Diaspora din Feldru a sărbătorit activ, în cadrul Zilelor comunei, prin manifestări relaxante

Întorşi acasă, cu drag şi dor, cu suflet de român iubitor de ţară şi de locurile natale, aşteptaţi de rude, părinţi, fraţi, surori, prieteni, o parte dintre cetăţenii comunei Feldru, cei care lucrează în străinătate, formând diaspora română în Irlanda, Spania etc., s-au mobilizat şi au organizat frumoase, captivante şi relaxante activităţi în cadrul unui eveniment deosebit din viaţa comunei, sărbătoarea şi omagierea istoriei comunei, de către diaspora feldrihană, prin manifestări de suflet, de românism, de sensibilitate şi mare prietenie dedicate sărbătoririi a 200 de ani de la naşterea lui Vasile Naşcu.
Activităţile sportive şi recreative, desfăşurate în perioada 13-15 august, de către cei din diaspora feldrihană, au debutat cu un cros, pe un traseu local, inclusiv pe malul Someşului, unde concurenţii au depus un efort suplimentar pentru a ieşi învingători şi a-şi fortifica organismul.
Câştigător a fost Simion Scridon, care a fost recompensat cu simbolice cupă, diplomă şi medlie, ceilalţi fiind şi ei recompensaţi tot în mod simbolic.
Merită de menţionat faptul că cel care s-a implicat foarte mult în organizarea acestor multiple evenimente ale diasporei a fost Dan Galben (Frim), care lucrează în Irlanda, şi care a pus mult suflet în toate activităţile desfăşurate.
La sediul Primăriei Feldru a avut loc un simpozion ştiinţific, unde a fost lansat volumul „Vasile Naşcu – 200 de ani de la naştere – 1816-2016” – Diaspora Feldrului îşi omagiază plaiurile natale, un omagiu adus de feldrihanii de pretutindeni omului valoros al comunei, volum coordonat de fiul satului, Alexandru Uiuiu.
Un mobilizator campionat de fotbal în sală a adus pe teren, într-o întrecere captivantă, echipele: FC Vasile Naşcu 2016, Greorius –Cafe, John Extratereştrii, Spartanii, Borusia Feldru şi FC Nepos, câştigătorii campionatului fiind John Extratereştrii, fiind premiaţi simbolic locul I, II şi III.
O activitate de o sensibilitate aparte s-a derulat la frumoasa şi moderna pensiune „La Danny” din Feldru, o oază de relaxare, unde s-a desfăşurat un frumos şi elocvent concurs de interpretare de muzică populară românească autentică, la care concurentele Maria Varvari şi Mădălina Marti au demonstrat certe calităţi interpretative, având costume tradiţionale româneşti autentice şi un repertoriu adecvat, încântând asistenţa prin prestaţia lor.
De menţionat faptul că Mădălina Marti a prezentat un autentic obicei de nuntă – strigatul în prag şi strigatul la găină, cu o găină frumos împodobită şi păstrând autenticul, dând dovadă de o voce şi un timbru deosebit, un repertoriu edificator, o speranţă a folclorului autentic şi o viitoare profesionistă în muzica populară tradiţională românească.
Maria Varvari a obţinut premiul pentru interpretare, iar Mădălina Marti premiul pentgru popularitate, fiind recompensaţi şi rapsodul popular la vioară (ceteră-primaş) – Viorel Neamţu, un păstrător de cântece ale neamului şi tânărul Gigi Veşa la acordeon.
Această elocventă manifestare de românism autentic s-a desfăşurat sub simbolica siglă „Cântă valea, cântă Lazu”, câştigătorii şi participanţii fiind premiaţi cu cupe, diplome şi medalii simbolice.
Ziua de Sfântă Marie Mare – 15 august, s-a încheiat cu un campionat de şah la baza de agrement „La Danny” de lângă Someş, unde câştigătorul, Varvari Eze a primit aceleaşi premii simbolice.
La aceste relaxante şi mobilizatoare momente ale disporei a participat şi primarul comunei Feldru, Grigore Ţiolan, care a apreciat implicarea disporei în sărbătoarea comunei, felicitând organizatorii şi pe cei implicaţi direct în organizare – Dan Galben (Frim), membrii familiei – fraţi şi alţi prieteni din diaspora.
Au fost trei zile de mare sensibilitate românească şi patriotică.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5