Doina Pană: Cei care cer abrogarea Ordonanței 114 dovedesc o inconştienţă uriaşă. Ordonanța este în beneficiul românilor
Deputatul PSD Doina Pană a făcut câteva clarificări privind Ordonanța de urgență nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare.
“Noi avem gaz românesc, peste 90%, în condiţiile în care OMV Petrom, care este producător şi îşi vinde lui pentru producerea de energie electrică la 68 de lei pe MWh este rezonabil. Este o măsură nu doar bună pentru români, dar şi pentru economie. Aveam, până nu demult, şase fabrici care produceau îngrăşăminte chimice şi care făceau şi export, dar din motive de gaze şi preţul crescător al acestora, patru dintre ele s-au închis. Datorită Ordonanţei 114, acestea se vor redeschide. Al doilea punct al Taxei pe lăcomie, referitor la taxele bancare, la finalul lui 2018, totalul băncilor din România a realizat un profit de 5,8 miliarde lei, deci un randament pentru ele de 30-40%. În Germania, randamentul este de 3% şi media pe Europa de 7%. La noi, spre deosebire de alte ţări, diferenţa dintre dobânda la impozit şi la credit este uriaşă, adică de 7%, în Germania este de 1%. La noi, la depozit se primeşte sub 1%, iar la credit poate depăşi 7%. Printre bănci, sunt care acţionează şi în Germania, şi în România. Ce spune această taxă care apare doar când vorbim de lăcomie. Dacă creşterea ROBOR, este mai mare de două procente, doar atunci băncile vor fi taxate. La ora actuală se discută între Guvern şi bănci pentru că, până acum, băncile între ele hotărau cu cât se împrumută şi media însemna ROBOR -ul care mergea 3 sau 6 luni de zile, deşi între ele apoi nu mai existau tranzacţii. Un alt punct este majorarea salariilor, începând cu 1 ianuarie 2019, un sfert din diferenţa cât ar trebui să fie salariul din 2022 şi decembrie 2018, trebuie să se aplice conform Legii salarizării. Tot ordonanţa are şi excepţie la profesori, după ce la medici s-a aplicat această majorare, se va aduce la 1 septembrie 2020 nivelul din 2022. Vorbim mai departe, în ordonanţă, despre majorarea pensiilor, adică se aduce punctul de pensie la 1 septembrie 2019, ceea ce ar trebui să se aplice în 2020, deci, tot în folosul românilor. Indemnizaţia socială ajunge de la 640 la 704 lei, aplicabil tot în septembrie 2019. O măsură cu ecouri pozitive este reglementarea plăţii muncii suplimentare şi a drepturilor salariale aferente, noutate cu care vine stabileşte salariul minim pe ţară în domeniul construcţiilor la 3000 lei. La ora actuală, ne confruntăm cu o situaţie ciudată. Cu ani în urmă, în sistemul de licitaţii din domeniul public erau foarte multe firme care se contestau între ele. Am ajuns, la ora actuală, să avem lipsă de forţă de muncă pe piaţa construcţiilor, situaţii în care nu se prezintă nici măcar o singură firmă când se scoate la licitaţie o lucrare. La salariul minim în construcţii se va scuti de impozitul pe venit salariile între 3000 şi 30.000 lei brut pentru angajaţii firmelor cu specific construcţii, acest lucru vine nu doar ca un stimulent pentru cei care lucrează în construcţii, dar şi pentru firmele respective. Constructorii spun că măsura aceasta va aduce în ţară circa 50.000 români care lucrează în domeniul construcţiilor afară. Diferenţierea la salariul minim, pentru angajaţii cu studii superioare este nu la 2080 ci la 2350, în condiţiile în care au cel puţin un an de muncă în profilul studiilor. Măsura 7 se referă la restituirea taxei de poluare; Măsura 8, la acordarea voucherelor de vacanţă, Măsura 9 – înfiinţează un fond de dezvoltare şi investiţii care nu are nicio legătură cu fondul suveran de dezvoltare şi investiţii, în care sunt prevăzuţi 10 milioane euro pentru proiecte multianuale – dispensare, centre