Ecoul Rugăciuniţelor
Surpriza poetului Virgil Raţiu, în ziua de 22 martie, a fost una deosebită, când a ajuns la librăria Casa Cărţii, Nicolae Steihardt, chemat fiind în legătură cu o „problemă” apărută în editarea unei cărţi. „Ceva” s-a pus la cale! Domnul Raţiu se aştepta să găsească un grup de scriitori, însă dânsul a dat peste o mulţime de elevi de la Palatul Copiilor Bistriţa, care l-au întâmpinat cu un bucuros „La mulţi ani”.
Ca la orice aniversare, sărbătoritului i se aduc daruri, domnul Virgil primind drept cadou recitări din cărticica sa de „rugăciuniţe”. „Rugăciuniţele” erau pline de profunzimea şi sensibilitatea lirică a autorului, însoţite de ilustraţiile plastice ale maestrului Marcel Lupşe şi de sincerele sentimente de preţuire ale recitatorilor. Sărbătorirea surpriză l-a impresionat foarte mult pe domnul Virgil Raţiu. A fost frumos!
Dar, ca în orice plan, trebuie să fie şi o scăpare. Eroarea în această sărbătorire a fost simplul fapt ca „invitatul” a venit prea devreme, astfel încât copiii au fost buimăciţi de apariţia neaşteptată. Dar, ce bine că elevii şi-au dat întâlnire mult mai devreme! Ei şi-au revenit repede, şi, chiar sărind peste repetiţia generală, nu s-au împiedicat în recitare. În rest, toate au fost bune şi frumoase.
După spunerea poezioarelor, s-au împărţit din partea casei bomboane, iar sărbătoritul a oferit exemplare din binecunoscuta sa carte pentru copii „de bucate necolorate” şi autografe pe „rugăciuniţe”. Mulţumind domnului Virgil Raţiu pentru textele jucăuşe şi delicate, îi dorim sănătate, bucurie, pace şi... aşteptăm nerăbdători - o nouă carte!
Bogdan-Florin Muscar, 13 ani
creaţie literară
Palatul Copiilor Bistriţa
Adaugă comentariu nou