Educația ecologică în învățământul primar

În școală educația ecologică presupune o tratare operațională, iar aplicarea sa la acest nivel este dependentă de diverși factori: resurse umane competente, materiale didactice necesare, factori materiali, sociali,etc.
Populaţia globului este în continuă creştere. O dată cu creşterea ei, creşte şi consumul. Dar Pământul are aceleaşi rezerve naturale care se refac în mii şi milioane de ani. În goana lui spre o civilizaţie mai avansată, omul lasă în urma lui cantităţi imense de deşeuri şi zone pustii aride, fără să se gândească la consecinţele acţiunilor lui. Copiii şi societatea trebuie să fie constienţi de ceea ce s-ar putea întâmpla dacă nu avem grijă de cea mai mare bogăţie a noastră!
Educația ecologică a școlarilor este foarte importantă pentru:
- Dezvoltarea sentimentelor de afecțiune pentru tot ceea ce-i înconjoară;
- Corectarea atitudinilor comportamentale sau chiar suplinirea părinților în formarea comportamentelor copiilor ;
- Transmiterea unor noi cunoștințe și lămurirea/corectarea informațiilor pe care le au din familie, prin intermediul televizorului, internetului sau din cele citite;
- Formarea unor viitoare personalități.
Cunoașterea elementelor mediului este necesară de la cea mai fragedă vârstă. La
școală educația ecologică se realizează prin intermediul lectiilor la cunoasterea mediului, și mai nou, integrat cu matematica, in disciplina Matematica și explorarea mediului. Într-o manieră integrată în orele de curs elevii dobândesc cunoștințe multiple despre protejarea mediului înconjurător și mai mult, prin activitățile desfășurate în aer liber: excursii, drumeții, acțiuni de amenajare a locului în care trăiesc, activități de îngrijire a plantelor și- animalelor, amenajarea colțului viu al clasei. Copiii trebuie să înțeleagă modul de funcționare a mediului, a problemelor cu care se confruntă acesta și de rezolvare a acestor probleme. Ei trebuie să-și însușească un set de valori și să manifeste grijă față de mediu, să participe la acțiuni menite să îmbunătățească starea mediului, conștientizând rolul fiecărui om în protecția mediului și evitarea pe cât posibil a poluării acestuia. În întâmpinarea ideilor despre protecția mediului, la lecțiile de arte vizuale și abilități practice, elevii au realizat lucrări cu teme referitoare la protejarea și ocrotirea mediului.
Pentru educarea în spirit ecologic am propus următoarele obiective:
Educarea unei atitudini pozitive de ocrotire a naturii;
Exersarea unor deprinderi de îngrijire și ocrotire a mediului înconjurător prin acțiuni de curățare și igienizare;
Cunoașterea medodelor de ciclare și reciclare a deșeurilor;
Transformarea elevilor în participanți activi la salvarea mediului.
Educația ecologică formează deprinderi, dezvoltă capacități și cultivă interesul copiilor pentru conduite ecologice, dar contribuie direct la constituirea unui mediu echilibrat, curat, benefic unei dezvoltări fizice și mentale sănătoase a copiilor.
Maria montessori spunea: "Să nu-i educăm pe copii pentru lumea de azi. Această lume nu va mei exista când ei vor fi mari. Și nimic nu ne permite să știm cum va fi lumea. Atunci să-i învățăm să se adapteze." De aceea am considerat că educația ecologică trebuie să înceapă încă din grădiniță și să continue în școală și pe tot parcursul vieții. Să-i învățăm pe copii să fie descoperitori, să privească, să asculte, să-și mobilizeze vibrațiile inimii descoperind și prețuind comorile naturii. Deprinderile formate în școală să constituie piatra de temelie a educației ecologice, care să devină o componentă importantă a educației permanente.
Scopul principal al educației privind mediul înconjurător este acela de a oferi fiecărui copil posibilitatea de a manifesta o atitudine personală, respectabilă fată de mediul în care trăiește. Informațiile și datele științifice despre elementele naturii au un rol incontestabil, dar la implicare și acțiune eficientă se ajunge prin sensibilizare și prin antrenarea componentelor afective și volitive a psihicului uman.
O modalitate de trecere de la informarea teoretică, prin implicarea individuală, spre acțiunea concretă, a fost abordarea unei scheme logice formată din câteva etape care descriu un traseu ce poate fi urmat de orice cadru didactic prin valorificarea atentă a conținutului și a metodologiei specifice disciplinei. Această schemă cuprinde următoarele puncte:
- Perceperea și observarea naturii.
- Definirea senzațiilor și sentimentelor dobândite în urma perceperii mediului înconjurător.
- Implicarea personală. Prin discuții, în urma stabilirii locului și rolului fiecăruia în spațiu și timp, am relevat modalități de implicare individuală, felul cum putem fi de folos;
- Asumarea responsabilității. Pentru noi, această etapă a fost esențială în formarea unei structuri comportamentale adecvate. Existând implicare, trebuie să existe și responsabilitate. Este implicit faptul că informația teoretică motivează , însoțește și susține percepția senzorială, analiza senzațiilor, încadrarea în sistemul natural de viață, definirea rolului personal, respectiv implicarea individuală și asumarea responsabilității;
- Alcătuirea unei strategii de acțiuni. În această etapă am trecut la acțiunea concretă.
Faptul că am organizat acțiuni eficiente și diverse cu participarea copiilor nu este suficient. Într-adevăr, important este, pentru început inițiativa de a le insufla elevilor dragostea pentru natură și mediu în general, apoi ei au reușit să observe totul prin drumeții, excursii, muzee și grădini botanice și zoologice. Educaţia ecologică se poate realiza prin orice tip de activitate: şcolară, extraşcolară, activităţi ştiinţifice, literare, artistice, plastice, sportive. Formele de realizare sunt diversificate: observaţii, experimente, povestiri ştiinţifice, desene, activităţi practice, plimbări, drumeţii, excursii, vizionări de diapozitive, jocuri de mişcare, distractive, orientări turistice, labirinturi ecologice, colecţii, expoziţii, spectacole, vizionări de emisiuni TV, expediţii, tabere, scenete ecologice, concursuri.
Educația ecologică la toate nivelurile capătă o importanță deosebită. Dacă vom reuși
să le insuflăm copiilor dragostea de natură, generațiile viitoare vor beneficia de un mediu curat și vom putea combate prevederea pesimistă a biologului Jean Dorst, care spunea că: "omul va sucomba ucis de excesul de ceea ce el numește civilizație."

Înv. Scurtu Liana
Școala Gimnazială "Vasile Scurtu" Parva

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5