EDITORIAL de Andrei Moldovan : Jos cu literatura română!

           Tot mai frecvente au devenit în ultima vreme acuzele, vehemente chiar, aduse unor importanți scriitori români din toate timpurile și care vizează orientarea lor ideologică, atitudinea în societate la un moment dat, acuze de natură să semene confuzie, mai cu seamă prin neglijarea valorilor culturale pe care aceștia le-au produs. Puțini scriitori au fost oameni politici de notorietate, iar amestecul lor în viața politică a exprimat de cele mai multe ori căutări, aspirația spre un ideal, un crez, o soluție ideală, fie ea și corigibilă, decât un pragmatism civic. Azi nu mai punem preț pe primejdia morală, cum era considerată la vremea aceea, a ideilor lui Socrate, pe competițiile politice perdante ale lui Cicero, pe spiritul civic rebel al unui Byron sau Pușkin, pe rătăcirile ideologice ale lui Esenin sau Lorca, precum și pe accentuatele erori politice al unui Céline. Azi, valorile estetice produse de ei sunt cele luate în seamă, aspect la care a contribuit în primul rând atitudinea culturilor din care s-au ridicat și pe care le-au înălțat în universalitate.

          La noi nu se prea întâmplă astfel. Personajele care stau vremelnic în punctele de decizie sunt în cea mai mare parte semidocți (semidoctul este mai primejdios decât analfabetul, pentru că se consideră cel puțin geniu!), de unde și o uriașă spoială de prost gust în tot ceea ce fac, ignorând esențele în folosul spectacularului, a populismelor. De aceea nu ne mirăm dacă se organizează adevărate grupuri vocale, ba chiar și coruri, care să interpreteze, cu voci și pe melodii diferite, o adevărată listă neagră a literaturii române Ea circulă cu îmbunătățiri în trei sferturi din media românească și, evident, nu ține seamă câtuși de puțin de opera celor proscriși. „Se poartă” acum sudalmele la adresa lui Horia Vintilă (distins cu Premiul Goncourt), a lui Mircea Eliade, strălucit istoric al religiilor și inconfundabil prozator, Radu Gyr, omul condamnat la moarte din pricina unei poezii („Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane!”), Aron Cotruș, ba chiar  Eminescu și Slavici. Se ignoră faptul că după Războiul de Independență (1878), pentru recunoașterea internațională, la Congresul de la Berlin ni s-a cerut să acordăm drepturi egale tuturor străinilor stabiliți pe teritoriul României, cea mai mare parte fiind evrei. În condițiile de atunci, a censului ca formă electorală, acest lucru însemna primejdia ca în țară deciziile    să nu mai poată fi luate de români, cei mai mulți fiind fără dreptde vot. Aceasta a fost miza atitudinii unor scriitori de atunci, nicidecum antisemitismul! Dar toate astea sunt mult prea complicate pentru o lume grăbită și pripită, dispusă să gândească doar pentru succesul imediat.

          Lista neagră a literaturii române are și o parte a lucrurilor sugerate, spuse de jumătate, în care sunt împinși mult mai mulți scriitori „nedemni” de recunoaștere din partea unei lumi în care „criticul” Mitică de la Ligă face ierarhii în poezia românească la televiziune, evident, pentru că asupra capacității sale de a scrie am serioase îndoieli. În schimb, vocea sa este ascultată! Acestea sunt modelele care tind să se impună în societatea noastră. Să nu ne mirăm că epurările de scriitori dau de pământ cu foarte multe valori. Asta merităm probabil. Dacă inchizitorii ar fi ceva mai citiți, ar descoperi că și Caragiale, autoexilatul, a scris necuviincios la adresa poporului său („Trec astăzi ignorat prin lume/ Dar trainic las în viitor/ Un semn, o glorie, un nume/ Acestui imbecil popor.”) și l-ar arunca la pubelă. Așa ar face și cu Liviu Rebreanu, pentru că și-a permis să își exprime bucuria, în jurnal, la venirea guvernului legionar. Ce dacă a fost o manifestare de moment și dacă are o operă monumentală! Jos cu el! Jos cu Sadoveanu, Călinescu, Arghezi, Camil Petrescu și alții care au dat mâna cu diavolul roșu!

          Dacă este așa, atunci jos cu identitatea noastră spirituală, jos cu literatura română! Trăiască Nimicul!