fi un laudativ incurabil! Înainte de toate, felul în care își concepe textele provine dintr-o nemăsurată dragoste pentru literatură și pentru scriitori. Apoi, întâlnim, dn loc în loc, pasaje în care cronicarul scoate la lumină și neajunsuri ale cărților comentate. Că o face cu un soi de sfiiciune, este o cu totul altă poveste... ,,Dacă ar fi ceva de reproșat autoarei, i-aș reproșa tocmai graba cu care își scrie cartea, o grabă care duce, inevitabil, la insuficienta aprofundare caracterologică a personajelor, unu la mână. Iar, în al doilea rând, această grabă duce, de asemenea, la amestecarea celor două stiluri, stilul gazetăresc dovedindu-se impropriu în paginile în care protagonistul le vorbește celor două interlocutoare (...). Acest stil, fie-mi îngăduit să spun, se pretează bine la notele de călătorie, domeniu în care Veronica Balaj excelează." (pp. 11-12)

Ceea ce se cuvine a fi reținut înainte de orice din volumul acesta, este această bucurie senină a lecturii ce transpare din fiecare text. Dincolo de admirația pentru scriitori și cărțile acestora, Aurel Podaru oferă lecția neprețuită a mulțumirii sufletești ce ar trebui să însoțească actul lecturii. Dialogurile acestea pe care le poartă cronicarul cu cărțile parcurse stă cumva sub semnul recunoștinței și al bucuriei. Fiecare carte despre care scrie devine, astfel, un eveniment, un prilej de sărbătoare spirituală și sufletească.  Cu adevărat exerciții ,,de întâmpinare" sunt cronicile din această carte, ele ieșind înaintea cărților, primindu-le cu generozitate.