Din culisele istoriei localităţii Rodna

Următorul obiectiv menţionat în testamentul lui Ginghis-Khan era cucerirea Ţărilor Române, dar aici intervine o “defecţiune” a istoriei.
Expansiunea regatului maghiar la est şi sud de Carpaţi şi acceptul regelui Bela al V-lea (1235 ÷ 1270) de a acorda azil politic lui Kotian şi cumanilor săi, vechi duşmani ai mongolilor, au modificat cursul istoriei. În această situaţie, marele khan tătar Batu hotărăşte pedepsirea Ungariei şi face pregătirile pentru invadarea ei.

Prima coloană tătară, condusă de către generalii Cadan şi Buri, pleacă din Podolia, intră în Moldova de nord şi în Transilvania prin trecătoarea Cârlibaba (Pasul Tătarilor), în cursul lunii martie a anului 1241. De la Pasul Rotunda, coloana se va bifurca, o parte va trece în Maramureş, iar cealaltă va urma cursul râului Someş, spre aval.
Băştinaşii, avertizaţi probabil de ciobanii care sălăşluiau cu turmele prin munţi, se vor retrage din sate în cetatea Rodnei, veche fortificaţie militară condusă de către saşi.
În faţa pericolului, saşii, împreună cu valahii, nu vor aştepta asedierea fortăreţei, ci vor ieşi în întâmpinarea tătarilor, ocupând poziţii de apărare pe îngusta vale care asigura accesul către localitatea lor. Condiţiile din teren - valea îngustă, delimitată de munţii abrupţi, nu permitea desfăşurarea cavaleriei tătare, aşa că primul atac al tătarilor a fost respins. Generalii Cadan şi Buri recurg la tradiţionala stratagemă tătară: se retrag, lăsând impresia că îşi acceptă înfrângerea. Crezând că au obţinut o victorie totală, rodnenii neglijează apărarea cetăţii şi încep să-şi petreacă sărbătorile de Paşte (31 martie). Pe fondul unei victorii uşor obţinute şi a consumului mare de vin, localnicii reduc vigilenţa şi intră în panică la declanşarea celui de-al doilea atac, aşa că tătarii trec uşor de apărători şi pătrund în cetate, unde nimicesc aproape toată populaţia. Cronicile afirmă că în acea zi de Paşte ar fi murit de sabia tătară un numar de 4.000 de oameni. Pristaldul saşilor s-a predat şi a fost obligat, împreună cu cei 600 de saşi rămaşi în viaţă, să devină călăuzele tătarilor pe drumul spre Bistriţa.

Conduşi de saşi, tătarii vor coborî pe Someş până în dreptul actualei localităţi Ilva Mică, de unde vor trece, prin Pasul Strâmba, în localitatea Josenii Bârgăului şi apoi spre Bistriţa.
Interesant este faptul că saşii nu au ales calea mai lungă spre Bistriţa (prin Năsăud, pe Dealul Târgului), ci drumul cel mai scurt. Documentele timpului ne spun că bistriţenii se aşteptau la o invazie tătară dinspre Năsăud, având iscoade în actuala localitate Dumitra (Villa Demetri) care să-i anunţe despre mişcările armatei tătare. Însă trădarea saşilor rodneni avea să-i aducă pe tătari din altă parte decât se aşteptau apărătorii cetăţii, Bistriţa fiind cucerită la doar câteva zile după căderea cetăţii Rodnei (la 2 aprilie 1241). Strategia greşită a saşilor rodneni va duce la decimarea a 6.041 de creştini, în ciuda opopoziţiei vehemente a celor doi comandanţi ai cetăţii, Lentenk şi Hermann. În “Codexul Mănăstirii din Luxemburg” se regăsesc menţiuni despre aceste evenimente: “În anul 1241 de la întruparea Domnului, în duminica Paştilor, peste codrii Carpaţilor au năvălit tătarii în Rodna, un târg al ungurilor, omorând 4.000 de oameni, ... în marţea aceleaşi săptămâni au fost omorâţi în târgul Nosa (Bistriţa), 6.014 creştini, ... De asemenea, în joia misericordiei au căzut în oraşul nostru Hermannsdorf (Cibin) mai mult de 1.000 de oameni.”
Interesant este faptul că drumul ales de către saşi (sub ameninţarea armelor) spre Bistriţa a ferit localnicii din Ţara Năsăudului de atacul tătarilor. Unii istorici fac menţiunea că mici grupuri de tătari ar fi ajuns la Parva, Runc sau Zagra, dar ar fi fost imediat ucişi de băştinaşi.
După cucerirea Bistriţei, trupele tătare s-au împrăştiat în podişul Transilvaniei, deschizând un front de atac de cca. 100 de km.
Coloana tătară, care urcase în Maramureş, condusă de însuşi Batu-Khan, avându-l alături pe generalul Subotai, au devastat şi jefuit voievodatele maramureşene, trecând apoi şi pătrunzând adânc în regatul maghiar până la Miskolc, de unde vor coborî spre sud şi vor distruge cetatea Eger. Impactul asupra populaţiei maghiare a fost catastrofal, tătarii ucigând toţi locuitorii cetăţii şi însuşindu-şi tezaurul catedralei din Eger.
( Fragment din volumul Istorie Furată, Cronica românească de istorie veche ce va fi lansat vineri, de la ora 17.00, la Centrul Cultural Municipal Bistriţa)