medicale de permanenţă, spitale, şcoli, campusuri, apă-canal, transporturi, drumuri. Aceşti bani vor putea fi accesaţi de UAT-uri, dar şi universităţi. Pentru o comună poate fi un avantaj foarte mare pentru că poate însemna şi finalizări de proiecte. Sunt situaţii în care lucrările sunt rămase nefinalizate, iar prin FDI, acestea vor putea fi finalizate. A zecea măsură, în premieră în România, este finanţarea, dezvoltarea şi modernizarea staţiunilor balneare. Este o resursă uriaşă pe care niciodată n-am exploatat-o la dimensiunea care ar merita. Există 31 de staţiuni balenare de interes naţional pentru dezvoltarea lor putând participa UAT-uri, dar şi privaţi care să primească grantul de 200.000 euro pentru a-şi construi pensiuni sau alte proeicte care pot duce la atragerea turiştilor în zonele respective. Măsura 11 se referă la înfiinţarea, amenajarea şi dotarea grădiniţelor cu profil sportiv. 1000 de grădiniţe vor avea, pe lângă terenul alocat construcţiei, şi terenuri de sport, încât să învăţăm copiii de mici să iubească şi să practice sportul. A 12-a Măsură se referă la Pilonul II de pensii. Ordonanţa nu desfiinţează Pilonul II de pensii, ci spune că, dacă nu eşti mulţumit de cât de rentabil au fost valorificaţi banii tăi, care au fost viraţi, poţi să soliciţi să-i treci la Pilonul I. Asta nu înseamnă că iei cu tine şi banii care au fost deja depuşi, ci vor fi folosiţi de către Fondul de Investiţii. A 13-a măsură este Programul care investeşte în tineri, în momentul în care faci o şcoală ai dreptul la un credit de 40.000 lei, fără dobândă, cu termen de graţie pe perioada cât durează cursurile. Este pe 10 ani şi garantat 80% de către stat. Se poate folosi pentru sănătate, pentru educaţie, pentru locuinţe, pentru orice, dacă tu, la momentul în care ceri creditul, eşti într-o perioadă de instruire. A 14-a măsură este „Contul junior”, un program oferit pentru toţi copiii din România, în intervalul 0-18 ani. Se deschide automat la trezorerie un cont gratuit, la care, dacă părinţii depun 1200 lei pentru copilul lor, primesc dobândă 3% de la stat, mult mai mare faţă de dobânda de pe piaţă şi-ţi mai dă statul 600 lei, cu o singură condiţie, să nu-i scoţi până la majorat” a declarat Doina Pană.
Deputatul a concluzionat: „ Îi las pe cititorii dumneavoastră să hotărască dacă această ordonanţă nu este în beneficiul românilor. Cei care cer abrogarea ei dovedesc o inconştienţă uriaşă, mai ales că prin măsurile aplicate spunem foarte clar la ce ne referim, la beneficii directe pentru români referitor la salarii, pensii, preţ la gaz, la tot ce înseamnă un trai mai bun pentru viaţa de zi cu zi, plus relansarea economică. Atât preşedintele, cât şi opoziţia, care se aliază pe faţă la tot ce spune acesta, demonstrează că nu le pasă de nimic.
Citiţi şi:
- Ioan Turc: PNL a lansat o campanie de susţinere a Pilonului II de pensii. Este atacat un drept de proprietate
- Ioan Turc: Tăierea pensiilor speciale e un început de reparaţie morală. Nu e normal ca pensia să fie mai mare ca venitul net din activitate
- DE ASTĂZI: Val de scumpiri- cresc prețurile energiei electrice, gazelor, carburanților și alimentelor, precum și ratele la credite
- Predicții 2019 pentru piața monetară și piața de credite
- Daniel Suciu: A fost o zi cu voturi extrem de benefice pentru pensionari şi românii cu credite
Comentarii
Aţi pronunţat corect INCONŞTIENŢĂ URIAŞĂ. Vă spune toată lumea avizată, fără excepţie, că Ordonanţa de urgenţă nr. 114/2018 este foarte dăunătoare pentru domeniul economic şi bancar şi voi o ţineţi înainte ca proştii. Dacă rămâne ne alegem sigur cu infrigement din partea Comisiei Europene. FEREŞTE-NE DOAMNE DE PROŞTII CU INIŢIATIVĂ.
Adaugă comentariu nou