Duminica Floriilor (a 6 din Post)

Suntem în Duminica a şasea din Postul Paştilor, numită de români Duminica Floriilor iar în veacurile trecute “a Florilor” sau a “Stâlpărilor”, care ne aminteşte de intrarea triumfală a Mântuitorului în Ierusalim, înainte de Patimile Sale.Cu puţin timp înainte de această intrare solemnă în oraşul sfânt al evreilor, Mântuitorul a vestit ucenicilor pentru a treia oară patimile, moartea şi învierea Sa. Tot cu câteva zile înainte, îl înviase pe prietenul Său Lazăr din Betania, cel ce era mort de patru zile.
În ajunul intrării în Ierusalim Mântuitorul cu ucenicii revin în satul Betania, unde au fost primiţi cu entuziasm de locuitori şi li s-a pregătit o cină - o cină a recunoştinţei – în casa unui oarecare Simon Leprosul. Era de faţă atât Lazăr cel înviat, cât şi surorile sale, Marta, care slujea la masă, şi Maria care, luând “ un alabastru cu mir de mare preţ”,l-a turnat pe capul şi picioarele lui Iisus, fapt care a provocat murmure din partea unor participanţi, şi mai cu seamă din partea lui Iuda, viitorul trădător, socotind că mirul s-ar fi putut vinde cu un preţ bun, iar banii puteau fi împărţiţi săracilor. Mântuitorul le-a replicat acelora, prevestindu-Şi din nou moartea: “ pentru ziua îngropării Mele le-a păstrat, căci pe săraci îi veţi avea pururea cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi pururea” (Ioan 12,7-8) ştiind că nu peste multe zile Maria se va număra printre mironosiţele care se vor îndrepta spre mormântul Său, sa să-I ungă trupul cu miresme.
În ziua următoare, duminică are loc intrarea solemnă sau triumfală a lui Iisus în Ierusalim. Este lucru cunoscut că în antichitate erau primiţi cu o solemnitate deosebită într-un oraş sau în capitala unei ţări împăraţi, regi sau comandanţi de oşti, de regulă când se întorceau biruitori din războaie, dar şi în alte împrejurări. Locuitorii oraşului respectiv, îmbrăcaţi în haine de sărbătoare, purtând cununi de flori sau de frunze pe cap, ori buchete de flori şi ramuri înverzite în mâini, îi ieşeau în întâmpinare în afara zidurilor, în aclamaţii şi strigăte de bucurie, apoi intrau în cetate, împreună cu cel aşteptat şi cu însoţitorii lui, într-o impreosionantă procesiune.
Iisus intra în Ierusalim, cetatea regelui David, ca un Împărat al păcii, iar mulţimile care L-au întimpinat – printre care se vor fi aflat şi unii din cei vindecaţi de El, Îl aclama ca pe Mesia, Fiul lui David şi Împăratul lui Israel.
Sfântul Evanghelist Matei vine cu o precizare, scriind: “ Şi intrând El în Ierusalim, toată cetatea s-a cutremurat zicând: Cine este Acesta? Iar mulţimile ziceau: Acesta este Iisus, proorocul din Nazaretul Galileii” (Matei 21, 10-11)., o nouă dovada ca tot mai mulţi vedeau în El pe Mesia, Fiul lui Dumnezeu.. Doar fariseii şi bătrânii poporului, duşmanii neîmpăcaţi ai Mântuitorului, n-au voit să fie părtaşi, la această sărbătoare, la acest triumf al Său. Sfântul Evanghelist Luca relatează că unii dintre ei I-au spus: “Învăţătorule, ceartă-ţi ucenicii!”, la care El le-a dat replica: “Dacă ei vor tăcea, pietrele vor striga” (Luca 19,39-40).
Sărbătoarea de azi este considerată ca un preludiu al Patimilor, dar şi ca o poartă spre Înviere..După intrarea în Ierusalim şi până la Înviere, se vor petrece fapte deosebite, care culminează cu moartea şi mai cu seamă cu Învierea Domnului, punctul central al operei Sale mântuitoare.
Ca buni fii ai Bisericii, ca îndeplinitori ai învăţăturii Sale, este bine să ne întrebăm, în această zi cum trebuie sa-L primim şi noi pe Hristos Domnul în sufletele noastre, cum putem să întâmpinăm Învierea Lui?
În primul rand, prin participarea la Liturghia din această zi, cu ramuri de salcie în mâini, semn al recunoştinţei noastre pentru tot ce a făcut el pentru noi. În al doilea rand, pentru că intrăm în săptămâna care ne aduce aminte de patimile şi moartea Sa, trebuie ca această săptămână să o petrecem în reculegere, în post şi rugăciune, în mărturisirea păcatelor în faţa preotului duhovnic, urmată de primirea Trupului şi Sângelui Său în Sfânta Împătăşanie..
Să-L întâmpinăm aşternându-I în cale florile recunoştinţei noastre faţă de El, dar şi faţă de semenii noştrii, dacă le suntem îndatoraţi cu ceva, cu această frumoasă dar atât de rară virtute. Numai aşa vom fi vrednici să luăm parte la drama de pe Golgota şi apoi la slăvita Înviere..Să ne aducem aminte mereu de cuvintele pe care le-a rostit El Însuşi la scrut timp după intrarea Sa triumfală în Ierusalim: “ Cât aveţi Lumină, credeţi în Lumină, ca să fiţi fii ai luminii” (Ioan 12, 36).
Să zicem şi noi, în acest ceas de bucurie premergător Patimilor Sale: “ Cu stâlpări întâmpinându-L, cu credinţă neschimbată pururea lăudându-L, ca pe un Făcător de bine, să-I cântăm: Osana Celui dintru înălţime, bine eşti cuvântat, Cel ce vii întru numele Domnului.”