Ediția a 137-a a MAIALULUI ELEVILOR NĂSĂUDENI - anulată de pandemie

Iată, a trecut luna mai peste un Năsăud întristat: nici Maial, nici Ispas, nici Zilele Năsăudului.

Pentru Maial, se întâmplă pentru a treia oară iar în istorie, de la debutul din 1871!

Contorizăm astfel cea de-a 15-a primăvară în care Maialul a suferit suspendări!

Doar regimul de ocupație horthyst (1941-1944) și cel comunist (1948-1957) au mai putut afecta continuitatea frumoasei și îndrăgitei sărbători a școlărimii năsăudene.

* * *

EVOCARE

 „La reluarea în 1958 a Maialului elevilor, directorul Grigore Găzdac a avut grijă ca filmul acestuia să reproducă întocmai desfăşurarea tradiţională, evocată în 1943, după un deceniu şi jumătate, cu nostalgie şi sensibilitate, din refugiul bucureştean de un fost participant, profesorul de limba și literatura română, Octavian Ruleanu:

„Lagărul şi-a primit «ştudenţii» cu şapca neagră şi dungă roşie după ce au colindat orăşelul în paşii marşului Sinaia, cântat de arcuşul lui Ioşc, ţiganul domn. Bucuria ieşea pe stradă să răspundă chemării, iar florile îşi pregăteau destinul înnobilării zâmbetelor fetiţelor cu plete şi iluzii (…) Mă văd tânăr trubadur cu tolba visurilor în teaca inimii. Rătăcind printre gălăgioşii concurenţi ai umbletului sărit cu picioarele în sac şi-ai mâncatului chiflelor cu lapte (când erau acestea oare?) fără ajutorul mâinilor…

Amiaza aducea înfrăţiri ce nu se pot uita. Ne aranjam pe clase la mese, unde friptura de miel şi păharele de bere îmbiau la sfat tainic de mărturisiri. Invitam profesorii şi în ritmul lui Gaudeamus Igitur se proslăvea munca şi viaţa.

La ora şase după amiază, ţiganii începeau deodată să arunce valuri de tonuri de marş, iar pe aleea străjuită de crengi de fag intrau falnic căluşerii cu bâte împistrite, având în frunte pe vătaful măreţ ca un voievod din alte vremuri.

Jocul era o trezire la viaţă. Ritmul săltăreţ şi clinchetul zurgălăilor dominau simţurile şi trezeau fiorul de zburdare în larg de natură. Urma dansul tineretului şi jocurile noastre Someşana şi Învârtita.

Noaptea aduna strigătele «Lagărului» şi le închidea în sala mare de gimnastică a liceului, unde ajungeai printr-un coridor de verdeaţă. Acolo se petrecea înainte, tot tinereşte, chiar dacă anii mai încovrigau spatele unora. Miezul nopţii sosea cu vechiul ceremonial de slujire tradiţională; se juca «Brâul în lung» rupt ca o revărsare de ape”[1]- (Octavian Ruleanu, absolvent 1928).

În unele perioade, tot la miezul nopţii, profesorii şi partenerele lor demonstrau dansul de salon Romana, creat în 1849. de fostul elev al Şcolii normale capitale Iacob Mureşianu-Sr., dans dispărut în perioada 1940-1983 şi redescoperit pe baza descrierii lui de către Iuliu Moisil în Arhiva Someşană.

„…Marea sală de gimnastică era transformată în sală de spectacole, împodobită cu ghirlande de brad, la care lucraseră o săptămână întreagă, după amiaza (…) elevii liceului. (…). Toţi proslăveau spectacolul şi pe interpreţi, îşi aranjau cadrilurile şi romana şi abia aşteptau să înceapă dansul”[2] (Liviu Rebreanu)

-Extras din Volumul 2 al lucrării „ȘCOLILE NĂSĂUDULUI”, 2018 -