Dr. Nicoară Mihali despre, Eminescu prin Maramureș, la Colegiul Național ,,Liviu Rebreanu”

Victor Ştir

În Sala Festivă a Colegiului ,,Liviu Rebreanu” a avut loc miercuri, de la ora 12.00, o întâlnire cu scriitorul băimărean dr. Nicoară Mihali, de la Casa Corpului Didactic Baia Mare, pe care elevii îl țin minte dintre o serie de filme didactice, proiectate anii trecuți, în cadrul unui proiect derulat de Ministerul Învățământului. Întâlnirea a fost organizată cu sprijinul Catedrei de limba și literatura română, reprezentată de profesoarele și scriitoarele Elena M. Cîmpan (membră a Uniunii Scriitorilor din România), moderatoarea întâlnirii, și Eugenia Zegrean, binecunoscute cititorilor bistrițeni.

Așa cum la prezentat Elena M. Cîmpan, dr. Nicoară Mihali este poet, prozator, dramaturg, jurnalist,folclorist, etnograf, şi antropolog, de asemenea, realizator de emisiuni TV, cercetător și autor de studii monografice, semnatar a nu mai puțin de 51 de cărți. Nu în cele din urmă, este de amintit că a susținut un doctorat în sociologie la Universitatea ,,Babeș-Bolyai” cu o apreciată teză despre răzbunare, vendetă, în tradiția Țării Oașului. În continuare, dr. Nicoară Mihali a vorbit elevilor despre ,,Mihai Eminescu, peregrin prin Maramureș”, titlul unei foarte frumoase cărți care accentuează fațete mai puțin cunoscute ale operei și vieții geniului nostru național. Cu un rar talent de povestitor și cu căldura cu care vorbește propriilor săi copii, autorul a relatat o călătorie pe care Eminescu ar fi făcută în Maramureș la vârsta de 20 de ani, însoțit de Constanța Dunca-Șchiau, născută  la 16 februarie 1843, la Botoșani, și răposată în 1923, la București. Botoșeneanca, având antecesori în Maramureș, a fost una dintre primele scriitoare române, cu studii foarte bune, la Colege de France și specializare în pedagogie la Viena. Cei doi tineri ar fi participat la o conferință la Șomcuta și ar fi făcut o pauză de odihnă, masă, la părintele Ioan Chindriș din Budești, apoi prin pasul Prislop ar fi trecut în Bucovina. Aceasta ar fi prezența lui Eminescu în Maramureșul din care marele poet spunea că ne tragem toți, referindu-se, firește, la descălecatul voievozilor maramureșeni în Moldova. Dr. Mihali s-a referit la sensurile înalte ale iubirii în opera lui Eminescu, dar și în Micul Prinț de Antoine de Saint-Exupery sau în Evanghelia apocrifă, scrisă în limba coptă, de Maria Magdalena.

Precizarea câtorva coordonate ale studiului monografic ,,Liviu Rebreanu” pe care dr. Mihali l-a publicat în 2018 a încheiat cea de a doua secțiune a timpului pe care oaspetele și l-a propus pentru a se adresa elevilor, cu un patos care a cuprins momente semnificative ale biografiei marelui prozator, ca de pildă, trasul clopotelor bisericii din Târlișua, la nașterea viitorului scriitor, de asemenea, discursul de recepție la Academia Română, apreciat de Nicolae Iorga, într-o măsură, adversar până atunci al lui Rebreanu.

Scriitorul Lazăr Năsui, tot din ,,desantul” de la Baia Mare, a prezentat, pe scurt, desigur, volumul ,,Moartea cărților”, conținând eseuri puțin sceptice despre dispariția cărții clasice, pe hârtie, așa cum o cunoaștem. Opinia lui Năsui este că eseurile sunt provocatoare, doresc să ne atragă atenția și se problematizării chestiunea, însă cartea nu va dispărea niciodată. Încheierea optimistă, tonică, a declanșat aplauzele elevilor școlii de elită, încântați de întâlnirea pentru care dr. Mihali a adresat mulțumiri directoarei Susana Gălățean.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5